Unde se frange unda bunastarii

Aderarea e un obiectiv deja bifat. Marea noastra problema acum este integrarea optima in Uniunea Europeana si in economia globala. De aici incolo, criteriile cantitative au si vor avea tot mai putina importanta. Esentiala este si va fi performanta.

In fond ce vrem? O bunastare decenta, desigur, de care sa se bucure o parte considerabila a populatiei. Daca o vom aveaa€¦ vom avea si coeziune sociala. Altfel nu vom reusi sa ne potrivim ceasurile cu mersul planetei. Si mai departe nu vom reusi sa asiguram, la noi acasa, o buna functionare a societatii.

Cum sa asaltam reduta competitivitatii? Iata intrebarea. Daca vrem intr-adevar sa fim competitivi, e timpul sa nu mai confundam efectele cu cauzele. Caci le confundam adeseori. Bunaoara, la nivelul societatii a inceput o dezbatere legata de cresterea castigurilor. Dar veniturile n-au cum sa creasca numai pentru caa€¦ mai avem inflatie. Fiindca preturile si veniturile sunt efecte. Veniturile indica pana la ce cote se poate urca plata muncii. In acelasi timp, preturile arata valoarea pe care pietele o recunosc rezultatelor muncii, fie ele bunuri economice, fie servicii.

E impotriva logicii economice sa facem din dinamica preturilor o cauza pentru sporuri de venituri. Cauza poate fi numai munca recunoscuta de piata. Ori de cate ori salariile au crescut fara a fi insotite de mai multa eficienta, companiile nu au putut obtine profit decat prin explozia preturilor. Prin inflatie.

Mai departe, in ecuatie intra cifrele de afaceri. Daca ele sunt mici, salariile n-au cum sa fie mari. Din compensari, din indexari, din angajarea de comenzi de stat pentru companiile cu pierderi n-au cum sa iasa venituri indestulatoare. Unda de bunastare se frange astfel in fata unor marunte interese promovate de marile ori de micile companii. Daca aceste companii nu fac mult profit, nici nu se investeste mai mult, nu apar locuri de munca, nu obtinem mai multa eficienta. In acest fel, salariile cresc incet si de multe ori fara acoperire in performante economice, iar bunastarea nu-i altceva decat o Fata Morgana.

Lucrurile devin si mai complicate cand cresc salariile in companiile cu pierderi. De fapt, ce pierd? Bani, fara indoiala. In orice companie normala, oricare ar fi natura ei, fiecare secunda se socoteste in bani: cat s-a incasat, cat s-a cheltuit, ce profit s-a realizat. Fiecare decizie este evaluata in bani: cat este costul si cat va fi castigul. Degeaba se fabrica masini, piese ori alte bunuri, degeaba se produc servicii daca nu sunt vandute pe bani. Cand insa, in multe societati comerciale cu capital majoritar de stat, sunt produsi mai putini bani decat au fost consumati, diferenta nu mai poate fi acoperita decat din inflatie. Prin profit nominal.

Ani la rand, multe intreprinderi de stat si-au acoperit pierderile de la buget. Ca sa supravietuiasca, au mancat banii spitalelor, scolilor, institutiilor de cultura. Acum, mecanismul folosit ani multi dupa 1990, timp in care inflatia a tinut loc de productivitate si competitivitate, iar bugetul a subventionat pierderi, e uzat. Nu avem decat o sansa: parasirea iluziei ca se poate inainta catre bunastare risipind resurse.

Daca populatia Romaniei nu a ajuns inca la bunastarea meritata, asta se intampla pentru ca o buna parte din economie continua sa piarda bani. Aceasta realitate o platim scump. Totusi, o toleram. O buna parte a societatii noastre manifesta o ingaduinta anormala fata de lucruri aflate cu capul in jos. Desi ne este clar acum ca in lumea noastra, in orice activitate economica, steaua polara este profitul, desigur profitul real, cocolosim companiile cu pierderi. Pentru profit real e nevoie insa de munca performanta, de spirit intreprinzator, de atitudine competitiva si de capital banesc. E nevoie de bani liberi, neblocati, care sa fie transformati in capital productiv, prin investire. Si din care sa rezulte acele bunuri sau servicii cautate pe piata.

---

Despre autor: