Este pentru prima data cand Washingtonul recunoaste, in mod public, aceasta sustinere. Anuntul a fost facut in "Supporting Human Rights and Democracy", pentru anul 2005-2006, raport care a fost publicat recent de catre Departamentul de Stat. Documentul informeaza ca SUA incurajeaza "elementele pro-democratice din Zimbabwe" si a sponsorizat, deja, "evenimente publice in care au fost prezentate analize economice si sociale care discrediteaza regimul Mugabe, pentru politicile sale falimentare". Cu toate acestea, Administratia Bush subliniaza ca nu este, deocamdata, interesata sa forteze o "schimbare de regim" la Harare. "Guvernul SUA sprijina eforturile opozitiei politice din Zimbabwe, mass-media ca si societatea civila, pentru a crea si apara un spatiu de democratie" - explica raportul Departamentului de Stat.
Principalul beneficiar al sponsorizarilor americane este "Miscarea pentru Schimbare Democratica" ("Movement for Democracy Change" - MDC), un partid pro-Occidental creat in 1999, care militeaza pentru introducerea economiei de "piata libera" in Zimbabwe. Unii analisti sustin, insa, ca influenta Washingtonului a inceput sa se simta si sanul partidului lui Robert Mugabe, "Frontul Patriotic al Uniunii Nationale Africane" (Zimbabwe African National Union/Patriotic Front - ZANU-PF).
SUA si regimul Mugabe
Creat in 1999, MDC este cel mai important partid de opozitie din Zimbabwe. Formatiunea reprezinta interesele oamenilor de afaceri, ale fermierilor bogati si ale investitorilor straini.
"MDC" a atras nu numai favorurile Washingtonului, ci si alte sponsorizari din Occident: Fundatia "Friedrich Ebert", din Germania, este doar un alt exemplu.
SUA nu s-au multumit insa doar cu sprijinirea opozitiei anti-Mugabe, ci au cautat elemente nemultumite in chiar partidul lui Robert Mugabe, "ZANU-PF". Dar, cu toate eforturile, Robert Mugabe (83 de ani), nu a putut fi, pana acum, clintit de la putere. ZANU-PF a refuzat insa recent o solicitare a lui Mugabe, care propunea amanarea alegerilor prezidentiale pana in 2010. Observatorii vad in acest refuz un semn ca opozitia contra lui Mugabe, in sanul propriului partid, a devenit semnificativa. Se banuieste ca oponentii lui Mugabe din ZANU-PF si MDC sunt sustinuti puternic si de guvernul Africii de Sud.
Situatia din Zimbabwe incurajeaza de altfel opozitia anti-Mugabe. Inflatia se indreapta vertiginos spre 4000%, somajul a depasit 80%, iar circa trei milioane de locuitori s-au refugiat in Africa de Sud. Speranta de viata in Zimbabwe a ajuns la 34 de ani pentru femei si 37 de ani pentru barbati. Bolnavii din spitale mor cu zile in cauza lipsei medicamentelor obisnuite. SIDA face ravagii, mai ales printre tineri. Mancarea a devenit un lux pentru populatie. Iar intreruperea alimentarii cu curent electric - cate 20 de ore pe zi - un fapt cotidian.
Dupa 30 de ani de guvernare, Mugabe a adus economia tarii sale in ruina. In parte si din cauza boicotului SUA, Marii Britanii si institutiilor financiare internationale care, de la un anumit moment dat, au izolat Zimbabwe. Nu a fost, insa, intotdeauna asa.
