In toamna anului trecut ma aflam singur-singurel in Tirolul italian, in vila unui prieten. Incercam sa scriu ceva si-mi propusesem zilele acelea sa nu deschid deloc televizorul. Mi-am adus insa aminte intr-o seara ca e meciul Steaua-Real Madrid. Prietenul meu avea un televizor imens, cu plasma sau asa ceva, si prindea, probabil prin satelit, zeci de canale. Am luat telecomanda si-am apasat la intamplare pe un buton. Iar prima imagine care mi-a aparut, acolo, in creierii Alpilor tirolezi, de era sa dau cu ceva in ecran, a fost aceea a lui Vanghelie. N-am stiut cum sa-l sting mai repede.
Si uite ca Vanghelie revine. N-am mai mare bucurie (politica, desigur) decat sa vad consecintele faptului ca PSD-ul si-a varat primarul "care este" in casa, si nu oricum, ci la varf; la varful Bucurestiului. Eventualul cititor cred ca va fi de acord cu mine ca mai rar vezi o asemenea - cum sa-i zic? - incuscrire precum cea dintre subtilul, elegantul, poliglotul Mircea Geoana si acest intuneric al gramaticii numit "Marean". Ehei, unde sunt vremurile cand dl Geoana era, pa bune, unul dintre cei mai promitatori tineri din lumea diplomatica de la Washington! Si sa ajungi apoi, in scurt timp, in rolul comisiilor de impaciuire de la Sfaturile Populare de altadata, mediind intre Vanghelie si micul profil al lui Titulescu - cam nasol destin. Cred ca nici dl Iliescu nu s-ar fi pretat la asa ceva. L-ar fi trimis scurt pe primarul Sectorului 5 la munca de jos.
Dar sa nu ne mire daca cititorul de "almanahe" va continua sa urce in ierarhia de partid. In fond, avem politicienii pe care-i meritam, iar daca nu ne plac, n-avem decat sa ne mutam in Tirol si sa nu deschidem televizorul.
Uneori casele de-acolo sunt mai ieftine decat cele de-aici.