A construit pana acum trei mori, ba si un tractor, o prasitoare mecanica, o cositoare si zice el ca nu se lasa pana nu da gata si o masina din lemn, cu care sa se plimbe prin sat, dar si una "serioasa", de erbicidat granele. Nea Ion Cojocaru din Valcea a invatat singur tainele mecanicii, desi are doar opt clase, facute o data cu copiii sai. Cu toate astea, spun oamenii din sat, "nimeni nu-l intrece la inventat si la mesterit unelte pentru agricultura sau masinarii din ce in ce mai sofisticate, care sa consume putin,
dar sa lucreze repede".


In comuna Rosiile, judetul Valcea, nu-i om care sa nu-l cunoasca pe Ion Cojocaru si sa nu-i spuna cu respect si admiratie "Inventatorul". Caci, cum au de reparat un televizor, un radio sau de transformat o rabla intr-o adevarata bijuterie, cum dau fuga la omul de 66 de ani, ager si creativ, care nu pregeta nici o clipa atunci cand e vorba sa-si puna imaginatia la contributie.


DE LA TATA... L-am gasit pe nea Ion in curtea sa intesata de ustensile. Unele mai mari, altele mai mici, motoare de toate felurile, aparatura, de la televizoare vechi agatate de tavan pana la piulite si truse de instrumente intinse unele langa altele pe doua mese imense, pe jos, prin cutii sau pungi, prin colturile atelierului sau. Peste tot. De-abia te strecori pana la locul in care mesterul inventeaza retete de succes pentru niste bucati de metal pe care un neavizat ar fi putut de multa vreme sa le arunce in carutele cautatorilor de fier vechi. Toata curtea poarta amprenta maistrului, specialist in a combina motoare, curele de transmisie, metale si lemn intr-o singura masinarie.

Avea 8 ani cand tatal sau, pilot de avion, a murit in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Desi era doar o mogaldeata de om, prinsese de la parintele sau drag si pricepere fata de tot ce insemna mecanica. Cele patru clase pe care le facuse l-au impins la munca de la CAP si, multa vreme, visul sau de a mesteri printre bujii si ulei de masina a fost dat la o parte, dar niciodata uitat. Nu s-a lasat si a facut scoala de soferi, reusind apoi sa lucreze in breasla conducatorilor auto. Doi ani doar. Pentru ca, din ordinul unui instructor de partid, a trebuit sa munceasca drept depanator radio-tv, si asta in orele tarzii ale serii, caci in timpul zilei nea Ion ajunsese sa fie omul de baza al CAP-ului. "Faceam si pe soferul, udam tot ce trebuia pe-acolo, sapam, coseam. Trebuia sa te supui ca, altfel, o pateai rau de tot, si tu, si familia ta", povesteste acum, cu zambetul pe buze, alungand greutatea anilor trecuti. Dorind sa-si usureze munca, s-a gandit ca cel mai bine ar fi sa mestereasca o unealta care sa-l ajute sa termine treaba mai repede. Asa se face ca prima sa inventie a fost o cositoare. "Aveam foarte multa munca. Nu prea puteam sa fac fata. Atunci am combinat cam tot ce aveam prin curte si asa a iesit cositoarea. Ulterior, am facut si o prasitoare mecanica, cu un motor luat de la o masina de tuns", se mandreste mesterul cu inventiile sale si nu se da in laturi sa spuna cu fala ca are in ograda sa tot ce ii trebuie. De la bormasina suspendata, pe care trebuie doar sa o bagi in priza si singura isi face treaba, la strung improvizat pe doua tevi, prasitoare, tractor, gatere, batoza de treierat, circulara. Si doua mori.


