Lumea teatrului si a filmului il elogiaza pe Adrian Pintea, care s-a stins azi din viata, la virsta de 52 de ani.

Actrita Oana Pellea: Greu. E greu sa incadrezi pe cineva in cuvinte. Cu atit mai greu pe Adi. Un foarte mare artist. Un f
Lumea teatrului si a filmului il elogiaza pe Adrian Pintea, care s-a stins azi din viata, la virsta de 52 de ani.

Actrita Oana Pellea: Greu. E greu sa incadrezi pe cineva in cuvinte. Cu atit mai greu pe Adi. Un foarte mare artist. Un foarte mare prieten. Un artist intelectual si profund. Un om generos. Un om de cultura. O sensibilitate exceptionala... Ma intreb doar daca toate cuvintele astea si toate declaratiile astea care vin acum cind ne-a parasit, din toate partile, au rasunat vreodata in auzul lui? Prea rar, mult prea rar si prea tirziu spunem oamenilor cu adevarat valorosi ca avem nevoie de ei, ca ii iubim... Mult prea rar si prea tirziu intotdeauna. Eu sint impacata. Eu i-am spus de multe ori "te iubesc, Adi". Pentru ca mi-a fost ca un frate. Fie ca sufletul lui sa alerge in galop in Imparatia Cerului. Iar pe noi, cei de aici, de jos, sa ne ierte ca dam cu piatra de dimineata pina seara in valorile noastre reale si pentru ca uitam sa iubim pe cei care ne daruiesc din viata si din sufetul lor. Pentru ca am uitat sa iubim si sa respectam artistii!.

Actorul Florin Zamfirescu, rectorul UNATC: Sintem cu totii, profesori si studenti, absolut socati. Nimeni nu vrea sa creada ca Adrian Pintea ne-a parasit. Era un artist complet: actor, regizor, poet, muzician. Era un print, un aristocrat al spiritului. O fire delicata, un indragostit de Shakespeare si de Cehov. Prin plecarea lui ne simtim mai imputinati si mai singuri.

Regizorul Nicolae Margineanu: Tot ceea ce a facut Adrian Pintea a fost extraordinar, si in teatru si in film. Am lucrat cu el la doua filme importante, "Padureanca" si "Un bulgare de huma". Lucrul cu el era o bucurie. Era un actor extrem de destept, intuitiv, original, spontan, profund. Avea o voce minunata. Cred ca era cel mai bun recitator din Eminescu. Si, apropo de Eminescu, pe care l-a jucat in "Un bulgare de huma", greul filmului a cazut pe el. Pentru ca scenaristul, din prea multa admiratie pentru Eminescu, nu-i crease un personaj uman, veridic, cum facuse cu Creanga. Eminescu este pentru romani o icoana si este foarte greu sa joci asa ceva. Si, totusi, Adrian Pintea a facut acolo un rol exceptional. Nici nu vad un alt actor care l-ar fi putut juca pe Eminescu. Imi doream ca la urmatorul film sa lucrez din nou cu el. Dar nu se mai poate. Nu pe lumea asta. Dumnezeu sa-l ajute. Ii simtim deja acut lipsa.

Actrita Maria Ploae: Am fost colega de facultate cu Adrian Pintea si am jucat impreuna chiar de pe cind eram studenti. Ne-am intilnit apoi si in film, in "Un bulgare de huma". El era Eminescu, iar eu, Veronica Micle. Adrian a fost un actor daruit de Dumnezeu cu mult talent. Lupta mereu sa ajunga la perfectiune. Din pacate, nu a fost apreciat la adevarata lui valoare. Merita mai mult din partea tuturor. Niciodata nu l-am auzit sa spuna ceva rau despre cineva. Era un domn. O bogatie de om. A avut parte de multa dragoste, de doua sotii care l-au iubit enorm si de studentii lui, pentru care fiecare curs al lui era o bucurie.

Actorul Mircea Diaconu: Ma doare nespus plecarea lui. Nu pot sa spun decit Dumnezeu sa-l odihneasca. Am sa ma rog ca Dumnezeu sa-l tina cit mai aproape de El.

Regizorul Alexandru Darie: Pentru mine, aceasta veste groaznica a cazut ca un traznet. In urma cu mai putin de o luna am vorbit cu el sa reia spectacolele pe care le juca la noi, la teatrul Bulandra, si urma chiar sa-mi propuna pentru stagiunea urmatoare un nou proiect. A fost un actor si un coleg extraordinar la care am tinut cu totii. Dumnezeu sa-l odihneasca.

Actorul Dorel Visan: E pentru prima oara cind marturisesc ca eu aveam o dependenta de Adrian Pintea. Asta mi se trage de cind am jucat impreuna in "Un bulgare de huma", cind el il juca pe Eminescu si eu pe Creanga. El era cu mult mai prezent in sufletul meu decit oricare alt coleg. A fost un actor deosebit si un profesor desavirsit. Scoala, teatrul si filmul romanesc sint acum cu mult mai sarace.

Actrita Manuela Harabor: E cumplit sa vorbesc despre Adrian la trecut. A fost primul meu pedagog, cu mult inainte de a intra la Teatru. Lui ii datorez "Padureanca". N-as fi putut nici sa incep lucrul la acest rol, darmite sa-l termin, fara ajutorul lui. A fost un pedagog excelent. Isi dadea sufletul pentru studentii lui. M-am si gindit ca, iata, au trecut 20 de ani de la "Padureanca", si eu tot cu invataturile lui de atunci am ramas. M-a ajutat profesional si uman. M-a invatat, inainte de toate, sa fiu puternica.

Actorul Ion Caramitru: Este unul dintre cele mai grele lucruri sa vorbesti despre un un artist atit de special ca Adrian Pintea la trecut. El si-a creat un loc privilegiat si-n teatru, si-n film, si-n scoala romaneasca de teatru. A fost un om de o aleasa cultura. Vorbea engleza ca nimeni altul. A jucat mult, a regizat, a scris si a ajuns la performante extraordinare cu studentii lui. Din pacate, s-a stins intr-un moment de apogeu al carierei sale.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.