Radu Toma va reprezenta Partidul Romania Mare in Consiliul de Administratie al postului public de televiziune. Istoricul Radu Toma il va inlocui pe George Pruteanu in functia de membru in CA al televiziunii nationale, ca urmare a respingerii raportului de activitate al SRTv si, in consecinta, a dizolvarii Consiliului de catre Parlament. In ciuda faptului ca partidele pot numi reprezentanti fosti membri titulari in CA demis, PRM a ales sa-l schimbe pe Pruteanu, pe motiv ca acesta nu a ajutat partidul, iar liderul PRM nu a mai aparut la TVR de doi ani, au declarat pentru Mediafax surse din conducerea partidului. Corneliu Vadim Tudor sustine insa ca nu are ce sa-i reproseze colegului sau de partid decit faptul ca predatul la mai multe facultati ii ocupa mult timp. Functia de supleant in vechiul CA, detinuta de senatorul Dan Claudiu Tanasescu, va fi preluata de fiul acestuia, Ciprian Tanasescu, actionar la postul de televiziune Cosmos TV.

Din viitorul Consiliu vor mai face parte Sorin Burtea si Marian Voicu, realizatori tv la canalul public, ambii reprezentind angajatii TVR. Ei sint supliniti de realizatorul Mihai Radulescu si de directorul de imagine Radu Toader. Intre 2005 si 2007, Sorin Burtea a mai fost membru titular in CA, iar in prezent este producatorul si prezentatorul emisiunii „Interes general" de la TVR 1. Marian Voicu modereaza programul „Atunci si acum" difuzat de TVR 1 si talk-show-ul „Articolul" de la TVR International. Radulescu este prezentatorul „Jurnalului TVR 1" din weekend, iar Toader lucreaza la postul public din 1972.

Rajco Cornea, realizator de programe la TVR Timisoara, va ocupa si el un loc in CA, fiind desemnat saptamina aceasta de minoritatea sirba. Supleantul sau este Cristian Topescu, propus de Forumul Democrat al Germanilor din Romania. Consiliul a fost demis de Parlament, dupa ce plenul a respins raportul de activitate al institutiei pe 2006. Presedintia, partidele din Legislativ si Guvernul urmeaza sa numeasca fiecare reprezentanti in CA. Premierul Calin Popescu Tariceanu sustine insa ca nominalizarile Executivului si ale PNL nu constituie o prioritate. Tot miercuri, Parlamentul a decis ca Tudor Giurgiu va mai asigura conducerea TVR pentru inca doua saptamini.

Consiliul de Administratie al TVR este compus din 13 membri: opt din partea grupurilor parlamentare, potrivit ponderii lor in Legislativ, unul din partea presedintelui Romaniei, unul din partea Guvernului, doi din partea angajatilor si unul din partea minoritatilor nationale. Parlamentul valideaza noul CA si tot el numeste presedintele SRTv dintre membrii titulari, la propunerea comisiilor permanente de specialitate. Consiliul este numit pentru un mandat de patru ani.