MOARA CU FAIMA. Pe toate ni le arata, explicand la fiecare ce invarteala a facut in asa fel incat treaba sa iasa conform planurilor din mintea sa. Dupa ce mi le-a prezentat pe toate, asezate ca la expozitie, nea Ion isi sterge palmele unse cu ulei si zaboveste un pic asupra "constructiei" care i-a adus si faima printre sateni: moara de macinat porumb. Gandul ca trebuia ca o data la doua zile, daca nu mai des, sa mearga kilometri intregi cu sacii in caruta catre cea mai apropiata moara l-a determinat pe nea Ion sa se apuce de treaba. Si-a adunat lemn zdravan, rezistent. Apoi s-a inconjurat de tot felul de roti, tevi sau alte fieratanii, si, in patru luni, moara a fost gata. O ditamai masinaria inchisa intr-un hambar din lemn, pe peretii caruia a si asezat placuta "Fumatul interzis", asemenea oricarei mori care se respecta. Si, cat e ziua de lunga, inventia lui nea Cojocaru huruie zdravan, macinand porumbul oamenilor din sat, dar si de prin imprejurimi. "Am bagat in ea cam zece milioane. Acua€™ sapte ani, cand m-am apucat de moara, erau bani, nu gluma. Am scos insa investitia. Lumea imi plateste cum poate. Unii imi dau bani, altii imi lasa grau, porumb, mai cu seama ca io nu am mai pus nimic pe pamanturile mele, cu toate ca am sapte hectare, dar nu mai e rentabil deloc sa le muncesti, asa ca pentru porcii si pasarile mele e foarte bine daca imi rascumpara munca cu cereale", ne explica el cum sta treaba pe batatura sa. Pentru ca avea nevoie de un motor cu care sa puna pe picioare o alta masinarie buna pentru gospodaria lui, nea Ion a vandut una dintre cele trei mori pe care le-a mesterit, e drept, pe cea mai mica dintre ele, pe un motor. Asa a reusit sa-si faca si batoza cu care mergea pe camp la stransul granelor. Treaba insa nu a mers bine decat putin timp, pana ce au aparut combinele, "care mi-au stricat rostul. Lumea prefera combina ca mergea mai repede, asa ca a trebuit sa renunt la ea si sa o transform in altceva".


PLANURI MARI. Omul de statura joasa, imbracat in salopeta albastra, cu basca pe cap, priveste prin ochelarii sai cu rame groase la masinariile falnice din batatura sa si parca nici lui nu-i prea vine a crede ca "am reusit sa fac io lucrurile astea, de unul singur. Carte nu am invatat prea multa, ba pe la 35 de ani, cand aveam nevasta si copil, a trebuit sa ma duc sa mai fac vreo patru clase, ca sa pot lucra ca depanator radio-tv, trimis de astia de la partid", spune barbatul si porneste invartitoarea morii, lasand sa se vada malaiul fin si auriu, musuroi pe mijlocul cuvei imense din lemn. Si-a dorit el sa faca facultate, sa fie om citit, poate de aceea a tinut cu tot dinadinsul ca cei doi feciori sa urmeze studii inalte, cu riscul de a-l lasa balta la treburile gospodariei. "Io tot singur a trebuit sa ma descurc si nu suport sa ma duc sa imprumut prin vecini ba una, ba alta, asa ca mi-am zis ca cel mai bine ar fi sa nu mai depind de nimeni si sa incep sa-mi adun pe batatura absolut tot ce as putea sa am nevoie", isi argumenteaza barbatul hotararea de a persevera in pasiunea sa.

Si acum, dupa ce a umplut curtea cu masinariile sale, spre disperarea sotiei, pe nea Ion tot il mai bate gandul sa mai isi puna in aplicare cateva idei de inventii. Prima pe lista sa ar fi o masina din lemn pentru nepotul sau de 6 ani, ba tot pentru el si un avion. Apoi, zice omul devenit vedeta printre sateni, si un tractor mai mic, cu doua brazde, cu care sa rezolve dintr-o data doua treburi - aratul si frezatul pamantului, i-ar fi de mare ajutor. Marea provocare este insa masina de erbicidat pe care are de gand sa o puna pe picioare, "daca Dumnezeu m-o tine sanatos".


IMPATIMIT. Din pensia sa, de 2.800.000 de lei, se descurca tare greu. Dar pasiunea lui, pe care o are de cand era copil si-l trimitea mama sa cu animalele la pascut, iar el taia inele din tevi de cupru cu bomfaierul gasit prin curte, pentru a le darui fetelor, in loc sa aiba grija de animale, este mai mare decat orice. Chiar si fata de "chinul indurat si de bataile pe care le-am luat de la mama, cand am ajuns acasa cu oile pierdute". Toate au trecut si mai mult de-atat, nea Ion a ajuns sa realizeze cam tot ce-si propune. Ba mai mult, le da apa la moara si satenilor, caci nu-i om care sa vina la el si sa-i ceara ceva, ca el sa nu se faca luntre si punte si sa realizeze masinaria promisa, chiar "de-ar fi sa stau noptile sa ma gandesc la ce ar trebui sa combin ca sa-mi dea rezultatul dorit".