Oricare om are un pret, dar eu o sa mor si n-o sa stiu care a fost pretul meu. Poate c-am fost cinstit, fiindca nu mi s-au oferit niciodata sumele, pentru care as fi devenit un caz penal, fara sa sufar prea tare. Ma intreb uneori pentru cat m-as vinde? Neavand practica tranzactiilor mari, ma inchipui culpabil si lipsit de onoare pentru te miri ce: o masina din cele ieftine, un magazin de cativa metri patrati la Obor, o pensie buna, obtinuta pe sub mana. Adevarul e ca am asteptat mereu sa fiu cumparat. N-am facut nimic in acest sens. Am stat pe margine, ca fetele sfioase la bal, sperand sa fiu remarcat de un barosan. Unul cu bani multi si putere, care sa-mi spuna: Mai omule, uite, iti dau atata ca sa devii mafiotul meu de incredere!


Asa, cu cate o masa la restaurant si cu un telefon dat unde trebuie, am mai fost momit. Nu sunt eu insa omul care sa ma vand doar pentru o ciorba de burta si un rachiu. A, daca mi s-ar fi spus sa renunt la cele zece porunci ale mamei in schimbul a o mie de ciorbe de burta, era altceva. Imi faceam niste calcule - merita, nu merita - , ma gandeam la tranzactie cateva seri inainte de a adormi, ca sa vad dac-o sa am cosmaruri, ma interesam care mai e cursul ciorbei de burta in sector si la carciumile din centrul orasului. Am purtat, e drept, cateva discutii despre sumele cu care se zvoneste ca s-ar fi vandut niste ziaristi, au fost si momente cand am crezut c-o sa mi se vorbeasca deschis, cu dolarii pe masa, dar m-am ales doar cu amintirea acestor momente. Si, bineinteles, cu regretul ca nu m-am priceput sa musc din momeala. Iti trebuie un talent si pentru asta, sa simti ocazia. E posibil sa fi avut sute de ocazii si sa nu le fi sesizat. Pe fostele colege de facultate, care imi placeau, le intreb azi daca s-ar fi maritat cu mine, ca sa descoper ca prostul ca nu erau chiar atat de inaccesibile, cat imi pareau, si ca toate ar fi zis da. Insa pe nababii in preajma carora m-am gasit uneori nu pot sa-i iau la intrebari: Ia zi-mi, bre nababule, cam cat mi-ai fi dat atunci, cand ne-am cunoscut, la lansarea aia de ceasuri de lux, ca sa devin pupincuristul tau oficial?

Aici e deosebirea, la faptul ca toti am vrea sa stim care ne e pretul, dar cei mai multi ramanem onesti si loiali, fiindca ori n-am remarcat marea ocazie, ori nu ne-a intrebat nimeni: Cat?


Ce om fara noroc sunt! M-am nascut canalie, dar societatea, oamenii, soarta nu mi-au scos in cale si suma care sa-mi spuna ce soi de canalie pot fi si cum mi-as putea valoriza acest dar minunat. Sunt din fire lacom, belfer, turnator si complet lipsit de caracter, dar ce folos daca nu mi s-a dat nici o sansa ca sa-mi dezvolt aceste virtuti, pana a deveni parlamentar sau om de afaceri! Ar trebui sa ne stim de cand ne nastem pretul, ca sa ramanem toata viata cu ochii deschisi si cu simturile treze in intampinarea ocaziei. Nu sa murim saraci si cinstiti, desi disponibili.