Magie neagra in stilul anilor 80

Recentul raport implorator al UE a atestat, din nou, flexibilitatea Bruxelles-ului fata de angajamentele asumate de ambele parti. Modernizarea a la Bruxelles este departe de a se fi instaurat in Romania, iar eforturile generale raman mai degraba unidirectionale, respectiv externe - aspect la fel de convenabil actualilor guvernanti liberali ca, anterior, celor pesedisti. Ambele partide dispun de abilitati si experienta in materie de simulare a schimbarilor. O parte din cei aflati la putere in ultimii sapte ani si-au dobandit experienta politica inca de pe vremea lui Ceausescu, cand mimarea progreselor era la ordinea zilei. In anii '80, majoritatea obiectivelor enuntate de dictator erau atinse pe hartie, dar ignorate in practica - oficialii devenind maestri in tainuirea situatiei reale a tarii.
Astfel, cand UE si-a facut intrarea pe scena politica romaneasca, s-a trezit in fata unei bogate traditii in materie de ignorare a obiectivelor, realiste sau nu, impuse de factori de decizie indepartati. Din punctul de vedere al eficientei si flexibilitatii, angrenajul decizional european este, desigur, net superior celui ceausist, dar unele comparatii pot fi, totusi, facute. Bruxelles-ul s-a dovedit prea preocupat de propriul model ideologic si prea rezervat in reactii eficace fata de problemele fatise ale Romaniei. Confruntate cu dificultati sau situatii provocante, birocratiile nu dispun, in fond, decat de un numar limitat de optiuni - pot fie sa-si admita deschis esecul si sa opteze rapid pentru o noua strategie, fie sa-si diminueze asteptarile initiale. Fitecum, Bruxelles-ul nu poate pretinde a fi repurtat vreun succes, atat timp cat o buna parte din obiectivele sale capitale au fost indeplinite cel mult superficial.
Odata familiarizati cu deprinderile UE, oficialii romani au sesizat ca se pot descurca de minune si in cadrul unei entitati venetice. Sa tot aiba europenii teluri ambitioase, dar Bruxelles-ul nu are nici posibilitatea implementarilor concrete, lesnicioase si nici nu dispune de prerogative coercitive in caz de ignorare a angajamentelor. Ii lipseste, in plus, capacitatea corectarii din mers a strategiilor manifest deficitare - fie ca este vorba de fonduri pentru agricultura, fie de cele de dezvoltare, distribuite in continuare de institutii regionale complet artificiale. UE nu a avut puterea rectificarii propriilor erori, in schimb si-a probat, acum, pragmatismul prin coborarea stachetei initiale de asteptari. Cat despre declaratiile despre succesele obtinute - acestea vizeaza, neindoielnic, salvarea aparentelor si a propriei reputatii.
In loc sa fi constituit o perioada de transformari cu adevarat revolutionare, anii 2000-2007 au adus Romaniei doar un gen de "inapoi in viitor". La capitolul modernizarii, Ion Iliescu si echipa sa s-au dovedit strategi lamentabili, in schimb au excelat ca tacticieni dedicati promovarii intereselor de partid si a birocratiei de stat, inclusiv in circumstante potrivnice sau incerte. In decembrie 1989, reuseau performanta transformarii unei situatii prerevolutionare intr-una benefica lor, iar un deceniu mai tarziu - cand UE devenise un factor decizional crucial, de certa autoritate temporara - si-au redemonstrat capacitatile de improvizatie si adaptabilitate. Pana la urma oficialii UE au fost la fel de depasiti de situatie precum, odinioara, demonstrantii decembristi - care, desi avusesera puterea colectiva de a-l goni pe dictator din capitala, au realizat apoi ca nu dispun de parghiile necesare umplerii vidului de putere rezultat. Au existat, desigur, si personaje europene cu adevarat curajoase, ale caror eforturi in vederea promovarii schimbarilor fundamentale ca principal deziderat al UE merita toata aprecierea. Dar, in final, PSD a reusit sa se strecoare sub pielea UE doar in baza unor promisiuni despre reformele ce vor veni.
Era promisiunilor este departe de a se fi incheiat. La Bucuresti, desconsiderarea lui Tariceanu fata de Bruxelles si doleantele europene privind Romania au devenit deja secret public, gurile rele afirmand ca atitudinea prezumtioasa a actualului premier o depaseste net pe cea a lui Nastase. Incet, dar sigur, institutiile europene ajung sa semene cu proprietarii deposedati abuziv, care isi cer de un amar de vreme drepturile. Caracatita damboviteana va continua sa arunce praf din belsug in ochii domnului Frattini si ai succesorilor acestuia, la fel cum ii tot amageste pe cei ce revendica un bun care le apartine de drept. Raportul molau al Bruxelles-ului pare sa-i asigure, de pe acum, victoria.

---

Despre autor: