De cand s-a pensionat, marele chirug Mironeanu nu face altceva decat sa-l caute in toata tara pe Ionel Ciurea, prostul clasei din a V-a B. Mironeanu a fost dintotdeauna un studios. La patru ani stia sa citeasca, iar in clasa-ntai era pus de invatatoare sa-i supravegheze pe colegii neindemanatici, care la caligrafie faceau betisoare strambe. De indata ce a trecut intr-a cincea, supradotatul Viorel Mironeanu a facut pereche, dupa metoda pedagogica Makarenko, la ora aceea cea mai inaintata din lume, cu prostul clasei.

In mod neoficial, Ionel Ciurea era socotit si prostul scolii, fiindca era de o indaratnicie care l-ar fi descurajat chiar si pe Makarenko. Metoda impunea ca perechile sa stea in aceeasi banca si, la terminarea orelor, sa intarzie un timp in clasa, iar desteptul sa-l ajute pe prost sa-si invete lectiile pentru ziua  urmatoare. Cum au ramas singuri in clasa, Ciurea a scos din ghiozdan "Contele de Monte Cristo" si s-a pus pe citit. Mironescu i-a vorbit frumos, conform metodei Makarenko, a vrut chiar sa-i ia romanul din mana - conform unei metode mai putin inaintate, dar care avea o eficienta pedagogica imediata - l-a rugat sa se apuce de lectii, s-a umilit, pentru ca in  joc era onoarea lui de fruntas la invatatura si copil model, caruia ii reusea totul. Degeaba insa. Ionel Ciurea, odata scufundat in lectura, devenea mut, surd si teapan. Fixa paginile cartii cu ochii sticlosi si doar cate un oftat, care-i scapa la sfarsitul capitolului, dovedea ca nu intrase in coma.

Din ratiuni strict pedagogice, Mironeanu a inceput si el sa citeasca din carte peste umarul lui Ciurea. Savantul sovietic recomanda ca fruntasul clasei sa se prefaca, in cazurile foarte dificile, in care codasul da dovada de incapatanare si alte manifestari retrograde, ca pe moment ii aproba comportamentul. Ca orice experiment revolutionar, cel sovietic avea unele necunoscute. In lunile in care a facut pereche cu Ionel Ciurea, lenesul n-a iesit din "insuficient", in schimb fruntasul a citit peste umarul acestuia pana ce, din cauza pozitiei, simtea ca-l durea gatul "Contele de Monte Cristo", de doua ori "Martin Eden" de trei ori, "Comoara din insula" si "Winetu" de cate patru ori, "20.000 de leghe sub mari", odata, "Elevul Dima dintr-a VII-a" o data, "Decameronul" de mai multe ori, pe sarite, iar niste pagini mai deocheate de cate ori a vrut Ionel Ciurea.

Ramanand repetent trei ani la rand, Ciurea a fost mutat la alta scoala. Lui Mironeanu i-a parut bine ca l-au mutat, fiindca Ionel Ciurea incepuse sa citeasca si carti pe care numai el stia pe unde le gasea, cum ar fi "Rapirea Basarabiei" si "Educatia sexuala cu ilustratii".

Odata iesit la pensie, chirurgul a tot cautat sa dea de urma lui Ciurea. Simtea ca are o datorie de platit, fara sa-i fie prea clar cum o s-o plateasca. Un Ciurea murise la Canal, un altul trecuse Dunarea la sarbi, mai multi de Ciurea Ionel din cartea de telefoane nu-i fusesera colegi. Un singur Ionel Ciurea i-a ascultat povestea la telefon, dar, daca era cel cautat sau altcineva, Mironeanu nu avea cum sa stie, deoarece la jumatatea povestii i-a inchis telefonul si apoi n-a mai raspuns la nici un apel.