Pun apa in bidoane, o lasa sa se sedimenteze, si apoi o beau. Apa buna pentru animale este acum "buna si pentru noi", spun satenii, desi stratul de nisip si de mal de pe fundul sticlei e semn clar de imbolnavire. In lipsa banilor insa si a unei masini cu care sa aduca apa potabila din Barlad, oamenii din Perieni isi risca sanatatea lor si pe cea a copiilor, platind astfel un tribut scump doar pentru ca s-au nascut si traiesc intr-un loc in care apa potabila nu e o prioritate pentru autoritati.

Pentru oamenii din comuna Perieni, judetul Vaslui, nu lumina ce se iveste dimineata pe la ferestre le da de stire ca-i vremea sa o porneasca catre munca. Si nici onomatopeele vietatilor din ograda, amortite de intunericul noptii. Scancetele rotilor pe prundisul ulitelor si strigatele barbatilor ce indeamna caii sa o ia la trap sunt semnele clare ca-i musai sa sari din pat daca vrei ca pe ziua aceea sa pui strop de apa in gura sau sa ai cu ce adapa animalele din curte.

Ora 4, ora apei. Si asta nu de azi, de ieri. Cei aproape 3.800 de vasluieni care isi duc traiul pe spinarea dealului prafuit si secatuit nu stiu prea bine cum e sa te lafai in apa dulce si buna de izvor sau sa poti sa dai pe gat nestingherit chiar si un litru de apa curata, de parca ar fi cea mai minunata si mai rara licoare, fara sa te boscorodeasca vreun membru din familie. "De cand ne stim, tot fara apa suntem", isi sterge sudoarea de pe frunte nea Vasile, dupa care isi varsa amarul: "Parca ne-a blestemat Dumnezeu ca si acum, cand tot se canta ca am intrat in Europa, noi sa traim asa de greu. Nu-i zi in care sa nu inham caii la caruta si sa nu o pornesc in graba pe la cismele, pe la Ciocani, la kilometri buni, ca sa umplu bidoanele cu apa. Si asta n-ar fi nimica. Ca acua€™, deh, ne-om fi obisnuit noi cu drumurile. Dar ajungi sa te trezesti pe la mijlocul noptii si sa nu mai gasesti picatura de apa", dezleaga omul misterul forfotei de-afara pe cand ceasurile indica vreo 4 linioare. Ars de soare, de-abia tarandu-si picioarele prin duhoarea amiezii, nea Vasile crede ca doar o minune i-ar putea scoate pe "bietii de noi din chinul asta. Bem apa cu picatura, iar restul pastram pentru copii sau animale".

CU VINU-N MAMALIGA. In comuna Perieni exista mai bine de 75 de fantani. Dintre ele doar vreo doua daca mai dau ceva apa dimineata si seara. Si asta daca ai noroc sa fii printre primii postati la coada. Daca nimeresti la capatul randului, cu siguranta ramai cu buza fripta si gura oparita. "Din cauza ploilor, apoi a secetei, aproape ca nici o fantana nu mai poate fi folosita. Cele cateva sipuri (sticle) pe care le scoti din ele sunt bune doar cat sa mai speli un vas sau o rufa, ca de mancare sau de baut nici atat... Poate doar batranii ce se mai incumeta sa inghita malul si nisipul care se scot o data cu apa", explica Matei Simion. Rade cand aude ce-l intrebam si, desi priveste santurile sapate de o parte si de alta a ulitei pentru conductele de apa, tot nu prea-i vine a crede ca problema, cu care se confrunta de ani buni, ar putea sa dispara. "La noi se implineste vorba aia: te speli o data cand te nasti si o data cand mori", spune omul tuciuriu si rade stirb, cu toata gura. Ar da sa grabeasca pasul, caci are drum lung de facut tocmai pana la pamanturile sale cultivate cu porumb, floarea-soarelui si lucerna, "dar tare mi-i frica de faptul ca o sa gasesc totul ars. Am bagat vreo 6-7 milioane in el si acua€™, cand ma gandesc ca o sa se aleaga prafua€™, ma doare inima...", spune nea Simion, cu voce scazuta. Nu uita sa ne zica nici de gradina sa, "cu pamantul tun", in care nu a mai plantat nimic, ca "dona€™soara, n-am cu ce sa ud. Daca imi cere cineva un pahar cu apa, mai degraba ii dau un sfert de vin. Un pas mai e, si in mamaliga o sa punem tot vin, daca apa nu-i", se inveseleste putin barbatul, cat sa o poata lua din loc cu inima mai usoara.

