Cel mai "longeviv" director al CIA dupa legendarul Allan Dulles, George Tenet a condus comunitatea americana de informatii in epoca ei cea mai framantata si dificila. Numit in fruntea Agentiei de presedintele Bill Clinton, in 1997, Tenet si-a pastrat functia in timpul primului mandat al republicanului George Bush, demisionand abia in iulie 2004. Aceasta experienta unica sta la baza cartii sale "At the Centre of the Storm: My Years at the CIA" ("In centrul furtunii: anii mei in CIA"), care a produs interes si controverse nu numai in Statele Unite, ci si in Orientul Mijlociu.
Memoriile lui George Tenet au iritat, in primul rand, grupul de influenta neoconservator din jurul presedintelui Bush si al vicepresedintelui Dick Cheney. Tenet sustine ca acest grup a manipulat deliberat serviciile americane de informatii, cu acordul Casei Albe, in scopul declansarii invaziei in Irak. Marturia sa nu a placut prea mult nici la Ierusalim. Politicienii si analistii israelieni s-au concentrat mai ales asupra relatarilor legate de problematica Orientului Mijlociu. De o atentie deosebita s-a bucurat relatia capricioasa dintre Tenet si Mossad.
Intre CIA si Mossad exista, de multe decenii, o intelegere secreta, nesemnata, de colaborare strategica si tactica. De-a lungul vremii, sefii celor doua servicii secrete s-au intrajutorat, si-au salvat reciproc agentii din situatii extrem de periculoase, uneori au coordonat operatiuni comune. Dar s-au si spionat intre ei, uneori aplicandu-si chiar teribile lovituri sub centura. Cat de benefic sau malefic a fost George Tenet pentru agenda Mossadului si a strategilor de la Ierusalim? La aceasta intrebare se straduiesc sa raspunda analistii israelieni, cautand raspunsul intre filele volumului de memorii publicat recent de fostul sef al CIA.
In cartea sa, George Tenet marturiseste ca a fost foarte des oaspetele Mossadului, incepand cu a doua jumatate a anilor '90. Primele contacte cu spionajul israelian le avusese, insa, mai devreme, pe cand calatorea frecvent in Orientul Mijlociu, ca emisar si negociator al Washingtonului. Desi nu lucra pe atunci pentru CIA si nu avea nici o pregatire operativa pentru munca de informatii, sesizase tentativele de manipulare ale spionajului israelian.
La varful Mossadului, Tenet era "alintat" cu porecla "Greaseball", termen argotic utilizat in Statele Unite pentru americanii de origine italiana, dar care are si conotatii peiorative de "mafiot", "om in care nu te poti increde". Probabil ca la acestea se gandeau inaltii ofiteri israelieni, de vreme ce seful CIA provenea dintr-o familie de greci, nu de italieni.
George Tenet s-a nascut la 5 ianuarie 1953, in New York, intr-o familie de emigranti. A studiat la Universitatea Georgetown (unde acum preda istoria diplomatiei) si la Universitatea Columbia. Dupa absolvire, a lucrat timp de un an (1978-1979) in cadrul Institutului Americano-Elen. Apoi a devenit consultant juridic al senatorului de Pennsylvania, John Heinz. Cooptat ca specialist in cadrul Comisiei senatoriale pentru serviciile secrete, Tenet a atras atentia presedintelui Bill Clinton, care i-a incredintat conducerea programelor de "intelligence" ale Consiliului National de Securitate (National Security Council - NSC).
In iulie 1995, George Tenet a fost numit director-adjunct al CIA. Doi ani mai tarziu, Senatul SUA l-a confirmat in unanimitate pentru functia de director plin al Agentiei - si, implicit, pentru cea de conducator al comunitatii americane de informatii.
Cazul Pollard
George Tenet si-a atras antipatii serioase la Ierusalim, in 1998, cand s-a opus vehement eliberarii lui Jonathan Pollard, americanul de origine evreiasca prins ca spiona in favoarea Israelului si condamnat, in 1986, la inchisoare pe viata. Angajat civil al serviciului de informatii navale, Pollard sustrasese si transmisese informatii extrem de sensibile, inclusiv cele 10 volume ale celei mai recente editii din "Radio-Signal Notations", care ofereau detalii despre reteaua globala de supraveghere electronica a Statelor Unite.
Initial, Israelul a negat faptul ca Pollard ar fi fost agentul sau. Ulterior, in 1998, spionul intemnitat a primit cetatenie israeliana si pentru eliberarea lui Ierusalimul a desfasurat eforturi diplomatice exceptionale.
In cursul Tratativelor de la Way, din acelasi an, premierul Benjamin Netanyahu a conditionat semnarea unui acord de pace cu Arafat de gratierea lui Jonathan Pollard de catre statul american. Presedintele Bill Clinton, artizanul negocierilor de la Way, ar fi fost, se pare, inclinat sa accepte conditiile israelienilor. S-a impotrivit, insa, directorul CIA.