Robert Mugabe: de la erou national la piaza rea
Robert Mugabe si-a castigat popularitatea in anii '70, cand - in calitate de lider al "Uniunii Nationale Africane din Zimbabwe" - a condus luptele de gherila impotriva guvernului "alb" al lui Ian Smith. Cabinetul Smith proclamase (unilateral) independenta Rhodesiei, in noiembrie 1965, rupand vechile legaturi coloniale cu Marea Britanie - spre marea nemultumire a autoritatilor de la Londra, care au cerut sanctiuni ONU impotriva regimului de la Harare. Mai primejdioase, insa, pentru cabinetul lui Ian Smith s-au dovedit nemultumirile interne, ale populatiei de culoare, majoritara. Protestul impotriva politicii de "apartheid" a degenerat intr-un adevarat razboi civil. Acesta s-a incheiat abia in decembrie 1979, prin semnarea unui acord negociat la Londra. Numit guvernator al Rhodesiei, baronul Arthur Soames a supravegheat procesul de dezarmare al gherilelor si a organizat apoi primele alegeri libere dupa introducerea votului universal. Scrutinul din februarie 1980 a fost castigat detasat de "Uniunea Nationala Africane din Zimbabwe". Liderul formatiunii, Robert Mugabe, a devenit prim-ministru. Cateva luni mai tarziu, in aprilie 1980, a proclamat independenta tarii sale, care a devenit "Republica Zimbabwe".
Desi format la "Universitatea Popoarelor Patriotice Lummumba" din Moscova, Mugabe a aparat, cel putin la inceput, interesele populatiei albe privilegiate si fermele albilor bogati, care realizau recolte substantiale. Ceea ce aducea valuta forte in vistieria tarii. In plus, acordul negociat la Londra garanta - timp de 10 ani - protectie celor circa 4000 de descendenti ai colonistilor britanici care detineau, impreuna, peste 70 la suta din suprafata arabila a tarii.
O vreme, Mugabe s-a numarat chiar printre favoritii institutiilor financiare internationale, se bucura de o presa excelenta in Occident, si era cultivat de sefii statelor democratice. In 1994, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a acordat titlul de Cavaler al Ordinului de Bath. Desi, la acea data, nimeni nu-si mai putea face iluzii cu privire la tendintele dictatoriale ale lui Mugabe - care, in 1987, desfiintase functia de premier devenind presedinte executiv. Trei runde de alegeri extrem de controversate l-au reconfirmat la sefia statului, in 1990, 1996 si in 2002.
La inceputul anilor '90, scaderea pretului la tutun pe piata mondiala a lovit serios economia din Zimbabwe. Mugabe - ascultand de sfaturile primite de la "Fondul Monetar international" (FMI) - a decretat un program neoliberal de austeritate: a redus mult cheltuielile publice, a scazut consumul si a trecut la "privatizari". Rezultatele au fost, insa, dezastruoase: in loc de crestere economica, tara a intrat intr-o spirala abrupta a declinului.
Specialistii FMI au dat vina pe coruptia regimului Mugabe si pe incapacitatea acestuia de a aplica riguros directivele Fondului. Alti experti considera, insa, ca tocmai aceste directive au fost, din start, gresite. In primul rand pentru ca au ignorat cu desavarsire costurile sociale, imense, ale unor strategii economice radicale.
"Fondul Monetar International a preluat o economie devastata si a prabusit-o si mai rau" - scrie Antonia Juhasz, director de proiect in cadrul "International Forum on Globalization". Ea se sprijina pe concluziile unui studiu efectuat, in 1998, chiar la comanda FMI, de un grup de experti independenti (External Evaluation of the Enhanced Structural Adjustment Facility (ESAF): Report by a group of Independent Experts).
Potrivit raportului din 1998, programul FMI din Zimbabwe a fost prea ambitios, prost esalonat si a subestimat dramatic impactul masurilor de austeritate asupra populatiei. Guvernul de la Harare a fost obligat sa concedieze, peste noapte, zeci de mii de functionari, sa reduca drastic lefurile celor ramasi, dar si finantarile programelor sociale. Simultan, taxele au fost micsorate, iar piata nationala a fost deschisa competitiei straine - ceea ce a lovit grav in micii meseriasi. Efectele au fost devastatoare. Somajul a crescut ametitor. Nivelul de trai s-a prabusit. Preturile la alimente au explodat. Reducerea cu o treime a cheltuielilor pentru sanatate a avut consecinte aproape imediate: in perioada 1990-1996, mortalitatea infantila a crescut de patru ori; la fel si numarul cazurilor de tuberculoza. In 1988, speranta de viata era de 64 de ani. Astazi, ea nu depaseste 37.