GREUTATI DE LA CONSILIU. De prin 2000, de cand Rosca Vasile a devenit primar, prin comuna tot umbla vorba ca angajamentul luat de el atunci cand a fost inscaunat, cum ca ar aduce perienilor apa potabila in propiile curti, s-ar adeveri. Au trecut de-atunci aproape sapte ani, si edilul comunei tot nu se poate mandri ca si-a respectat promisiunea. "Io de-aia m-am si facut primar. Ca sa aduc apa. Ca nu mai e de suportat situatia asta", se plange domnia sa, in cuvinte bine alese. Ce sa te faci insa, ca necazul s-a cuibarit parca in sanul comunei ca un sarpe veninos, care, cum te apropii de el, cum te musca. "Din 14 cereri de aductiuni de apa potabila, noi am fost trecuti pe locul 9. Linia s-a tras chiar sub noi si, iaca, am ajuns de unde am plecat, adica tot fara apa", ne explica primarul incercarile sale de a salva comuna. "De lasat nu ma las, sustine primarul. Am reusit sa amplasam conducta de aductiune si cam 80% din conducta de distributie a apei. Mai avem de finalizat instalarea bazinului de 200 de metri cubi de apa, iar la final vom sapa cele patru puturi la adancimea de 30 de metri, care vor avea un debit de 4 litri pe secunda". Nu uita sa aminteasca nici de lipsa de sprijin din partea Consiliului Judetean Vaslui "in primul meu mandat" si nici de suma de bani de care are nevoie pentru a indeplini visul comunei: 10 miliarde de lei si pe care "sper ca de data asta sa le pot primi".

CU PICATURAa€¦ Este ora amiezii. Copiii se imbulzesc de la scoala pe ulita bolovanoasa, topiti de caldura, cu sticle goale in mana. Aerul frige. In urma lor, colbul se ridica inspre cer, inecacios si greua€¦. Vladut Postolache are 18 ani. N-a ajuns bine acasa, ca mama sa l-a si trimis sa umple galetile cu apa de la adapatoarea vacilor, singura cismea care mai curge cateodata si in toiul zilei. Se spala pe maini, isi face palmele caus si soarbe cu nesat din apa rece. Stie ca apa nu-i potabila si crede ca din cauza ei are probleme cu stomacul si cu rinichii, dar, zice el: "Altceva ce sa bem? Lesinam de caldura. Mai cumparam noi de la magazin, dar de cata apa avem nevoie, am da un salariu numai pe ea. Vin aici si de trei-patru ori pe zi, dar de cele mai multe ori curge cate o picatura, si ca sa umpli o galeata trea€™ sa stai si doua ore. Animalele si ele au mult de suferit, ca de cele mai multe ori jgheaburile sunt mai mult goale, si cum coboara de la pasune asa si urca, vlaguite de sete. Noi mai avem noroc cu fratele meu, care lucreaza la Barlad si ne mai aduce cate un bidonas cu apa, dar si pentru el este greu sa o care de la 12 km", zambeste baiatul in coltul gurii si urca greoi panta dealului catre casa sa.

NEINCREDERE. La magazinul din sat, apa are cautare printre oamenii mai instariti. "Femeile care tocmai au nascut trimit dupa sticle de apa, dar majoritatea se folosesc de apa de la cismea", explica situatia vanzatoarea alimentarei, Gina Ghipur. Pana cand primarul comunei va reusi sa-i fericeasca pe perieni, bietii oameni vor sta tot insetati si cu frica in san ca pruncii lor sa nu se imbolnaveasca. "Domnua€™ primar e si el om, ce sa facaa€¦", il pasuiesc satenii pe alesul lor si cred ca unica salvare de la saracie e tot Dumnezeu. Tanti Floarea sta in pragul portii, ridica mainile spre cer, isi face o cruce mare insotita de un "Doamne ajuta!" si asteapta acum slujba de duminica si iesirea preotului cu crucea si icoanele sfinte pe camp, doar-doar "Dumnezeu se milostiveste de noi si arunca cativa stropi sa mai salvam cate ceva, ce mai avem prin gradina. De seceta sa scapam, maica, ca apa buna de baut io nu cred ca vom avea acia vreodata!"