Scena politica autohtona se prezinta in aceste zile ca un tablou suprarealist. Toata lumea pare a fi intr-o sfada energofaga cu toata lumea. Televiziunile de stiri fac maratoane de live-uri de la un sediu de partid la altul, dar valurile politice din largul unui ocean politic involburat se sparg subit in drumul lor catre tarm, acolo unde spectatorii construiesc castele de nisip cu lopatici si galetuse de plastic.   Aureolat de un succes categoric la referendumul care a vizat destituirea sa, presedintele Romaniei s-a intors la Cotroceni. Din spatele impunatoarelor garduri continua neputincios, tintuit de Constitutia pe care nu prea are cum s-o schimbe, o lupta zgomotoasa si absolut contraproductiva cu morile de vant. Singurul element concret care ar putea da impresia ca-n laboratoarele Palatului se coace totusi ceva e forfota procurorilor anticoruptie. Din dorinta de a-si arata atasamentul fata de stapan, acestia trimit in judecata pe banda rulanta, bazandu-se pe niste acuzatii cel putin stravezii, personaje politice profund antipatice maselor de khmeri portocalii (Adrian Nastase si Attila Verestoy sunt doua exemple notorii), hranind nevoia animalica de sange a poporului basescian.   Formatiunea politica din care provine si care-l sustine pe Traian Basescu, creditata in sondajele de opinie drept cea mai populara din tara, sta in afara Executivului, acolo unde singura s-a autoizolat, si spumega la gandul ca pierde zi de zi, ceas de ceas, controlul asupra robinetelor de bani publici. Desi spera (macar declarativ) sa provoace niste anticipate pe care in mod normal nici un parlamentar n-ar trebui sa si le doreasca, PD n-a fost in stare, doua zile rand, nici folosindu-se de tradatori politici consacrati si de un suport media de invidiat, sa depuna procedural o motiune de cenzura, umplandu-se de un ridicol sesizabil pana si de propriii sustinatori. Formatiunile care guverneaza propriu-zis, PNL si UDMR, merg pe sarma-n Parlament, acolo unde oficial sunt intr-o disperata minoritate, dar isi exercita, fara sa clipeasca, prerogativele executive, sfidandu-l zeflemitoare pe Traian Basescu. Cabinetul Tariceanu emite acte normative pe banda rulanta si schimba intr-o dusmanie sefi de institutii publice sustinuti de PD si de PLD, avortonul politic care s-a vrut megapartid prezidential si a ajuns o adunare de oameni care-si dau cu presupusul seara de seara la televizor. Cu toate acestea, Guvernul sta cu sabia deasupra capului, intrucat atat in interiorul PNL si UDMR, cat si in randurile aliatului de conjunctura PSD exista suficienti sacali pregatiti oricand sa intoarca profitabil armele impotriva sefilor care stau pe craci din ce in ce mai subrede. Plus ca sprijinul PRM, care a facut o arta din loviturile politice fulgeratoare aplicate la ceas de seara, e mai mult decat iluzoriu.  Dar de departe cea mai ciudata existenta interna o are PSD. Pe vremea cand (ca sa citez dintr-un clasic in viata, devenit recent si personaj de manea) PD si PNL "se pupau pe gura", era un soi de ratusca cea urata a Parlamentului. Astazi, cand haosul parlamentar e absolut si nimeni nu se mai poate baza pe nimeni, unicul partid parlamentar declarat de stanga e curtat in egala masura de toate formatiunile de dreapta. Fara multele voturi parlamentare ale pesedistilor, nici Tariceanu nu poate guverna, nici Basescu nu poate sa-l dea jos. Daca-l sustine la vedere pe premier, aura de partid de opozitie, atata cata mai e, se imprastie, iar procentele din sondaje ale PSD continua sa scada. Nici dac-o da la pace cu presedintele-jucator si cu eunucii sai politruci nu-i foloseste la nimic. Dincolo de o alta evidenta (si contraproductiva electoral) asociere la guvernare, de data aceasta cu dusmanul declarat, care l-a hartuit doi ani si jumatate cu procurorii, istoria ne-a demonstrat ca nici o alianta cu Basescu nu-i perpetua. In plus, toate s-au lasat cu victime politice, intotdeauna altele decat actualul sef al statului. Asa ca, momentan, socialistii miliardari ai lui Geoana nu au altceva de facut decat, scuzati vorba populara, sa stea cu curu-n doua luntri si sa incerce sa-si maximizeze profitul. Generat de (oarecum) fericita calitate de partid de care toti se disociaza, dar pe care toti il doresc apropiat sau macar neutru, respectivul profit se poate materializa, pe termen limitat, in ceva acces la tuturoiul cu cash si niste dosare penale tinute la congelat. à la long insa, PSD are nevoie de atitudine. Si nu stiu ce ma face sa cred ca actuala structura de conducere nu poate sa produca mai mult decat niste mici si jalnice compromisuria€¦