Box - Lucian Bute l-a invins pe Sakio Bika  Pugilistul Lucian Bute a castigat la puncte, dupa 12 reprize, meciul cu camerunezul Sakio "Scorpionul" Bika, care a avut loc ieri-dimineata, la Montreal. In urma acestui succes, romanul a obtinut drept
Box - Lucian Bute l-a invins pe Sakio Bika  Pugilistul Lucian Bute a castigat la puncte, dupa 12 reprize, meciul cu camerunezul Sakio "Scorpionul" Bika, care a avut loc ieri-dimineata, la Montreal. In urma acestui succes, romanul a obtinut dreptul de a lupta pentru centura de campion al lumii la categoria supermijlocie, versiunea IBF.  In fata celui mai puternic adversar pe care l-a intalnit pana acum in cei patru ani de profesionism, Bute a obtinut o victorie clara, fiind declarat invingator de toti cei trei arbitri. Doi dintre ei l-au vazut castigator cu 118-109, iar cel de-al treilea cu 116-111. Presa canadiana a tinut si ea scorul, care i-a fost, de asemenea, favorabil romanului: 117-110. Asa cum anticipase antrenorul lui Lucian, Stephane Larouche, Bika a inceput meciul cu mult curaj, a dominat primele trei reprize si a cautat in permanenta lovitura decisiva. Deloc impresionat, Bute si-a revenit insa rapid, si-a tinut adversarul la distanta si a condus ostilitatile in ring pana la gongul final. Camerunezul nu si-a dezmintit nici de aceasta data faima de "boxer murdar", in runda a zecea el lovindu-l intentionat cu capul pe roman, gest pentru care a fost penalizat cu un punct. O repriza mai tarziu, Lucian a incercat sa puna capat meciului, croseul sau de stanga trimitandu-l pe Bika in corzi, insa africanul nu s-a lasat doborat.  MULTUMIT. "A fost o lupta dura. Am incasat cateva lovituri foarte puternice, dar nu m-a pus nici un moment in reala dificultate. Bika m-a surprins cum a boxat astazi. Nu a semanat deloc cu ceea ce am vazut la el pe inregistrarile video. Sunt extrem de fericit ca am invins un adversar foarte bine pregatit. In toamna voi avea ocazia sa lupt pentru titlul mondial si vreau sa il aduc in Romania", a declarat imediat dupa meci Lucian Bute.  ADVERSAR. Prin victoria obtinuta vineri noapte, romanul si-a pastrat invincibilitatea in ringul profesionist, el avand pana acum 20 de victorii, dintre care 16 inainte de limita, in timp ce adversarul sau a bifat a treia infrangere din cariera. Lucian a devenit astfel challenger obligatoriu la titlul mondial al categoriei supermijlocie, versiunea IBF, care este detinut de pugilistul columbian Alejandro Berrio. O intalnire intre cei doi, cu centura pe masa, va avea loc cel mai probabil in aceasta toamna, sud-americanul avand la dispozitie trei luni pentru a fixa data confruntarii. Meciul lui Lucian a fost transmis in SUA de canalul de televiziune ESPN2, iar in Romania - de postul de radio Romania Actualitati. Televiziunile din tara interesate de preluarea acestui meci nu au ajuns la o intelegere cu clubul Interbox, la care este legitimat Bute, pretul cerut de partea canadiana fiind de aproximativ 100.000 de euro.  IN GRAFIC. Lucian Bute nu a fost singurul roman care a urcat treptele ringului la gala "Friday Night Fights", desfasurata la arena Bell Centre, in fata a peste 9.000 de spectatori. La categoria semimijlocie, Ion Ionut l-a infruntat, intr-un meci programat pe durata a 6 reprize, pe argentinianul Walter Orlando Acosta, pe care l-a invins prin KO in runda secunda. Ionut ramane si el neinvins la profesionisti, avand 18 victorii, dintre care jumatate obtinute inainte de limita. "A fost prima oara cand am pierdut primele doua runde. Dar cand am revenit la colt, Stephane mi-a spus: «Nu esti adevaratul Lucian Bute. Incepe sa boxezi!». Apoi m-am relaxat si am inceput sa lupt asa cum stiu. Am fost mereu ingrijorat sa nu fiu taiat", a spus Bute."


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.