Revenind la Rozalb, acesta este un label pe cat de relativ recent, pe atat de bine conturat. Are mai putin de un an si prezinta indicii dintr-o a treia colectie care va sa vie la toamna. O echipa de cinci oameni (Olah Gyarfas, designer, Ioana Nemes, artist vizual, Maria Farcas, Erika si Dragos Olea) au construit, la propriu si ca la carte, o lume intreaga de jur-imprejurul Rozalb, devenit personaj. O lume pregnanta si auster-seducatoare, total desaturata, amestecand un vag futurism cu decadenta si pe undeva o urma de solemnitate. Haine in intampinarea carora vii ca la o intalnire cu un om sofisticat. Si va tachinati si fiecare are discursul lui, si cu cat ai la randul tau lumile tale pregnante, cu atat e mai plin de adrenalina (si de eticheta) rendez-vous-ul. Si pe masura ce-ti deprinzi ochii cu lumina rece, incepi sa vezi infinitele nuante alb-gri-negru, efectul de umanizare pe care-l are o anumita maniera prietenoasa de a taia un material altfel auster etc. Rozalb are si casa - casa lui. In Curtea Sticlarilor din Bucuresti, la etaj.
"Silent Shout"
"A cracked smile and a silent shout" Si din motive pragmatice, colectia nefiind intru-totul gata, cei de la Rozalb au optat pentru aceasta stranie instalatie. M-am tot gandit de unde-i vine acea doza un pic mai mare, indeajuns cat pentru a o face bantuitoare, de stranietate. Din efectul de incremenire-inghetare, probabil (ma hazardez sa presupun in aceeasi masura in care se poate pune degetul pe stranietate), dat de folosirea unor contraste disturbatoare sau, mai precis, de lupta continua si muta a unor propuneri care in mod normal s-ar anula una pe cealalta. In zare, adica pe un perete, sunt pictate siluete lungi si subtiri de copaci alb-gri-negru. O conventie dramatica, eleganta, ok. Pe o mica scena, in fata "trunchiurilor" se zvarcolesc hipnotic siluete de astronauti - sau mai degraba astronautii din visul cuiva, asta in cazul in care chiar sunt astronauti si nu fac traseul in sens invers: nu vin ei la noi. Alta conventie, care impreuna cu lumina stroboscopica creeaza iluzia. E bizar, dar e conventional-iluzie deci e safe. Numai ca scena nu e scena, ci e pamant (adus cu un camion) dintr-o padure de pe langa Miercurea Ciuc si are in el butuci si cranii de iepure, aud. Si apoi sound-ul e asigurat de o cioara inregistrata, inregistrata adica ok, conventie chiar daca efectul e cel putin interesant.
Numai ca pamantul ala reavan miroase zdravan si e atat de putin ..conventional ca silueta unui astronaut care vrea sa se catare pe trunchiurile pictate si sa se ascunda de "realitatea" pamantului, care pe unul l-a inhatat pe jumatate (vezi foto), evadand in "fictiune", capata dintr-o data SENS.
In albastrul (albastrul!) salopetelor siluetelor de astronauti or else bantuie jacheta albastra a fratelui Olof Dreijer din videoclipul "Pass this on". Si asta n-ar fi nimic, si nici lumina strobscopica versus caraiala ciorii n-ar nelinisti intr-atat, numai daca miscarile ample exagerate, ca de inot pe verticala ale siluetelor lui Rozalb n-ar ingheta in ele dansul amplu exagerat, ca de inot pe verticala al fratelui Olof, tipul de la "The Knife", iar dintr-o silueta in salopeta albastra n-ar iesi doua capete in loc de unul: frate & sora, unul dintre ei, sora sau fratele, cine mai stie, are parul lung si negru sau o peruca lunga si neagra.