Ilustratiunea Romana, 1 iulie 1935 Rex. consemna pentru Ilustratiunea Romana la 1935 despre o surpriza, aleanul locurilor parasite, o stana existenta la marginilie Bucurestilor. La capatul liniei tramvaiului 14, acolo unde soseaua Ian
Ilustratiunea Romana, 1 iulie 1935 Rex. consemna pentru Ilustratiunea Romana la 1935 despre o surpriza, aleanul locurilor parasite, o stana existenta la marginilie Bucurestilor. La capatul liniei tramvaiului 14, acolo unde soseaua Iancului mai pastreaza inca aspectul citadin, cu case marunte si carciumi de oras, cu fabrici cu sirene si praf mult, cetateanul curios are o surpriza deosebita. In rarele minute de tacere, cand inceteaza claxoanele masinilor si strigatele carutasilor, auzul iti e lovit de talanga dulce a unor oi si de behaitul jalnic al mieilor. In decorul acesta cu uzine si case de periferie, sunetele acestea idilice ti se par o iluzie auditiva. In realitate insa exista. Alaturi de o fabrica, care duduie intreaga de puterea motoarelor, se intinde un imens maidan, asa cum numai periferia mai cunoaste. La umbra zidului de fabrica sa€™a infiripat o ciudata alcatuire omeneasca. Mai intai un tarc patrat, apoi doua rogojini, sub care sunt insirate sarici, paturi si trei perechi de picioare incaltate cu opinci. Pe un soi de trapez improvizat sunt agatate ciaune si tot soiul de instrumente ciobanesti. Cateva galeti, cinci dulai somnorosi, si gata stana aceasta din marginea Bucurestilor. Doi baietandri murdari ne intampina cu ochii limpezi, cu figura mirata. Unul si-a lasat opinca alaturi, altul fluerul, cu care-si mangaia alea-nul locurilor parasite. Sunt numai ucenicii, caci ceilalti, baciul si tovarasii lui, dorm sub rogojini. Au fost de cu noapte "la oras" si acum sunt osteniti. - Unde va sunt oile, baiatule? Ciobanasul face un gest larg cu mana, ca si cum ar secera tot pamantul, si-mi arata directia, spre un zavoi de dincolo de maidan, unde si-au instalat ei casaria. - Iaca, in plantatie! Ne ducem dupa oi, pe cari le gasim pascand alaturi de clasicul magarus, intra€™o plantatie de lastari tineri. Sunt cam slabe, cu burtile umflate. Nu prea le prieste hrana de-aici. Ciobanul, un tip ursuz, cu haina groasa in spinare pe un soare arzator, ne priveste banuitor. Ce vrem noi cu oile lui? Ori am venit sa le vrajim sa nu mai dea lapte, sau suntem dela politie, sa-l inhatam ca nu paste oile, cu voie, in pasune. La intrebarile noastre nu raspunde, pleaca mai departe cu oile, inchizandu-se intra€™un mutism banuitor. In cele din urma, exasperat de insistentele noastre, isi porneste turma spre "stana". E ora mulsului. La stana improvizata, baciul, un roman voinic, ne intampina tot atat de banuitor. Numai o indelungata pledoarie, nenumarate semne de prietenie si un pachet de tutun ii desleaga limba. E si el speriat de toti orasenii cari ii cer acte, hartii si brevete pentru simplul motiv ca traeste si isi exercita meseria pe care a invatat-o din mosi-stramosi. - De unde sunteti, bade? - Din Teleorman. - Si de ce-ati venit aici cu oile? - Pai... e saracie mare la noi. Figura inteligenta a baciului se intuneca, apoi, cu glasul potolit, ne spune: - Noi na€™avem pamant. Suntem fiecare cu oile noastre. Care are 20, care 15, care 50, dupa cum i-a fost norocul. Ce faceam cu ele acasa? Ne-am unit sapte insi si-am venit pe jos, cu oile, pana la Bucuresti. - Si va merge treaba? - Nu prea. Inainte scoteam 200 de chile de lapte si vreo 10 de branza. Dar acum au intarcat aproape toate oile. Abia-abia daca scoatem 50 de chile de lapte. - Si cum vindeti laptele, baciule? - Trei lei chilu. - Dar branza? - Paia€™spe lei ocaua. - Daa€™ ieftini mai sunteti, oamenii lui Dumnezeu! In oras e laptele 9 lei si branza 32! - Ei, noi suntem oameni prosti. Noua nu ne da nimeni mai mult. Baciul isi trece mana latareata prin capul tuns, ofteaza si mai rasuceste o tigara. Aduceri aminte "Alaturi trec in goana, incolo si incoace, masinile pe soseaua prafuita. Si langa noi, alaturi de behaitul oilor, de lapte si de latratul cainilor, de mirosul branzei si camasile inflorite ale ciobanilor, duduie motorul neostenit al fabricei, ca o permanenta aducere aminte ca aici e totusi stapan orasul. Ion, ciobanul, sa€™a mai imbunat si ne acorda la rastimpuri un zambet furis. Vorbeste numai cu oile, cum ai vorbi cu niste vechi prietene, putin cam nevinovate, dar statornice. Si oile ii asculta glasul ragusit, para€™ca avand o licarire de intelegere in ochii lor frumosi"... (Ilustratiunea Romana, 1 iulie 1935) ,,Ciobanul, un tip ursuz, cu haina groasa in spinare pe un soare arzator, ne priveste banuitor. Ce vrem noi cu oile lui? Ori am venit sa le vrajim sa nu mai dea lapte, sau suntem dela politie, sa-l inhatam ca nu paste oile, cu voie, in pasune. La intrebarile noastre nu raspunde, pleaca mai departe cu oile, inchizandu-se intra€™un mutism banuitor. In cele din urma, exasperat de insistentele noastre, isi porneste turma spre «stana». E ora mulsului. La stana improvizata, baciul, un roman voinic, ne intampina banuitor. Numai o indelungata pledoarie si un pachet de tutun ii desleaga limba."
Ilustratiunea Romana, 1 iulie 1935
Despre autor:
