Autoritatile locale si regionale mai au timp pana in luna septembrie sa se pregateasca pentru a depune cereri de finantare pentru proiecte de dezvoltare urbana implementate prin intermediul programului URBACT II. Bugetul unic alocat acestui program se cifreaza la aproape 70 milioane de euro, bani ce vor necesarul de finantare in intervalul 2007-2013. Finantat prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regionala (FEDR), URBACT II creeaza premizele schimbului de experienta si cunoastere intre orasele europene, in domeniul dezvoltarii urbane durabile si care se realizeaza in cadrul unor retele europene de cooperare intre institutiile relevante in domeniu, de la nivel local, regional si central. Bugetul programului va asigura finantarea pentru implementarea proiectelor din toate tarile mentionate anterior in intervalul 2007-2013. Criteriile minimale de selectie se refera la capacitatea financiara, tehnica si profesionala a aplicantilor. Acestia trebuie sa demonstreze ca au valoarea adaugata fata de alte retele sau organizatii existente in domeniu. Sprijinul se va realiza prin crearea de retele tematice si grupuri de lucru in cadrul carora va avea loc schimbul de experienta si cunoastere in domeniul dezvoltarii urbane durabile, cooperare prin elaborarea unor planuri de actiune, a unor studii de caz si rapoarte, organizarea de conferinte in cadrul carora vor fi capitalizate si diseminate rezultatele activitatilor intreprinse.
Varianta finala a Programului Operational a fost aprobata, la nivel tehnic, in cadrul reuniunii Comitetului de Monitorizare din 15 martie, iar Comisia Europeana se va pronunta in curand asupra acestuia.
Orasele romanesti, la standarde europene?
Autoritatile locale si regionale mai au timp pana in luna septembrie sa se pregateasca pentru a depune cereri de finantare pentru proiecte de dezvoltare urbana implementate prin intermediul programului URBACT II. Bugetul unic alocat acestui program s
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
