Ilustratiunea Romana, 15 iunie 1938 Gratie initiativei societatilor particulare de iubitori ai muntilor nostri, principalele drumuri ale Carpatilor sunt presarate cu adaposturi frumoase si practice.   Pentru cei care stiu sa guste frum
 Ilustratiunea Romana, 15 iunie 1938 Gratie initiativei societatilor particulare de iubitori ai muntilor nostri, principalele drumuri ale Carpatilor sunt presarate cu adaposturi frumoase si practice.   Pentru cei care stiu sa guste frumusetea ascensiunilor, cari vor sa-si umple sufletul cu imaginile admirabile ale inaltimilor si totodata sa-si primeneasca plamanii cu aerul ozonat al padurilor de brazi, drumul muntilor nu mai este o intreprindere aventuroasa, lasata la voia intamplarii.   Cei cari simt nevoia sa evadeze din aerul inabusitor al oraselor, mai ales in aceste zile de inceput de canicula, pot sa practice sportul lor favorit, in conditiuni cat mai civilizate, fiind siguri ca la capatul unei zile de osteneala, dupa urcus, vor gasi un adapost cu paturi moi si mancare calda.   Putem spune ca astazi, gratie initiativei societatilor particulare de iubitori ai muntilor nostri, principalele drumuri ale Carpatilor sunt presarate cu adaposturi, din cele mai frumoase si mai practice. Aproape toate cararile principale de munte sunt jalonate de indicatiuni, iar pentru locurile cele mai pitoresti ale Carpatilor se afla mijloace rapide si ieftine de transport. Acum, la inceputul noului sezon turistic de vara, putem spune ca drumetia carpatina se face la noi in conditiuni tot atat de civilizate ca si in tarile cu o veche traditie turistica.   Cateva recente ascensiuni in muntii Cibinului si ai Fagarasului ne-au dat prilejul sa vedem cat de bine sunt organizate - pentru turisti - aceste minunate drumuri de munte, cu privelisti din cele mai frumoase si mai salbatece din lume. Dupa ce te-ai catarat pe poteci, pe unde se ivesc fugitiv caprele negre, dupa ce ai admirat dela inaltimi ametitoare, privelisti alpine de un farmec rar, rupt de oboseala, dar cu sufletul plin de imaginile unei vieti purificate, mai sincere si mai aproape de cer, aparitia indepartata a unui adapost, rasarit ca prin farmec in mijlocul unei poeni adapostite de piscuri inalte e parca un dar dumnezeesc.   In muntii Fagarasului, cari prezinta un deosebit interes pentru alpinisti, deoarece poseda cel mai inalt varf al Carpatilor, frumosul Negoiu, a carui ascensiune ofera una din cele mai fermecatoare privelisti de munte, se afla numeroase cabane de adapost, ridicate de societatea "Carpatina ardeleana a turistilor". Astfel, la trei ore dela Streze si Uprea Cartisoarei, urcand pe un drum plin de farmec pe Valea Balei, poposim la ora amiezii la casa "Balea", la o inaltime de 1.234 m. E un adapost vast, de lemn, cladit in stil sviterian, in imediata apropiere a unei cascade, al carei susur se aude ca glasul a sute de pasari gurese.   Sunt 12 camere si o mansarda, cu bucatarie si camara, putand adaposti 60-70 de persoane. Sunt 40 de paturi cu saltele de lana, perini de fulgi si cearsafuri, restul avand numeroase saltele de paie. Un restaurant, cu bauturi si apa minerala, poate aproviziona pe toata lumea. In mijlocul naturei salbatece, oferind un peisaj alpin unic, casa de adapost dela cascada e o adevarata binecuvantare pentru turisti.   Vorbind de adaposturile din acesti munti, nu putem trece cu vederea casa "Barcaciu", la 1.500 m inaltime, frumos amenajata pentru primirea oaspetilor, ca si casele "Sighisoara" si "Urlea", situate pe valea Sambetei, in unul din cele mai frumoase tinuturi alpine romanesti. Si acum nu putem sa spunem celor cari inteleg frumusetea muntilor nostri decat: Drum bun!


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.