Israelul, "taram sfant" pentru evrei, crestini si musulmani, este o tara in care edificiile vechi si constructiile moderne "convietuiesc" in pace, incantand ochiul turistului. Frumusetea acestor locuri au sporit-o si constructorii romani, care dupa 1989 au ridicat zgarie-nori de tip american sau autostrazi. Apreciati drept buni meseriasi de catre patronii israelieni, betonistii, dulgherii si maistrii au plecat acolo insa din disperare, deoarece dupa caderea comunismului, in Romania s-au sistat proiectele de infrastructura.   Despre "odiseea" muncitorilor romani in "Tara Sfanta" ne-a vorbit domnul ing. Andrei Lupu, om de afaceri israelian de origine romana. Fiu al fostului demnitar comunist Petre Lupu (Pressman) - care in anii a€™70-a€™80 a fost unul dintre colaboratorii apropiati ai lui Nicolae Ceausescu - , domnul Lupu a fost sef de santier in Bucuresti pana in 1989. Dupa "Revolutie" a fost dat afara insa din cauza "originii nesenatoase". In 1991 a emigrat in Israel, fondand o afacere de intermediere a fortei de munca dinspre Romania.   "BOOM"-UL CONSTRUCTIILOR. Cand a emigrat din Romania, domnul Lupu a gasit o economie in plina expansiune. Tara tocmai iesise dintr-o criza economica, fiind intr-o perioada ciclica de crestere, caracteristica economiilor de piata consolidate. Exista o cerere mare de locuinte, centre comerciale etc., fiind nevoie de constructori din afara Israelului, care sa acopere necesarul de personal. Totodata, piata fortei de munca era afectata de frecventele conflicte dintre israelieni si palestinieni, care, atunci cand se declansau, blocau practic economia. Fie ca autoritatile statului evreu impuneau restrictii pentru muncitorii arabi, fie ca acestia se implicau in activitatile teroriste sau de sabotaj si paraseau locurile de munca. In aceste conditii, antreprenorii israelieni au testat piata fortei de munca din Europa de Est. In 1989, blocul comunist se prabusise, urmand un declin economic, mai ales in proiectele de infrastructura, care au fost abandonate in toate tarile. Polonezii si cehii s-au indreptat spre tarile Europei Vestice. In Romania au venit firmele israeliene, care stiau ca aici sunt muncitori bine specializati in domeniul constructiilor, datorita dezvoltarii urbane promovata de Nicolae Ceausescu. Domnul Lupu, ca fost inginer in constructii in acei ani, estimeaza ca in 1989 in acest sector lucrau aproximativ 800.000 de munctori, circa 20% din totalul populatiei active. Majoritatea ramasese fara locuri de munca, astfel ca ofertele firmelor israeliene au fost pe moment o salvare.   TRASEUL FORTEI DE MUNCA. Constructorii romani au ajuns in Israel pe doua cai. In prima etapa, firme israeliene au venit in Romania si au "racolat" forta de munca "de la om la om". Insa o data ce antreprenorii de acolo au constatat ca muncitorii romani sunt foarte buni, metoda n-a mai ajuns sa acopere numarul mare de lucratori. Astfel au aparut firmele romanesti sau romano-israeliene de contractare a fortei de munca. Acestea din urma au fost si ele adaptate imprejurarilor. Unele erau subcontractoare pentru lucrari de manopera. Adica patronul unei astfel de afaceri negocia in Israel cu un antreprenor anumite lucrari, apoi venea in Romania si angaja zeci sau sute de muncitori pentru acel proiect. Era o intelegere sigura, in sensul ca ajunsi in statul evreu, romanii incepeau deja lucrul.   A doua subcategorie o reprezinta firmele de intermediere Romania-Israel. Muncitorul era "racolat" de un patron roman, care apoi trimitea echipele la partenerul israelian, care urma sa-i gaseasca acolo o slujba. Aceasta metoda a functionat ca o semisarlatanie, in sensul ca firma israeliana mai percepea inca o data muncitorului un comision de angajare, pe langa ce platea "racolatorului" roman. Prin acest sistem s-au consumat adevarate drame, in sensul ca muncitorii se imprumutau in Romania, sau isi vindeau proprietati pentru a achita taxa firmei, iar cand ajungeau in Israel, unii nu se adaptau, ori cadeau prada inselatoriilor. Domnul Andrei Lupu a avut in anii a€™90 o firma de subcontractare pentru lucrari de manopera. Cunoscand in Romania lumea constructorilor, i-a fost usor sa adune echipe complete de lucratori care sa faca fata unui proiect de amploare in Israel.   