De data aceasta, Agentia pentru Protectia Mediului Hunedoara incalca legislatia in cazul Drumului National 66A, care ar urma sa lege Petrosaniul de Baile Herculane, avertizeaza Greenpeace si WWF. Cele doua organizatii sunt nemultumite ca autoritatile inchid ochii cu buna stiinta cand vine vorba despre tronsonul Campusel - Coada lac de acumulare Valea lui Iovan si cand apare in scena Directia Regionala de Drumuri si Poduri Timisoara (DRDPT), care distruge peisajul forestier intact, ultimul de acest fel din Europa, construind ilegal drumul prin Retezat din bani publici.
MINISTERUL SE APARA. Surse contactate de Jurnalul National ne-au declarat ca nici la Ministerul Mediului apele nu sunt mai clare. Institutia care ar trebui sa gestioneze o Romanie mai curata nu a aflat inca ce se intampla pe teren. Ministerul neaga in continuare ca pe portiunea Campu lui Neag - Campusel ar exista vreo lucrare de construire. Cu toate acestea, reprezentanti ai Greenpeace si WWF s-au deplasat saptamana trecuta in regiune si au observat cateva zeci de utilaje de santier, care efectuau lucrari diferite celor de intretinere, pe care le invoca cu staruinta Ministerul Mediului. Functionarii publici tot declara, din decembrie, ca nu vor exista lucrari de constructii pana cand nu vor fi realizate Studiul de Evaluare a Impactului si Planul de Urbanism Zonal.
Intr-un comunicat de presa, Greenpeace si WWF amintesc ca APM Hunedoara a omis sa implice cele doua organizatii ecologiste in procedura de evaluare a impactului asupra mediului al constructiei DN 66A. Si asta in contextul in care ieri, 4 iunie, a fost ultima zi cand "publicul a avut dreptul sa trimita comentarii privind potentialul impact asupra mediului pentru sectorul de drum DN 66A km 47+600 - 66+204 Campusel - Cerna", dupa cum se arata ieri pe site-ul APM Hunedoara.
DEZAMAGIT. Gabriel Paun, coordonatorul campaniei Greenpeace pentru protejarea Peisajului Forestier Intact din grupa Muntilor Retezat-Godeanu, si-a declarat dezamagirea ca nu a gasit la Ministerul Mediului feedback-ul necesar actiunii de pe DN 66A. Paun a declarat totodata ca ministerul nu a raspuns solicitarii Greenpeace din luna aprilie "de a prezenta pozitia ministerului fata de constructia DN 66A". Desi institutia condusa de Korodi sustine in continuare ca lucrarile care se desfasoara in Retezat-Godeanu sunt "simple lucrari de intretinere", mai multe declaratii si imagini puse la dispozitie de Greenpeace si WWF arata exact contrariul.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 15-21 iunie: Nu te grăbi să investești! Astrele...
Sursa: garbo.ro
9AM recomanda:
Urmareste-ne si pe Facebook
TI-A PLACUT ACEST ARTICOL?
Aboneaza-te la 9AM pentru a primi articole similare.