Revirimentul economic promis de FMI nu s-a produs. In schimb, Zimbabwe a contractat o impovaratoare datorie externa. "Piata neagra" a inflorit, afacerile ilegale la fel. O economie paralela, cladestina, a parazitat pe ruinele economiei nationale.
Reforma agrara
Fortat sa abandoneze programul draconic al Fondului Monetar International, Robert Mugabe a imbratisat o alta strategie de risc maxim. In anul 2000, el a demarat controversata "reforma agrara", expropriindu-i pe fermierii albi care adusesera tarii renumele de "granar al Africii". Masura a fost determinata si de refuzul Marii Britanii de a mai plati subventii generoase statului Zimbabwe pentru protejarea intereselor marilor latifundiari. Conservatorii lui Margret Thatcher platisera regimului de la Harare 44 de milioane de lire sterline pentru rascumpararea terenurilor detinute de urmasii colonistilor britanici. Guvernul laburist al lui Tony Blair a decis, in 1997, ca aceasta practica nu mai poate continua. In primul rand pentru ca existau banuieli ca o mare parte din bani fusesera folositi pentru a improprietari elita politica din jurul lui Robert Mugabe, nu pe taranii saraci din Zimbabwe. In plus, laburistii nu se simteau obligati sa suporte costurile trecutului colonial al Marii Britanii. Claire Short, secretarul de Stat pentru Dezvoltare Internationala, a explicat: "Vreau sa fie clar ca nu acceptam vreo responsabilitate in a achita factura achizitionarii de terenuri in Zimbabwe. Suntem un guvern nou, cu un trecut diferit si fara legaturi cu fostele interese coloniale. Propriile mele origini sunt irlandeze si, asa cum stiti, noi am fost colonizati, nu colonializatori."
In aprilie 2000, Parlamentul din Zimbabwe a promulgat o lege care permitea expropierea imediata a fermierilor albi, fara nici un fel de compensatii materiale. Robert Mugabe i-a indemnat personal pe negri sa ii alunge pe colonisti de pe plantatii, ceea ce a generat un lung sir de violente rurale si acte de genocid. Odata cu plecarea marilor latifundiari, agricultura nationala a intrat in colaps, desavarsind prabusirea economica generalizata. Populatia supravietuieste astazi doar gratie programelor umanitare.
Operatiunea "Murambatsvina"
In 2005, Robert Mugabe a ordonat o alta masura halucinanta: operatiunea "Murambatsvina", in traducere libera "Aruncarea gunoiului". Obiectivul: dispersarea populatiilor infometate care gravitau la periferia oraselor, in bidon-ville-uri sordide. Aceste asezari improvizate constituiau, in opinia autoritatilor de la Harare, o sursa de infectie, un focar de infractionalitate, dar si leaganul potential al unei rascoale. Solutia aleasa: buldozerele. Aceastea au ras de pe fata pamantului cocioabele saracacioase. Potrivit ONU, 360.000 de oameni (2% din populatia tarii) au ramas, in plina iarna, fara un acoperis deasupra capului. Evacuarile au inceput la periferia oraselor Harare, Bulawayo si Victoria Falls. Apoi au continuat in localitati mai mici.
Planul era ca cei evacuati sa fie dusi la tara si dati in grija liderilor tribali. Statul nu dispunea insa de forta logistica necesara unei asemenea operatiuni. "Duceti-va de unde ati venit, gunoaielor!" - le strigau politistii si soldatii celor care-si vedeau locuintele distruse. Dupa demolare, insa, multi evacuati nu mai aveau nici macar bani de tren sau de autobuz, ca sa se duca la tara, acolo unde ii expedia regimul Mugabe.
Un preot catolic a descris pentru BBC imaginea de apocalips a dezastrului: "Campurile, maidanele si parcurile erau pline de oameni, care au ramas sub cerul liber. "Mii de familii au ramas pe strazi, luptand cu temperaturile iernii.
In Parlament, Robert Mugabe a explicat ca guvernul sau a instituit o "viguroasa campanie de a sanitariza si restabili ordinea in zonele urbane".
