"Romania si Bulgaria se confrunta cu un nivel ridicat al infractionalitatii constand in asasinate la comanda, crima organizata si coruptie", scrie cotidianul britanic The Independent. Raportul prezentat ieri de Comisia Europeana ridica unele semne de intrebare cu privire la cat de calificate sunt cele doua state balcanice pentru a apartine clubului european, adauga publicatia citata, precizand ca vicepresedintele CE, Franco Frattini, a fost nevoit sa dezminta criticile potrivit carora tonul raportului a fost atenuat, comenteaza The Independent. Raportul pentru Romania pune sub semnul indoielii intentia ca sistemul judiciar roman sa finalizeze anchetele privind o serie de politiceni, printre care si fostul premier Adrian Nastase, dupa ce audierile in cazul acestuia au fost suspendate luni pe o perioada de trei luni, relateaza cotidianul britanic.
Tonul critic al raportul CE a fost usor coborat in cursul acestei saptamani in urma unor "actiuni de ariergarda" operate de Frattini si comisarii Melena Kuneva si Leonard Orban, acestia sustinand ca un raport excesiv de critic va submina procesul de reforma din cele doua tari, scrie Financial Times. Un oficial din cadrul CE a recunoscut ca ar fi fost dificil pentru Bruxelles sa explice de ce nu a aplicat sanctiuni celor doua tari in cazul in care ar fi redactat un raport critic la adresa Sofiei si Bucurestiului. Comisarul Frattini a fost mandatat sa explice presei raportul "diluat", subliniind ca documentul este "credibil si echilibrat" si ca sanctiunile se aplica doar in "cazuri exceptionale". Tonul sau optimist a surprins multi analisti, in special cand a declarat ca cele doua tari au oferit "foarte multe rezultate concrete", printre care si inculparea unor oficiali acuzati de coruptie la nivel inalt. Frattini nu a putut insa sa dea un exemplu atunci cand a fost intrebat de un jurnalist bulgar daca stie vreun astfel de caz de coruptie la nivel inalt finalizat, scrie Financial Times.
Tom Gallagher, profesor la Universitatea Bradford, autor al mai multor lucrari despre integrarea Romaniei in UE, a declarat ca raportul de miercuri subliniaza incapacitatea Bruxelles-ului de a constrange Sofia si Bucurestiul sa continue reformele dupa aderare. "Este prea tarziu pentru Comisie sa convinga elita de la Bucuresti sa isi onoreze obligatiile privind reforma justitiei", a declarat acesta, citat de cotidianul britanic Financial Times. "Guvernul Tariceanu probabil nu poate lua Bruxelles-ul in serios deoarece UE nu a adoptat un raport critic atunci cand a avut mai multa putere sa influenteze reformele inainte de 2007", a adaugat Gallagher.
The Times califica raportul CE drept unul "uimitor", titrand intr-un editorial: "Tacerea privind coruptia si crimele nu ajuta pe nimeni". Publicatia britanica sustine ca situatia la Bucuresti se prezinta mai bine, prin comparatie cu Sofia, dar subliniaza ca Romania nu a implementat toate reformele din domeniul justitiei, precum amendamentele aduse Constitutiei menite sa confere independenta magistratilor.
BBC relateaza, la randul sau, despre raportul prezentat miercuri de CE privind progresele inregistrate de noile state comunitare.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Mihai Morar, mesaj emoționant la 20 de ani de căsnicie. Imagini rare de la...
Sursa: kudika.ro