Doua lumi se reformeaza greu si risca sa devina tot mai anacronice: justitia, respectiv independenta magistratilor, si invatamintul superior, respectiv autonomia sa.

Nu apar deocamdata in dezbaterea publica solutii de iesire din impasul major in care s-a ajuns. Am cazut intr-o capcana previzibila, despre care am scris in urma cu ani buni si care s-a dovedit valida. Am creat mecanisme de autoreglare si autonomie decizionala in sisteme nereformate care au folosit, firesc as zice, ceea ce li s-a dat de catre democratie pentru a-si prezerva lipsa de reforma. Autonomia, independenta si autoreglementarea au fost cele mai puternice pirghii de sustragere de la reforma. Mai mult, aceste prerogative s-au constituit in tot atitea sanse de sindicalizare a nomenclaturii din sistem perpetuate in vremea reformelor potemkiniste din epoca presedintelui Ion Iliescu. Aceste sindicate antireforma nu au avut nevoie de statut juridic si de parafa institutionala. Antireformistii s-au folosit de oportunitatile oferite de procesul de modernizare prin doua modalitati specifice lumii vechi. O data prin metoda „zicem ca ei (ieri era Ceausescu, azi Bruxelles-ul) si facem ca noi". A doua forma de prezervare a sistemului este contraselectia promovarii tinerilor de catre nomenclatura din Justitie si universitati. Sint adusi in sistem tineri fara mare valoare profesionala, dispusi sa apere inertia antireformista cu aparente de harnicii birocratice care tin loc de probitate stiintifica si profesionala. Cadristii comunisti stiau ca fidelizarea subordonatilor se dobindea mai ales prin „bubele la dosar". In logica luptei pentru putere ceea ce conteaza este mai ales controlul prin santajul explicit sau implicit. Ai ceva la dosar: esti santajabil si poti fi avansat. Azi, promovarea mediocritatilor patente are acelasi rol. Un tinar valoros nu are ce cauta la catedra sau prin instante, intrucit poate crea probleme, poate avea idei, atitudini si initiative, altele decit cele ale sefilor. Autoreglementarea este si ea sabotata. Dovada caricatura comisiilor de etica din universitati si ineficienta CSM-ului in lupta impotriva coruptiei. In amindoua organismele se practica faimosul conflict de interese pe formula: ei centreaza si tot ei dau gol. Sefii de instante, de catedre sau decanii de facultati se autocontroleaza. Singura posibilitate de reforma a Justitiei si a universitatilor ramine constructia in interior a unor organisme civic-profesionale autentic reformiste. Altfel, totul este, vorba profetului, vinare de vint.

Daniel Vighi este scriitor si profesor la Universitatea de Vest din Timisoara.