Pe biroul meu tronau, suprarealist, un volum din opera lui Ceausescu, adus din depozitul bibliotecii, decoratiile acad. Ilie Murgulescu, luate din saltarul mesei lui de lucru si trantite ostentativ impreuna cu o suspecta sticluta de sampon nemtesc a secretarei sefe. Din fericire, tot incercand zadarnic sa forteze vechea si credincioasa casa de fier austriaca, ignorasera dulapul cu registrele matricole - singurul obiect cu adevarat de neinlocuit. Texte amenintatoare se lafaiau, agramat, pe fiecare tabla din salile de curs; pe catedra Amfiteatrului Parvan iti sarea drept in ochi o sulita improvizata dintr-o cazma taiata si rasucita. Impreuna cu dara de sange care cobora de la etajul patru pe trepte, pana jos, acest obiect ucigas spunea mai mult decat orice vorba...
Cateva flashuri: un grup de profesori contestati inaintand in monom, cu speranta repede spulberata ca ar putea instala o noua putere in facultate cu ajutorul cohortelor negre. In fata usilor fortate ale laboratorului cu radiatii de la Chimie, un coleg, intrebandu-i, fals naiv, pe mineri daca au intrat acolo: varianta lor constant sustinuta era ca altcineva devastase cladirea, dar un miner tanar, dintre cei patru-cinci care pazeau intrarea, a palit ca varul cand a aflat ca oricine a intrat in laborator e condamnat la moarte lenta prin iradiere. Un alt miner, cu o mana de Dero, vrand sa ma convinga ca a gasit droguri, si stupoarea lui cand, sub apa de la robinet, "drogurile" au facut spuma, ca orice detergent. Un student care se luase la harta cu minerii, a intrat in sala de examen urmarit de invadatori, si colegul Andrei Pippidi, imperturbabil, le-a spus minerilor doar "afara!", cu un gest suveran al mainii (am regasit subit gestica atat de caracteristica parintelui sau, profesorul meu de-o viata, D.M. Pippidi), intimidandu-i intr-atat cu alura lui magistrala incat aceia s-au supus fara cracnire.
Si mai am si amintirea unor fapte care dau masura naivitatii mele de-atunci: am telefonat la Rectorat sa intreb de ce nu au fost chemati procurorii sa constate ca fusese violat spatiul universitar; i-am telefonat colegului Razvan Theodorescu sa-l intreb de ce permite ca reporterii TVR sa dea stiri aiuristice despre "masini de tiparit bani falsi". Si, pe 15 iunie, cand a venit la facultate un ziarist de la "Adevarul", i-am aratat toata grozavia, sala cu sala, sperand ca macar una dintre nenumaratele fotografii pe care le-a facut va deveni publica. N-am mai vazut vreodata nici fotografiile, dar nici pe ziaristul in cauza.
Ca in gluma de pe vremuri, se poate spune si acum "putini am fost, multi am ramas". Cand il vad pe dl Stolojan cu steagul gaurit in brate, cand dl Basescu - cu amicul sau, dl Dobre, (ministrul PD din 2005), cel care a dat afara de la CFR pe oricine nu daduse repede cale libera trenurilor cu mineri - pozeaza in campion al Punctului 8 (cu o mana, caci cealalta e ocupata sa avanseze in grad generali de securitate), cand mineriada e infierata azi de cei care aplaudau in 1990 "inalta constiinta civica" a ortacilor, vad cat de incurcate sunt caile istoriei. Doar dl Iliescu mai lipseste din distributie..
Dupa ce imi mai trece lehamitea, imi spun ca totul se plateste, si ca, daca demagogii au devenit simtitori la simbolurile Pietei Universitatii, inseamna poate ca spiritul ei a invins.