El a precizat ca s-a consultat ieri dimineata cu presedintele Asociatiei ProDemocratia, Cristian Parvulescu, textul legii fiind aproape definitivat, singurele chestiuni restante fiind de ordin mai mult tehnic. Liberalul a reamintit ca acordul politic
El a precizat ca s-a consultat ieri dimineata cu presedintele Asociatiei ProDemocratia, Cristian Parvulescu, textul legii fiind aproape definitivat, singurele chestiuni restante fiind de ordin mai mult tehnic. Liberalul a reamintit ca acordul politic pe tema votului uninominal intre PNL, PD si PSD viza doua principii esentiale: introducerea listelor cu candidati nominali ai fiecarui partid si respectarea proportionalitatii in repartizarea mandatelor. El a mai spus, potrivit NewsIn, ca proiectul ar trebui redepus la Parlament pana la sfarsitul acestei sesiuni parlamentare si trimis Senatului spre dezbatere. Cu toate acestea, este putin probabil ca senatorii sa reuseasca sa adopte Codul Electoral pana la inceputul lui iulie, asa cum era anuntat. Conservatorii au anuntat ieri ca vor solicita convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru adoptarea legii privind introducerea votului uninominal, a anuntat, ieri, purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca. (R.I.P.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.