Premierul Tariceanu a avut o intrevedere privata cu presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, pe tema relatiilor politice si economice dintre cele doua state. Intalnirea tete-a-tete dintre cei doi oficiali a fost urmata de o vizita la combin
Premierul Tariceanu a avut o intrevedere privata cu presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, pe tema relatiilor politice si economice dintre cele doua state. Intalnirea tete-a-tete dintre cei doi oficiali a fost urmata de o vizita la combinatul de vinuri "Milestii Mici", aflat in apropiere de Chisinau, unde Tariceanu si Voronin au servit masa, alaturi de membrii delegatiilor oficiale. Aflat ieri in vizita oficiala in Republica Moldova, premierul Tariceanu a avut o intalnire si cu reprezentantii societatii civile, la Ambasada Romaniei din Chisinau. La intalnire au fost invitati si Alexandru Lesco, Andrei Ivantoc, Tudor Petrov Popa si Dorin Chirtoaca, insa acestia nu au mai participat la aceasta intalnire. Primarul Chisinaului, Dorin Chirtoaca, s-a intalnit la inceputul acestei saptamani la Bucuresti cu presedintele Basescu, in cadrul primei vizite in Romania dupa castigarea alegerilor locale. (D.E.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.