El descrie astfel afacerea sa: "Auzeam ca o firma israeliana vrea sa construiasca ceva. Mergeam la antreprenor, ii spuneam ca ma angajez sa aduc forta de munca din Romania pentru o anumita parte a lucrarii. Conditia era ca firma israeliana sa obtina documentele necesare pentru constructorii romani. Negociam totul atunci - pretul, durata lucrarii. Apoi veneam in Romania si gaseam lucratorii promisi. Aduceam echipe complete, cu ingineri, maistri, dulgheri, fierari-betonisti, toate categoriile de constructori. Media lunara era de 500 de oameni. Semnau contracte pe un an, conform legii israeline, dupa care si le prelungeau aici. Se umpluse tara de muncitori romani! Din punct de vedere profesional n-aveau egal, posedau o experienta incomparabila cu a arabilor, filipinezilor, thailandezilor sau bulgarilor care mai lucrau aici. Bineinteles ca au fost si probleme, accidente de munca, nemultumiri salariale. Unii paraseau patronul la care fusesera angajati initial, care le si facuse documentele de sedere, intrand astfel in ilegalitate. Plecau din mai multe motive - conditiile de munca, litigiile salariale, dorinta de «indepenenta».   Eu cand ii aduceam aici le pregateam si conditii de cazare, in blocuri de locuinte. Plateau desigur o chirie, dar aveau unde sa manance, unde sa faca un dus etc. Dar odata ajunsi aici, unii dintre ei preferau sa lucreze pe cont propriu. Dormeau prin parcuri, isi cautau singuri angajamente de munca, la negru. S-a ajuns astfel la conflicte cu politia, erau plini boschetii de muncitori romani, plus problema fortei de munca ilegale. Unii m-au dat in judecata pentru diverse cauze financiare, chiar si acum mai am procese, desi nu mai activez in domeniu... Insa peste toate aceste neajunsuri pe care le-am descris trebuie sa precizez ca muncitorii romani erau totusi cei mai seriosi, mai educati si mai buni meseriasi straini din tara.     DECLIN. In 2000-2001, Israelul a intrat iarasi intr-o perioada de criza economica, astfel ca cererea de muncitori din afara a scazut. Somajul atinsese cote alarmante in acea perioada - 11,60% - , iar guvernul de la Ierusalim credea ca stopand fenomenul imigratiei fortei de munca va rezolva problema. Masura luata a fost fortata si de gruparile politice israeliene, care sustineau ca impiedicand venirea muncitorilor straini, vor proteja lucratorii autohtoni. Insa foarte putini evrei s-au angajat in domeniul constructiilor, ajungandu-se intr-o situatie de declin al proiectelor urbanistice. Imigratia muncitorilor a fost stopata si de o lege adoptata de Kneset (Parlamentul de la Iersualim), prin care lucratorii straini trebuiau sa aiba aceleasi conditii ca si cei autohtoni - salarii, asigurari sociale. In aceste conditii, pentru patronii israelieni nu mai era eficient sa aduca forta de munca din afara, asa ca legea a contribuit la declinul constructiilor. Exista destui muncitori romani in Israel si in prezent, insa numarul lor este infim fata de de anii a€™90. Dupa 2000, romanii au preferat sa patrunda in piata fortei de munca din Europa de Vest, in special Spania si Italia. Aici le-au fost mai prielnice si conditiile climaterice (in Israel temperatura medie este de plus 40 de grade Celsius), dar si invatarea limbii spaniole sau italiene.     "MINUNILE" ROMANILOR. Insotiti de domnul Andrei Lupu, pe post de ghid, am avut ocazia sa vedem o parte dintre "minunile" arhitecturale moderne ale Israelului, construite de muncitorii romani. In centrul economic al Tel Avivului exista zeci de zgarie-nori ridicati de la baza pana in varf de lucratori veniti din Romania. Exista chiar si o anectoda, cum ca dupa ce au finalizat constructia unui astfel de edificiu, muncitorii romani au dat o petrecere "mioritica" pe acoperis, arborand tricolurul si incingand o hora.   A venit politia alertata din cauza prezentei "la inaltime" a steagului altei tari, s-au dat amenzi etc. Insa astazi, turistul in Tel Aviv poate admira cladiri de tip american, construite cu forta de munca romaneasca! Alta caracteristica a proiectelor edilitare ale Israelului din anii a€™90 sunt orasele construite de la zero, majoritatea in zone desertice. Un astfel de amplasament este localitatea Modia€™in, langa Tel Aviv, construita in mare parte de echipele de muncitori din veniti din Romania. Domnul Andrei Lupu cunoaste "istoria" acestui oras, participand la constructia sa inca de la elaborarea proiectului. Localitatea a aparut in 1992, in desert. S-a intrat la inceput in santier cu tancurile armatei israeliene, care au nivelat cu senilele solul nisipos. In locul unor pamanturi acoperite de huma si praf a aparut un oras modern, cu circa 50.000 de locuitori, ale carui cladiri sunt aerisite de spatii verzi generoase. Durata efectiva a constructiei a fost de cinci ani. Se lucreaza si in prezent la liniile de comunicatii cu Tel Avivul si Iesrusalimul. Este un oras de tineri, unde media de varsta este sub 40 de ani. Locuintele au minimum 150 mp (limita legala in Israel!), pretul lor variind intre 150.000 si 170.000 de dolari. Nu exista industrie in Modia€™in, locuitorii sai muncind in orasele din jur.     