Campania institutiilor financiare internationale
Occidentul a inceput sa exercite presiuni asupra lui Robert Mugabe inca din 2001. In septembrie 2001, Fondul Monetar International a declarat Zimbabwe tara ne-eligibila pentru utilizarea resurselor sale. Trei luni mai tarziu, presedintele George Bush a semnat "Zimbabwe Democracy and Economic Recovery Act". O lege care isi propunea sa blocheze acordarea oricarui tip de ajutor financiar international catre regimul de la Harare.
Sanctiunile occidentale au paralizat, practic, orice forma de comert international cu Zimbabwe, fiindca acest stat nu mai prezenta garantii.
SUA si Marea Britanie au condus ostilitatile contra lui Mugabe. Londra a amenintat cu sanctiuni similare statele din zona, daca acestea vor mentine legaturi comerciale cu regimul de la Harare.
Guvernatorul lui Bancii Nationale din Zimbabwe, Gideon Gono, a declarat: "Ca rezultat al boicotului financiar, companiile din Zimbabwe au gasit foarte greu acces la vreo alta linie de credit, fiindca devenisem brusc o tara cu risc ridicat." Ceea ce a atras, automat, dobanzi extrem de ridicate. "Un cerc vicios s-a creat dupa instituirea sanctiunilor financiare" - explica Gono ("An Analysis of the Socio-Economic Impact of Sanctions Against Zimbabwe", Monetary Policy Review, 24 ianuarie 2006).
Cu un sector energetic dependent in proportie de suta la suta de importurile de petrol si de 40 la suta de cele de electricitate, Zimbabwe s-a prabusit, efectiv, sub povara sanctiunilor. Industria a disparut si somajul afecteaza 80% din populatie. Inflatia a luat proportii enorme.
Pentru a impiedica sponsorizarile politice din exterior, a fost trecuta o lege prin Parlament care declara ilegal orice tip de finantare externa.
Rolul opozitiei MDC in Zimbabwe
"Miscarea pentru Schimbare Democratica" ("Movement for Democracy Change" - MDC) este astazi principalul partid de opozitie din Zimbabwe. Se bucura de destula sustinere in mediul urban, fiind sprijinit de Uniunea sindicatelor ("Zimbabwe Congress of Trade Unions" - ZTUC), precum si de oamenii de afaceri ostili lui Robert Mugabe. Totusi, programul neoliberal al MDC - privind privatizarea totala a firmelor de stat si a serviciilor publice - naste destule suspiciuni, dupa falimentul experimentului FMI din anii '90. In mediul rural, formatiunea nu se bucura de prea multa popularitate, pentru ca preconizeaza "inversarea" reformei agrare a lui Robert Mugabe si reimproprietarirea fermierilor albi.
In alegerile din 2002, MDC a avut o prestatie buna, dar nu a reusit totusi sa-l rastoarne pe presedinte. Partidul sau, "Frontul Patriotic al Uniunii Nationale Africane" (ZANU-PF), a mizat pe voturile populatiei rurale. Dar si pe sprijinul sindicatelor din Africa de Sud, COSATU.
Acum, insa, COSATU pare sa se indeparteze tot mai mult de regimul Mugabe. Din motive cat se poate de pragmatice. Dezastrul economic si umanitar din tara vecina mana zilnic peste granita mii de refugiati. Acestia muncesc "la negru" in Africa de Sud, fiind gata sa accepte orice conditii pentru o bucata de paine. O concurenta nefasta pentru mana de lucru autohtona, care incearca sa-si castige drepturi sindicale si salarii decente. La presiunile COSATU, autoritatile de la Pretoria au trecut, de altfel, la repatrierea masiva a transfugilor: circa 1000 de persoane sunt expulzate zilnic.
Un motiv in plus pentru ca opozitia din Zimbabwe sa spere ca - avand sprijinul SUA si al FMI - va reusi sa-l rastoarne de la putere pe octogenarul Robert Mugabe.
Amenintari si represalii
Liderul MDC, Morgan Tsvangirai, avertiza inca din 2000: "Ceea ce vrem sa-i spunem lui Mugabe, este sa plece in mod pasnic. Daca nu doreste sa plece in mod pasnic, atunci il va rasturna de la putere in mod violent!"(Grant Ferrett, "Opposition Warning Mugabe", BBC News, 30 septembrie 2000).
