Live - Patru americani de legenda  Organizat de Bring The Noise, concertul faimosului grup va avea loc la 11 septembrie cu Smoke or Fire (SUA), OCS, CTC si E.M.I.L. in deschidere. Fat Mike (Mike Burkett) - vocal, chitara bas, Erik Sandin - tobe, Eric Melvin - chitara, El Hefe (Aaron Abeyta) - chitara, voce sunt NOFX din San Francisco. Discipoli ai celor de la Sex Pistols si Clash, californienii au o viziune "no future", chiar mai sumbra decat predecesorii lor, iar discul lor "The Decline" (pamflet la adresa societatii americane) i-a inspirat pe Green Day la realizarea faimosului "American Idiot". Cu un sound divers, utilizand elemente de punk rock, ska si alte genuri, grupul are in general versuri satirice la adresa politicienilor, a societatii americane contemporane, a industriei muzicale, a religiei sau rasismului.  Pana acum, NOFX a inregistrat cincisprezece albume, zece EP-uri si unsprezece discuri singles, vandute in peste opt milioane de unitati. Aceste cifre certifica faptul ca NOFX nu reprezinta doar o forta relevanta in muzica punk moderna, dar este si una dintre cele mai de succes formatii independente din toate timpurile. "Cu trecerea timpului, in general, trupele cunosc un declin si este destul de greu sa-ti pastrezi calitatea muzicii fara sa-ti schimbi total sound-ul sau sa-l pastrezi aproape neschimbat, asa cum a facut Ramones. Trebuie sa continui sa te reinventezi, dar... nu te poti reinventa la infinit", spune Fat Mike. Dupa turneul european care include si Romania, NOFX va canta in noiembrie si decembrie in Marea Britanie.