Constructorii romani de azi Muncitorii romani din constructii, desi nu mai sunt in numar mare ca altadata, sunt la fel de apreciati de angajatorii israelieni. Se intalnesc la bisericile romanesti din "Tara Sfanta", in special la Reprezentanta Patriarhiei Romane din Ierusalim. Putini mai lucreaza in echipe compacte de romani, precum in anii a€™90, avand colegi rusi, chinezi sau moldoveni. Se plang de "exploatare" din partea patronilor, care nu le respecta drepturile, iar de multe ori ii pacalesc la salariu. Desi programul de lucru este de opt ore, mai putin de douasprezece ceasuri nu stau pe santier. Si foarte rar primesc bani peste cele opt ore legale, afirma ei intristati.  Astfel, la sfarsitul unei zile de munca, abia daca strang 2,70 dolari pe ora, desi la angajare li se promit 4 dolari pentru cele opt ceasuri legale. Chiriile sunt destul de mari - in jur de 500 dolari un apartament cu doua camere. Prefera, asadar, sa stea mai multi intr-o casa, pentru a economisi bani. Un obicei al angajatorilor este sa le opreasca 700 de secheli (167 dolari) lunar, care sunt depusi intr-un cont ce-l pot lichida cand termina contracul. Muncitorii spun ca este o forma de garantie ca nu vor parasi locul de munca. Cei care "dezerteaza" pierd acesti bani cu siguranta. Insa unii se plang ca nu i-au primit chiar daca au terminat contractul la termen. N-au sindicate si nu are cine le apare drepturile. Mai mult de 100 de dolari pe luna nu poate trimite acasa, ne marturiseste cu capul in pamant Vasile, muncitor originar de langa Bucuresti. Tocmai de aceea unii prefera sa plece de la firmele care i-au angajat in Romania, intrand in ilegalitate si cautandu-si singuri de lucru. Insa traiesc continuu cu spaima ca-i poate identifica politia si-i va trimite acasa. Muncitorii povestesc despre colegi de-ai lor care sunt la inchisoare pentru ca au fost prinsi fara acte. Trist, dar adevarat: prefera riscurile lucrului in Israel, fata de traiul de azi pe maine din Romania, dupa cum il apreciaza ei.       Ambasada Romaniei, indiferenta Dorind sa aflam informatii despre situatia actuala a muncitorilor romani din Israel, ne-am deplasat la Ambasada Romaniei de la Tel Aviv, situata intr-un cochet cartier de vile. Insa domnul Dumitru Neagu, insarcinatul cu afaceri al tarii noastre in Israel, ne-a comunicat ca nu detine astfel de date actualizate. Ne-a indrumat sa ne adresam Ambasadei Israelului la Bucuresti!?! Ca de acolo se elibereaza vizele de munca, s-a justificat domnia sa. Nu ne-a putut spune decat date generale. Ca pana in 2001-2002 constructorii romani erau cu miile in "Tara Sfanta", insa s-a renuntat la serviciile lor o data cu recesiunea economica. Atunci a existat adevarata problema a repatrierii lor, politia israeliana infiintand un departament special pentru muncitorii fara slujbe. Multi au ajuns in inchisori, autoritatile facand "un plan" de 5.000 expulzabili pe luna. Nu au avut insa mijloace necesare pentru cazare, avioane suficiente pentru "realizarea" lui. Atunci s-a ajuns la un acord cu muncitorii straini, carora li s-a acordat o perioada de gratie de o luna pentru a-si gasi pe cont propriu un angajament. Pana la urma s-a renuntat si la aceasta solutie, lucratorii plecand singuri deoarece nu au mai gasit ce lucra.  Alta problema pe care a avut-o Ambasada Romaniei in anii a€™90 au fost muncitorii care intrau in ilegalitate, deoarece paraseau slujbele pentru care primisera viza de sedere. Pasapoartele fiindu-le sechestrate de primii angajatori, lucratorii fara acte de identitate incepeau o "aventura" pe cont propriu. Ministerul de Interne israelian aducea saptamanal saci cu pasapoarte ale romanilor. De la Bucuresti a venit ordin sa nu le trimita in tara, ci... sa fie arse. Asadar nici macar evidenta muncitorilor ilegali nu interesa Ministerul de Externe de la Bucuresti. Tot in acea perioada, au existat numeroase cereri pentru documente de sedere ale celor care le pierdeau, sau pentru cei care decideau sa reintre in legalitate dupa ce parasisera slujbele contractate in Romania. Se eliberau circa 1.000 de pasapoarte pe luna, ceea ce inseamna ca muncitorii romani erau foarte numerosi atunci in Israel. Astazi, abia daca mai exista o astfel de cerere la una-doua saptamani. Insa desi constructorii nu mai "impanzesc" ca altadata Israelul, Ambasada romana trateaza fenomenul cu aceeasi superficialitate, nedetinand statistici oficiale despre situatia lor. Mai mult decat atat, nu am intalnit nici un roman aflat la munca in Israel care "sa vorbeasca de bine" oficialitatile tarii sale trimise si platite de statul roman in strainatate. Romania a fost singura tara a lumii - ne-au spus si cetatenii israelieni - care ani buni a avut in Israel un ambasador care nu cunostea deloc limba tarii gazda.