A doua reprezentatie cu "Jérôme Bel" (24 mai) in Sala Ronda a Centrului National al Dansului. Multa lume, dar nu atat de multa cat sa provoace panica printre organizatori. Sala nu are instalatie de climatizare, iar ceea ce pare a fi urma unei ventilatii nu face fata. Un semnal discret catre Ministerul Culturii, a carui graba de a finanta dotarea Centrului bate melcul. Piesa incepe, jumatate dintre cei din sala simt ca au in sfarsit ocazia sa vada ceea ce au citit - povestit si analizat cu asupra de amanunte intelectuale. Iar senzatia de a te intalni cu realitatea acestui spectacol e puternica, emotionanta. Ceea ce nu inseamna ca unii n-au plecat - nu e usor sa vezi fiziologia umana in actiune pe scena. Jérôme Bel nu stie nimic despre dansul contemporan romanesc (si, deci, nici despre public): "Am ajuns cu o zi inainte de primul spectacol, dar o sa vreau niste DVD-uri, sa ma uit la ele. Ce-i drept, nu mai am nici cine stie ce rabdare sa vad spectacole; intr-o inregistrare nu e spectacolul propriu-zis, dar am ochiul care-mi permite sa-mi dau seama despre ce e vorba". Poate sa vorbeasca ore in sir despre coregrafii generatiei lui, cei cu care adora sa stea de vorba, ori despre tanarul dans contemporan din Asia si America de Sud. Tanara coregrafie romaneasca nu are inca un chip pentru el: "M-am mirat un pic ca n-am vazut pe nimeni, nici un coregraf care sa vrea sa arunce un ochi, dar inteleg ca multi sunt plecati la TanzKartier sau asa ceva. Poate vor veni la conferinta de duminica. Totul a fost bine organizat aici, ca sa putem face cat mai mult in cat mai putin timp".
Imagine din spectacolul prezentat la Bucuresti Stie ca a fost asteptat la Bucuresti (ca si in alte locuri) ca o figura mitica: "Eu, de la mine, din spatele scenei, nu ma prea prind daca e asa sau nu. Dar mi s-a povestit. Cand nu esti in prim-plan, pe scena, oamenii au libertatea sa-si imagineze orice despre tine. Si de obicei isi iau libertatea asta. De aceea incerc acum sa fiu mai prezent, pentru ca-mi doresc ca lumea sa reflecteze asupra a ceea ce fac eu, nu sa fantazeze in legatura cu persoana mea". Persoana lui circula in bermude, cu tricou portocaliu si par valvoi. Nu e cineva pe care l-ai remarca pe strada. Vorbeste incet, foarte incet, si stie sa rada.
Rade chiar si de propria-i notorietate - e, pentru el, un ideal prilej de reflectie asupra dansului insusi: "Celebritatea asta a mea e foarte relativa, in universul limitat numit dans. Lumea remarca numele, nu persoana, dar cum perceptia culturala e ceea ce ma intereseaza, am ajuns sa exploatez cat pot, de pilda, nivelul de asteptare al publicului care vine la piesele mele pentru ca sunt facute de Jérôme Bel".
Nu stiu cati dintre cei care au vazut "Jérôme Bel" vor mai veni la un spectacol pentru ca e semnat de Jérôme Bel. Dar cei care-o vor face vor sti cu precizie la ce sa se astepte: o scufundare pe nesimtite in profunzimile a ceea ce inseamna viata corpului.