MDC si Tsvagirai sunt consiliati de o firma de "public relations" din Montreal, firma condusa de un fost ofiter Mossad, bine "conectat" si in CIA (Gregory Elich, "Strange liberators", Llumina Pres, Ft. Landeradale 2006). Tsvangirai a inceput sa vorbeasca deschis despre "asasinarea lui Mugabe" sau despre necesitatea "unei lovituri de stat" in Zimbabwe. Dat in judecata, Tsvangirai a scapat basma curata, fiind gasit nevinovat.
Simtindu-se amenintat, Mugabe a trecut la represalii contra MDC. Morgan Tsvangirai a fost dus la o sectie de politie pe 11 martie 2007, iar o camera video l-a surprins iesind de acolo plin de sange. A fost transportat la un spital, unde i s-au acordat ingrijiri medicale, liderul MDC prezentand multiple traumatisme. Edward Chikombo, operatorul care a imortalizat incidentul, a fost descoperit mai tarziu, mort. Martorii sustin ca Chikombo a fost scos din casa de oameni inarmati, care i-au abandonat ulterior cadavrul intr-o piata.
In urma marsului antiguvernamental din 11 martie 2007, peste 50 de lideri MDC au fost arestati, batuti crunt la sectiile de politie, apoi azvarliti in inchisoare. Mai multi lideri MDC au reusit sa se refugieze in Africa de Sud, unde au primit ingrijiri medicale. Ambasadorul american Christopher Dell a declarat, dupa incident: "Pentru noi, problema nu mai este cine conduce Zimbabwe, ci cum poate fi condusa aceasta tara."
Violentele si actele de terorism s-au inmultit atat de mult, incat Zimbabwe pare, in 2007, o tara a haosului si confruntarii in pragul razboiului civil.
ONG-urile americane in Zimbabwe
Statele Unite finanteaza direct "un numar de organizatii ale societatii civile" (ONG-uri) din Zimbabwe, carora le acorda si consultanta. Astfel, ONG-urile din Zimbabwe sunt platite si antrenate de SUA pentru a promova schimbari de legislatie, favorabile Occidentului. "U.S. Solidarity Center" a cheltuit milioane de dolari pentru "asistenta sindicatelor din Zimbabwe"(Supporting Human Rights and Democracy", in "U.S. Record 2003-2004, U.S. Department of State 5 aprilie 2007).
Afiliat la "AFL-CIO", "Solidarity Center" primeste subventii de la "National Endowment for Democracy", de la "U.S. Agency for International Development"(USAID) si de la Departamentul de Stat (Alexandra Silver, "Soft Power: Democracy Promotion and the U.S. NGO's" Council on Foreign Relation, 17 mai 2006). Printre ONG-urile americane amestecate in lupta pentru putere din Zimbabwe, mentionam "Freedom House" si "National Republican Institute".
USAID a si declarat ca interesul SUA pentru Zimbabwe este unul de ordin strategic: "Zimbabwe constituie o tara strategica pentru Statele Unite, deoarece evenimentele de aici au un impact pe o intinsa suprafata din Africa"(USAID/ Zimbabwe Annual Raport, EY 2005, U.S. Agency for International Development, 16 iulie 2005). Exista temerea ca Zimbabwe ar putea constitui un exemplu negativ pentru majoritatea statelor africane, care se opun adoptarii retetelor economice occidentale. Este vorba de a doua eliberare a Africii cum afirma unii analisti: dupa "eliberarea coloniala", acum se da in Africa batalia pentru "eliberarea economica". Care se dovedeste insa mult mai grea.
Factiunea anti-Mugabe din "ZANU-PF"
In cadrul propriului partid, "ZANU-PF", Robert Mugabe are acum rivali. Cei mai importanti sunt Solomon Majuru - a carei sotie (Joyce), este vicepresedinte "ZANU-PF"- si Emmerson Mnangagwa. Ambii spera sa-i ia locul, cat mai curand, actualului presedinte. Acesta i-a acuzat recent pe cei doi ca poarta tratative secrete cu MDC. Atat Majuru cat si Mnangagwa sunt oameni de afaceri, extrem de bogati, si se bucura de un puternic sprijin in Armata si in serviciile secrete.
