Dupa o intrerupere obligata, ma gasesc din nou la Sangeru, chemat de urgente gospodaresti si de padurile care inconjoara satul meu ca o ostire verde nebiruita niciodata nici de topor si nici de chimia poluanta inventata de om. Seceta n-a patruns de zece ani pe aceasta vale, iar iarba, in iulie, e verde si mustoasa ca in mai. De cateva zile, in satul meu a poposit o familie de olandezi. Olandezi la Sangeru? Ei bine, da! El e inalt si poarta, cum se zice la noi, "izmene cu maneca scurta", ea este blond-pistruiata si au trei copii de inaltimi variabile. Exploreaza zilnic un deal. Cand ajung intr-un loc anume chiuie, iar rasul copiilor se rostogoleste in cascade. S-au copt primii fragi salbatici. Cand gasesc, intre romanite, gura-leului si medicinala sunatoare, o insula de fragi, toti dau un semnal de bucurie. Asta am aflat-o de la o ruda a celui care i-a invitat. Sangereanul meu, priceput la cai, a lucrat ca ziler in ferma olandezilor. Le-a vorbit despre tinutul lui natal, care, pentru mine, seamana cu mult laudata Toscana, frumos, armonios. In plus este ferit de poluare si mecanica zgomotoasa a oraselor, iar olandezii au devenit curiosi, si iata-i la Sangeru! Pe vremuri, satul meu era interzis strainilor. Cand veneam de la liceu, de la Valenii de Munte, intalneam inscriptia cu "Interzis accesul strainilor". Dinspre Valea Calugareasca, venind de la Bucuresti, cand eram student, la fel. Unii spuneau ca ar fi pe undeva pe dedesubt, uraniu. Sunt zacaminte intr-adevar, dar de sare, pornite de la Slanic Prahova si intinse pana la Vulcanii Noroiosi de la Buzau. Se pare ca este cel mai mare zacamant de sare al Europei sau al lumii. O fi poate vreo comoara, si strainii n-ar trebui sa afle de ea?


Dau un telefon la A.M. Press. Seful editiilor de duminica, Adi, imi spune ca, politiceste, singurul eveniment notabil ar fi declaratia domnului Tariceanu ca ar colabora iar cu democratii, cu o singura conditie - sa dispara actualii sefi. Sefi? Iata-ma adus cu picioarele pe pamant. Politica nu este in vacanta. Olandezii mei chiuie ca blegii pe dealuri. Romania e alta. Romania asuda la Bucuresti. Romania e pitita in cancelarii si palate. Deci domnul Tariceanu il vede pe domnul Boc, cel care astupa impunator portretul adevaratului sef al partidului, urat. Pai, domnul Boc spune despre domnul Tariceanu, de la inceputul guvernarii comune, ca e urat rau, ca e urat ca dracua€™, ca liberalii ar fi frumosi, daca nu le-ar deteriora fasonul mecla tariceana. Tariceanu, zice Boc, e naspa. Boc, zice acum Tariceanu, s-a nasolit de tot. Conform sondajelor, cel mai  frumos barbat din tara ramane incontestabil domnul Traian Basescu. El cara in portbagaj, si la munte si la mare, si-n concediu, si-n biroul de lucru de la Potcoava, inimile calde si pulsande ale majoritatii romanilor. Povestea cu oglinjoara, oglinjoara, spune-mi cine-i cea mai frumoasa din tara se rezolva fara baraje, jurii asudate, emotii. Cel mai frumos e domnul Basescu, si cu asta basta!


Dar sa ma intorc la dealurile mele explorate in premiera de olandezi. Canta-n zori de dupa zidul de piatra al casei parintesti, intr-un porumb verde-intunecat, fazanii. Semnalele lor se ingana cu ale cocosilor de curte, batosi in mijlocul haremurilor lor de gaini. Aerul e rece seara si in zori. Ploile ultime au dat liber la cresterea buretilor de padure: galbiorii, ca niste urechiuse de codana, butucanoasele manatarci, buretii laptosi. Copil fiind, am invatat sa-i deosebesc de buretii capresti, identici pana la un punct si otravitori. Striurile de sub palarie tradeaza, pentru cunoscator, deghizarea ucigasa.


Politicienii de la Bucuresti isi disputa mereu in oglinzi electorale calitatile, inzestrarile, virilitatile carismei. Boc zice ca, fara Tariceanu, PNL ar arata mai bine. Tariceanu zice ca fara Boc PD n-ar mai parea atat de mincinos si fariseic. Domnul Basescu, autoproclamat Dumnezeu, vorba lui Mircea Badea, iese din discutie. Si totusi eu cred ca cel mai frumos din tara ramane codrul meu, cu fragii lui salbatici si averea lui verde nemarginita.