Fragmentul unei rasnite de piatra, descoperit anul trecut, ne poarta gandul spre cele dintai  unelte cu care oamenii da in neolitic si-au macinat graul, ingaduindu-ne sa evocam  intreaga viata a acelei vremi: sa auzim cum alaturi de urletul fiarelor salbatice incepe sa urce scrasnetul amarnic al pietrei miscate cu mana in fata colibei singuratice si sa vedem - in raza de lumina proiectata asupra acelui indepartat trecut - boabele grele si fierbinti de sudoare de pe fruntea truditilor nostri stramosi. Dar marele proiector nu se aprinde decat in clipa cand, langa aceasta imagine din neolitic, profilam silueta unei mori industriale. Atunci, in lunga lui raza de lumina ne apare toata imensitatea drumului pe care omenirea l-a parcurs de la rasnita de piatra, ca si legatura dialectica dintre aceasta unealta primitiva si marile mori mecanice pe care, in zilele noroase de toamna, le zarim asemeni unor munti cu fruntea pierduta in neguri. Atat de enorm e drumul pe care omenirea l-a strabatut o data cu unealta ei de munca.