Se mandreste ca este leat cu regele Mihai, ca provine dintr-o familie de preoti si ca este basarabean. La 86 de ani ni se infatiseaza ca un copil care stie multe povesti. Si care vrea sa fie ascultat. Toate sunt legate de viata sa. Iar finalul duce catre un singur scop: "Vreau sa ma intorc acasa, la Romanesti, fara pasaport". Valerie Nemteanu inca isi permite sa viseze.


Razboiul a fost pentru Valerie Nemteanu un vis urat, care s-a terminat iute. A stat cateva luni cantonat la Timisoara, apoi a primit vestea ca totul s-a terminat. Cosmarul sau avea sa inceapa dupa revenirea acasa, la Romanesti. Au inceput deportarile. A ajuns in Romania. Din secretar de primarie s-a pomenit muncitor la lopata. Aproape un deceniu a umblat dintr-un loc in altul. Comunistii l-au vanat mereu, ba chiar au vrut sa il deporteze pentru a doua oara in Baragan. In final a ajuns la Valcea. Pensionarul Valerie merge in prezent zilnic la cimitir sa ii aprinda o lumanare unui fost secretar de partid care i-a dat o casa si viseaza sa apuce clipa in care va circula iar liber. Prin Romania Mare.


IN PAT CU VACA. A vazut lumina zilei la Romanesti, intr-o familie de preoti. Isi aminteste cu placere de casa parinteasca, de biserica, frumosul asezamant construit in capul strazii "Bisericii" de rusi, din piatra ramasa in urma construirii unei cai ferate. Il evoca pe tatal sau, pe toti ascendentii acestuia, preoti in Basarabia inca din 1840.

3 aprilie 1944. Este ziua pe care o va uita doar cand va inchide ochii. "Era ziua mea de nastere. Ziua in care eu, fratele si parintii mei am plecat cu doua vaci spre gara. In exil. Incepea lungul drum al schimbarii. Unul in care trebuia sa ne pierdem identitatea. Am gasit in gara un vagon. Era descoperit. Am dormit in el, impreuna cu vacile, timp de o saptamana. Nu ne lua nici un tren. Norocul meu a venit de la faptul ca fumam. Dupa ce evreii au fost deportati, fiecare a luat ce a apucat din ceea ce au lasat in sat. Eu mi-am facut provizii mari de tigari. De Nationale. Intr-o zi, inghetat de frig, l-am auzit pe un mecanic de locomotiva ca dorea sa faca rost de tigari. «Domnua€™ mecanic, va dau tigari eu cate vreti. Numai sa ne luati si pe noi, ca ne impusca rusii!» I-am dat zece pachete. Ne-a legat de convoi si am plecat spre Gura Vaii, la Turnu-Severin." La destinatie a reusit sa ajunga abia la 21 aprilie 1944.


PERSECUTIA. Familia Nemteanu a ajuns la cariera de piatra de la Gura Vaii. Dupa trei ani l-au chemat la Militie. Sa-i faca buletin. "In act au scris ca m-am nascut in URSS. Le-am spus ca sunt roman, nascut in Romania. In Tara Moldovei lui Stefan cel Mare. Mi-au zis sa tac daca vreau sa mai stau aici!" A gasit de lucru la fabrica de cherestea din Closani. A dat rumegus la lopata, pentru ca nimeni nu voia sa-l angajeze pe alt post. Asta pana intr-o zi, cand seful sau, Ladislau Bally, a purtat o discutie cu el. L-a promovat. Ca normator. O vreme i-a fost bine. Pana cand Tito a rupt relatia cu Stalin. Atunci au inceput deportarile basarabenilor in Baragan. "Le era frica sa nu fugim in Iugoslavia", spune Valerie. A scapat de Baragan. Pentru ca de familiile preotilor nu s-au legat militienii. "In 1951, Bally mi-a aranjat sa merg sa muncesc la Pitesti. Dupa trei luni de stat acolo m-a chemat seful si mi-a zis ca acolo e prea multa politica. Ca trebuie sa plec. La Babeni sau la Rucar. In acea zi m-am intalnit cu seful de la Babeni si m-a luat cu el. La scurt timp am cunoscut-o pe sotia mea, cu care stau de peste 50 de ani." Soarta i l-a scos iar in fata pe Bally, care ajunsese inginer la CPL Valcea. L-a urmat. "In 1978 m-au dat afara. Aveam vina de a fi copil de preot si basarabean. Eram dusman al poporului. Pe sotie au persecutat-o." Nemteanu nu ii uraste pe toti comunistii. "Unii au fost oameni. Casa asta mi-a dat-o Georgica Alboiu, prim-vicepresedinte de partid. Eu am un defect. Nu ii uit niciodata pe cei care mi-au facut bine. Vedeti aceste lumanari in biblioteca? Ii aprind mereu lui Alboiu la capatai."


DORINTA. La casa parinteasca nu s-a mai dus. Dintr-un singur motiv: "Eu am plecat de acolo fara pasaport si tot fara pasaport vreau sa revin. A fost fratele meu, care e stabilit la Campia Turzii. A zis ca doar acoperisul a fost schimbat. Ca biserica a disparut. Biserica lui tata. In locul ei se afla un morman de piatra cu un obelisc pus in varf." Unirea o vede ca pe un vis imposibil. "Pentru ca Moldova este condusa de Voronin, un general sovietic pensionar. Si mai e ceva. Stalin a vrut mereu Moldova. A vrut sa ne schimbe limba. Inainte de 1940 a creat, intre Balta si Tiraspol, Republica Moldoveneasca Autonoma. A impus vorbirea unei limbi moldovenesti dupa un dictionar inventat. Imi amintesc ca in loc de sufragerie trebuia sa se pronunte mancatorie, in loc de robinet spuneam tinecurgere etc. Va spun ceva. Rusii sunt ca porcii. Porcul este un animal domestic care nu face rau, dar ceea ce ia in gura nu mai scapa niciodata!"


Cei 45 de ani traiti sub talpa comunista il macina. "Eu am trait sub patru dictaturi. Cea a lui Carol al II-lea, a lui Antonescu - un erou martir, a Anei Pauker si Luca si a lui Ceausescu. Sper sa nu o mai apuc pe a cincea. Ma uit la Tismaneanu, la Volodea. Vorbeste despre comunisti. Pai, ta-su si cu Walter Roman au bagat comunismul aici. Walter era chiar sef de statie la Radio Moscova. Nu le e rusine?" Acum se zbate sa obtina o despagubire de la statul roman. Pentru averea pierduta in 1944. "Cam doua miliarde. Asta, desi nu cred sa iau nimic. Spun asta pentru ca ma simt vinovat. Ca am plecat de acolo. Ca nu am luptat. Sa fiu erou, cum este Ivantoc. Am vorbit cu fratele si am zis sa ne cerem averea inapoi pentru tata. Ca sa nu se intoarca in mormant de furie!"