Canalul de televiziune britanic "Channel Four" a difuzat o inregistrare video de la o intalnire confidentiala, in martie 2007, dintre Joyce Majuru (sotia lui Solomon) si vicepresedintele sud-african Phumzile Mlambo Ngcuka. Intrevederea avusese loc la Johannesburg. Solomon Majuru a fost ministru al Apararii, si si-a pastrat foarte bune legaturi cu conducerea Armatei.
La randul sau, Emmerson Mnangagwa a fost ministru al Securitatii. Calitate in care este raspunzator pentru masacrarea a 20.000 de membri ai tribului Ndebeles, care se rasculasera impotriva regimului Mugabe. Primul ministru australian, John Howard, a declarat despre relatia lui Mugabe cu actualul guvern din Africa de Sud: "Mugabe a fost odinioara frate cu negrii sud-africani in lupta lor contra apartheidului. Stiu asta. Dar a trecut mult timp de atunci. Mugabe s-a dovedit intre timp un dezastru in calitate de conducator de stat, si cred ca tarile vecine cu Zimbabwe din Africa au o responsabilitate in aceasta directie.
In ultimul timp se inregistreaza o vie activitate secreta, care are in vedere o "lovitura de palat" in cadrul ZANU-PF, care sa duca la eliminarea lui Robert Mugabe de la conducerea tarii.
Africa de Sud poate sa joace, in acest context, un rol esential, deoarece, economic, Zimbabwe este puternic dependent de statul vecin. Mugabe nu mai poate conta pe politie si armata. Un memoriu confidential al politiei arata ca ofiterii sunt prost platiti si la intervale neregulate de timp. Multi dintre ei au demisionat - se scrie in acest memoriu - si s-au angajat in Africa de Sud, ca bodiguarzi. Mugabe nu mai poate conta decat pe unitatile speciale, folosite pentru intimidarea populatiei. Dar si pe cei 2500 de paramilitari angolezi, deplasati in Zimbabwe ca parte a unei intelegeri cu guvernul de la Luanda.
China, "balonul de oxigen" pentru regimul Mugabe
Deoarece "drumul spre Occident" i-a fost inchis, Robert Mugabe a privit spre Est. El a descoperit ca Beijingul urmarea cu mare atentie situatia din Zimbabwe, precum si efectul boicotului SUA si al institutiilor financiare internationale. China era hotarata sa se foloseasca prompt de situatie, pentru a se putea implanta intr-o tara africana cu o pozitie strategica.
In primele trei luni ale anului 2005, comertul dintre China si Zimbabwe a atins 100 de milioane de dolari. Tutunul si turismul au reprezentat exportul din Zimbabwe in China. Iar China a exportat in Zimbabwe chimicale, imbracaminte, textile, bunuri electrocasnice si cauciuc.
La 30 iunie 2006, "SouthScan" a anuntat ca un consortiu chinez va construi o uzina de ferocrom, in valoare totala de mai multe miliarde de dolari, la Selous, localitate situata la 80 de kilometri de Harare. "Cand va fi terminata, uzina va fi printre cele mai mari din Africa", a anuntat "SouthScan".
China i-a oferit si alt gen de ajutor presedintelui Robert Mugabe. Beijingul s-a oferit sa-i acorde asistenta in reprimarea disidentilor si opozitiei politice din Zimbabwe. Adjunctul ministrului chinez de Justitie, Dyan Zhengkun, a efectuat recent o vizita de lucru la Harare. La sfarsitul vizitei, el a anuntat ca cele doua state au semnat un "Memorandum pentru identificarea ariilor de cooperare in domeniul Justitiei". Omologul sau din Zimbabwe, Patrick Chihamasa, a declarat, insa, ziaristilor ca memorandumul se refera la pregatirea gardienilor din inchisori, pentru ca Beijingul are un "sistem avansat de incarcerare si interogatoriu, care merita sa fie cunoscut".
Astfel, China suplineste SUA intr-o alta tara africana. In efortul de a concura cu Washingtonul, pe intreg continentul negru. Ca o mare putere in ascensiune.