Intre 21 si 23 iunie la Braila s-a desfasurat editia intii a Festivalului poetilor din Balcani, Romania-Serbia, organizatori, Consiliul Judetean Braila, Primaria Municipiului Braila, Uniunea Scriitorilor din Romania, Uniunea Scriitorilor Filiala Brai
Intre 21 si 23 iunie la Braila s-a desfasurat editia intii a Festivalului poetilor din Balcani, Romania-Serbia, organizatori, Consiliul Judetean Braila, Primaria Municipiului Braila, Uniunea Scriitorilor din Romania, Uniunea Scriitorilor Filiala Braila-Galati, Centrul de Creatie, Biblioteca Judeteana "Panait Istrati"... Comitetul de organizare format din Maria Puscaciu, coordonator, Rodica Draghici, Stere Bucovala, Constantin Gherghinoiu, Nicolae Grigore Marasanu si Mihaela Gheorghe merita toate laudele pentru inteligenta cu care a stiut sa imprime un ritm manifestarilor si sa canalizeze energiile stihiale ale poetilor invitati... Am fost cucerit de la inceput de ideea acestui festival, intr-o vreme in care multi organizeaza fel de fel de intruniri fara o idee calauzitoare. Incercarea de a defini un spatiu cultural balcanic si de a pune in dialog actantii acestui spatiu cultural este stimabila din toate punctele de vedere si merita continuata metodic in editiile viitoare, Braila avind sansa sa se constituie intr-un centru cultural al sud-estului european... Deschiderea festivalului a avut loc joi, 21 iunie, ora 18.00, la Teatrul Maria Filotti, un juriu, format din Dan Anghelescu, Florentin Popescu si Niculina Moisescu, vicepresedinte al Consiliului Judetean Braila, acordand diplome unor participanti prestigiosi ca George Astalos, Mircea Muthu, Adam Puslojic, Nicolae Grigore Marasanu, Vasile Spiridon... A urmat apoi lansarea volumului Balcanica, 1, continand poeme semnate de Adam Puslojic, Nicolae Grigore Marasanu, Constantin Gherghinoiu, Predrag Bogdanovic, Stere Bucovala, Radomir Andric, Srba Ignjatovic... Criticul literar Vasile Spiridon a glosat pe marginea acestei interesante antologii aparute la Editura Ex libris, Braila, 2007... Seara s-a incheiat cu recitalul sustinut de Maria Gheorghiu, compozitoare inspirata si interpreta seducatoare cantand poeme de Nichita Stanescu sau de Ion Chichere si adaugand manifestarii poetice necesara nota de sublim... Vineri, 22 iunie, ora 10, la Casa Tineretului, prof. univ. dr. Mircea Muthu a moderat seminarul Balcanismul in literatura. Intr-o expunere magistrala, Mircea Muthu a rezumat toata cercetarea sa finalizata in vreo zece carti tiparite pina acum si credem ca, pentru viitoarele editii ale festivalului, cartile profesorului clujean ar trebui sa se gaseasca la indemana participantilor caci ne aflam in fata unei cercetari fundamentale pe langa care opiniile noastre profane aduc a amatorism... Prima editie a festivalului a impus o idee si si-a gasit un mentor spiritual, Mircea Muthu; putem spera, pe viitor, la mai mult... Cea de-a doua zi a festivalului s-a incheiat cu vernisarea expozitiei de grafica Balcanica, pe langa artistii sarbi expunand lucrari si Mircia Dumitrescu si Liliana Milotay... Un moment emotionant a produs poetul Laurian Stanchescu cu un film despre Nichita Stanescu in dialog cu Adam Puslojic.
Despre autor: