Cum se intretine el comandante cu poporul     Jurnalul National va prezinta in premiera un capitol din volumul al doilea al cartii "Lumea vazuta de un roman rupt in fund", care va aparea in curand in librarii. Dupa "Prin Irakul lui Sadam Hussein", "La reeducare de catre NATO", Ion Cristoiu revine cu "Prin Cuba lui Fidel Castro", urmarea unei calatorii la Havana in 2001, dupa prabusirea comunismului.   Prin discursul de la Fortul Columbia, din 8 ianuarie 1959, Fidel Castro inaugureaza formula sa preferata de Oratorie: dialogul cu multimile sau, cum ii zice el: "Democratia directa, la locul pietei". Exploatand transmisia in direct la tv, El Lider Maximo tine un discurs-fluviu, in care intreaba multimea daca trebuie sa accepte el propunerea Guvernului de a fi comandant al fortelor terestre maritime si aeriene. Poate el sa accepte aceasta sarcina grea, de a reorganiza fortele armate, el care nu aspira decat la o retragere binemeritata? Zeci de mii de brate se ridica si un "Da" vulcanic rasuna. Audienta era alcatuita din luptatorii Armatei Rebele.   Cum puteau raspunde altfel, intre noi fie vorba, cei pe care-i condusese pana atunci in razboiul de cucerire a Puterii? Pentru a-si instala puterea, Fidel Castro are nevoie ca populatia sa nu mai posede arme. Dialogul cu multimea e menit a convinge: - Arme? Pentru ce? Pentru a lupta contra cui? Contra unui guvern provizoriu sprijinit de intregul popor?   Raspunsul Poporului: Nu!   - E aici o dictatura?   Raspuns: Nu!   - Arme, pentru ce, cand vom avea alegeri libere cat mai repede posibil? Pentru a crea o organizatie de gangsteri?   Raspuns: Nu!   Practic, Fidel urmareste sa-si dezarmeze dusmanii din Directoratul Revolutionar, care, dupa ce-au pus mana pe Palatul prezidential, vor sa negocieze cu el puterea. Raspunsurile entuziaste au o explicatie nu atat in geniul oratoric al lui Fidel Castro, cat mai ales in componenta Poporului audient: cei din Armata Rebela. Cum sa nu fie ei de acord cu luarea armelor de la populatie? Ramaneau ei cu armele.       ALEGERI LIBERE? Dialogul cu asistenta nu e doar un truc oratoric. Regimul Castro il inscrie intr-o viziune mai larga, originala chiar, asupra politicii asa-zisei democratii directe, gandite ca un contact direct al lui El Lider Maximo cu poporul, prin excluderea intermediarilor tipici democratiei burgheze: Parlament, alegeri libere. La inceputul lui aprilie 1961, Fidel Castro da un interviu jurnalistilor francezi Igor Barrére si Étienne Lalou, vedete ale televiziunii franceze. Cei doi vor sa stie de ce refuza organizarea de alegeri libere in Cuba.   Fidel Castro raspunde: "Aici, in fapt, noi avem alegeri in fiecare luna. E vorba despre alegeri in piata publica. Noi avem un fel de democratie ateniana, dar fara sclavagisti, fara sclavi, fara clase exploatate. Cand vrem, noi reunim un milion de cetateni in piata publica. E un scrutin mai direct si mai democratic decat acesta?". Prezent la reuniunea Consiliului interamerican economic si social de la Punta del Este, in Uruguay, 5 august 1961, Che Guevara, numarul doi dupa Fidel Castro, e intrebat, la o conferinta de presa, cand vor avea loc alegeri in Cuba.   Che Guevara, ministrul Industriei, raspunde astfel: " - Vor avea loc alegeri cand va cere Poporul.   - Si cum le va cere Poporul?, devine curios jurnalistul.   - In Adunarile Generale ale Poporului, la care participa un milion de persoane. E o forma de democratie directa.   - Si ceilalti cinci milioane?   - Foarte simplu. Cand o mie doua sute de gusanos (viermi, asa le spune Castro exilatilor anticastristi - n.r.) il ataca, poporul se mobilizeaza si ii lichideaza.   - Pe parcursul acestor adunari a cerut cineva alegeri?   - Oamenii au spus ca nu vor alegeri. Nimeni n-a cerut alegeri".     Dupa Castro, lucrurile sunt simple. Sunt adunati intr-o piata sau intr-o sala nu neaparat un milion de persoane. Pot fi si cateva mii. Liderul angajeaza cu ei un dialog sub formula intrebarilor de la tribuna si a raspunsurilor din sala. Un astfel de dialog e cel din 8 ianuarie 1959, de la Fortul Columbia. Definite prin dialogul lui Fidel Castro cu asistenta, ele se incheie cu o Declaratie solemna, aprobata prin urale, jucand rolul de hotarari ale Camerelor Reunite ale Parlamentului.   Asa au aparut Documentele intitulate Declaratiile de la Havana. Prima a fost adoptata la 2 septembrie 1960, ca replica la condamnarea Cubei de OEA (Organizatia Statelor Americane), reunita la San José in Costa Rica, prin care se amana alegerile la calendele grecesti si se decide reluarea relatiilor cu tarile socialiste si cu China.       RELATIA CU POPORUL. A doua Declaratie de la Havana, la 4 februarie 1962, aprobata prin aplauze de Poporul adunat in Piata "José Marti" din Havana, e un Apel al Adunarii Generale Nationale a Poporului din Cuba catre popoarele Americii Latine si ale lumii pentru a se ridica la Revolutie impotriva imperialismului american. E vorba despre o replica la excluderea Cubei din OEA, la reuniunea de la Punta del Este.   Tot Che Guevara da o explicatie filosofica relatiei dintre Fidel Castro si Popor. In eseul "Socialismul si Omul in Cuba", scris pentru hebdomodarul Marcha, care apare la Montevideo, el noteaza: "Initiativa vine in general de la Fidel si de la Inaltul Comandament al Revolutiei si ea e explicata Poporului care si-o face a sa (...) Pentru moment, noi folosim metoda quasiintuitiva care consta in a asculta reactiile generale la probleme puse. Fidel este un maestru in aceasta privinta. Fidel si poporul incep sa vibreze intr-un dialog de intensitate crescanda, pana la momentul cand se atinge «orgasmul», intr-un final abrupt, consacrat prin strigatul nostru de lupta si victorie".       CELEBRITATE. Fidel Castro e faimos si pentru lungimea discursurilor sale. La 28 martie 1960, pentru a raspunde acuzatiilor aduse de jurnalistul vedeta al postului de radio CMQ, Louis Conte Agüero, fostul lui consilier de presa americana, a vorbit la televiziune patru ore in sir. Un discurs din 2 decembrie 1961 a durat cinci ore.   In 5 decembrie 1988, la aniversarea debarcarii in insula, Fidel Castro a vorbit patru ore. Sedinta Consiliului de stat din 9 iulie 1989, in care s-a confirmat condamnarea la moarte a celor patru inalti demnitari implicati in Afacerea Ochos, s-a transmis in direct la tv. Fidel Castro a vorbit trei ore si 45 de minute. Desi atat de lungi, discursurile sale nu sunt scrise. In presa e reprodusa varianta stenografiata. La Sesiunea ONU din 20 septembrie 1960, el a tinut un discurs de patru ore si jumatate, avand in fata o simpla foite de note. La deschiderea celei de-a 105-a Conferinte interparlamentare din 2 aprilie 2001, la care am asistat, discursul sau e scurt, uimitor de scurt. Chiar si in aceste conditii, el reuseste sa electrizeze sala. Si nu doar pentru ca participau multi parlamentari din lumea a treia, dar si pentru ca Oratorul Fidel Castro e un spectacol unic.       ORATORUL. Ignacio Ramoanet scrie in prefata cartii sale, Fidel Castro - Biografie pe doua voci, Fayard/Galilée, Paris 2007: "Nici un spectacol nu e comparabil cu cel al lui Fidel Castro - Oratorul. Isi leagana corpul, atinge microfoanele, face sa-i tune vocea, fixeaza cu privirile multimea, agita bratele ca un dresor, fixeaza cu indexul publicul deodata cucerit". Cea mai percutanta descriere vine de la Gabriel-Garcia Marquez: "Incepe totdeauna cu o voce aproape inaudibila, un pic ezitanta, apoi profita de cea mai mica scanteie pentru a castiga teren pas cu pas, da deodata o lovitura decisiva si pune stapanire pe audienta. E inspiratia, starea de gratie irezistibila si stralucitoare, de care se indoiesc doar cei care n-au avut niciodata gloria de a trai".