>> Precipitatiile cazute la Baneasa si Dobromir au afectat case si zeci de gospodarii.

>> Stratul de noroi a atins la Dobromir Deal 50 de centimetri. Dobromir a fost una dintre localitatile afectate si in 2005 de cantitatile mari de
>> Precipitatiile cazute la Baneasa si Dobromir au afectat case si zeci de gospodarii.

>> Stratul de noroi a atins la Dobromir Deal 50 de centimetri. Dobromir a fost una dintre localitatile afectate si in 2005 de cantitatile mari de precipitatii inregistrate in judetul Constanta. Potopul s-a abatut iar peste oamenii din Dobromir, dar si peste cei din Baneasa, in ultima zi a lunii trecute. A plouat mai multe ceasuri, iar apa, care a atins chiar un metru, si namolul au acoperit cu totul drumul dintre Dobromirul de Deal si Dobromir si au intrat in casele localnicilor. Oamenii au privit disperati cum ploaia torentiala, care a cazut timp de o ora, le-a distrus munca de ani de zile. Lucrurile de prin casa, si asa putine, si ce semanasera prin gradini s-au dus pe apa sambetei. Nimic nu mai poate fi recuperat. Noroiul a intrat peste tot, iar animalele pe care le cresteau, ca sa aiba de mancare, au fost luate si ele de apa.
"Nu este pentru prima oara cand vremea ne creeaza probleme. S-a actionat pentru deblocarea drumului ce leaga Dobromir Deal de Dobromir. Din fericire nu ne-am confruntat cu o situatie la fel de grava ca cea de acum doi ani. Sunt convins ca vom primi ajutor de la autoritatile judetului. Deocamdata am luat hotararea ca din fondul de urgenta sa dam niste bani care sa ajute acum, imediat. Urmeaza sa identificam si alte modalitati de a-i sprijini pe cei afectati. Deja oamenii din comuna au anuntat ca vor contribui la iesirea din aceasta situatie", a declarat Visel Iusein. z
Masuri imediate

Inca din seara zilei de 31 mai autoritatile locale au actionat pentru deblocarea drumului dintre cele doua localitati. Primarul Visel Iusein a declarat ca s-a intervenit cu o vola pentru indepartarea stratului de noroi, care a avut grosimea de jumatatea de metru. Echipe ale Prefecturii si Consiliului Judetean Constanta s-au deplasat, ieri, la fata locului pentru a evalua pagubele. La primarie s-a facut deja un bilant: 14 gospodarii afectate, iar sase case risca sa se prabuseasca daca nu se intervine urgent. Pentru a preveni un astfel de pericol, beneficiarii ajutorului social au fost trimisi sa ajute la curatarea namolului din case si curti.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.