Tenet nu a vrut nici in ruptul capului sa auda de o asemenea tranzactie. "Spionul Pollard nu are nici o legatura cu tratativele israeliano-palestiniene", i-a spus sec Tenet presedintelui Clinton. Si l-a amenintat ca, a doua zi dupa eliberarea lui Pollard, isi va da demisia de la conducerea CIA. In semn de protest. Interventia sa nu a trecut neobservata la Ierusalim.
Diplomatie si munca informativa
George Tenet era socotit un specialist in problemele Orientului Mijlociu, zona prioritara pentru interesele americane. "Cel putin 90% din calatoriile dincolo de granitele Statelor Unite le-am facut in tarile din Orientul Mijlociu, indeosebi dupa asasinarea premierului israelian Itzhac Rabin", isi aminteste, in memoriile sale, fostul director al CIA. El explica: "Era momentul de varf al atentatelor teroriste palestiniene. Presedintele Bill Clinton se temea ca "Procesul de pace" inceput la Oslo se va prabusi si pentru ca a-l salva, a apelat la CIA pentru ca aceasta prestigioasa forta informationala sa medieze si sa stabileasca contacte pozitive intre palestinieni si israelieni."
Tenet povesteste ca unii responsabili americani l-au sfatuit sa nu se angajeze intr-o actiune vizibila politico-diplomatica si sa se pastreze cu prudenta in perimetrul misiunilor traditionale ale CIA.
"Nu au fost calatorii de placere si nici de protocol, ca cele ale lui Henri Kissinger, ci o combinatie de munca informativa si diplomatie", noteaza Tenet in cartea sa.
Arafat, teatral si imprevizibil
Cunoscutul istoric al serviciilor secrete israeliene, Iosi Melman, apreciaza in cotidianul ebraic "Haaretz" ca Tenet s-a simtit "ca acasa" in Orientul Mijlociu, datorita "originii sale mediteraneene". O casa, insa, in care locatarii se certau tot timpul. Personajul care l-a uimit cel mai tare a fost Yasser Arafat, conducatorul "Revolutiei palestiniene". "Nu am putut sa nu-l simpatizez, in pofida tuturor siretlicurilor sale, a teatralismului sau si a faptului ca era totdeauna imprevizibil" - scrie Tenet.
Imprevizibile erau si izbucnirile de orgoliu ale lui Arafat. Tenet isi aminteste de un incident petrecut, in octombrie 2000, la resedinta ambasadorului american din Paris, la o intalnire secreta israeliano-palestiniana la care participa si secretarul de stat Madeleine Albright. Generalul Mose (Bughi) Yalon, seful Statului Major al armatei israeliene, i s-a adresat lui Arafat numindu-l "Rais", care in araba inseamna presedinte, conducator. Toti cei de fata au ramas siderati de izbucnirea violenta a liderului palestinian, care i-a strigat furios lui Yalon: "Tu, sa mi te adresezi cu <<Generale Arafat>>, eu am fost cel mai mare general din armata egipteana". Tenet comenteaza cu umor incidentul: "Uite, dracie, nici nu stiam ca Arafat luptase in armata egipteana, ca avea gradul de general si ca fusese inca, un general mare".
Liderul OEP reactiona la fel de nervos ori de cate ori auzea vorbindu-se despre Kuweit. Se aprindea imediat si incepea sa tune si sa fulgere: "Sa se duca dracului tot Kuweitul, dar fara banii mei". Se pare, explica Tenet, ca toate conturile detinute de Arafat in aceasta tara fusesera, la un moment dat, confiscate.
Imprevizibilul Arafat avea cateva clisee favorite. De cate ori se intalnea cu personalitati politice americane, se lamenta invariabil: "Eu inca sufar, poporul palestinian inca sufera". Tenet isi aminteste cu amuzament ca, inaintea fiecarei intalniri cu liderul OEP, obisnuia sa parieze cu Stan Moscovici, responsabilul CIA de la Tel Aviv, cu privire la momentul in care avea sa fie rostita formula: "Eu inca, sufar..."
In ciuda acestor detasate relatari anecdotice, pentru Tenet, Arafat ramane un personaj tragic. Se voia un David Ben Gurion al palestinienilor, visa sa proclame independenta Palestinei intocmai cum o facuse, in mai 1948, evreul, proclamand independenta Statului Israel. Daca nu ii era dat sa fie Ben Gurion, scrie Tenet, atunci, cel putin, Arafat isi dorea sa ramana in amintirea poporului sau ca Moise, care i-a scos pe evrei din robia egipteana, dar nu i-a fost dat sa intre in Tara Promisa. "In realitate, Arafat nu era nici Ben Gurion si nici Moise" - conchide Tenet.
Despre liderii israelieni
Ca sef al CIA, Tenet i-a cunoscut pe multi dintre conducatorii Israelului. Nu i-a simpatizat pe toti; de altfel sentimentul era reciproc. Nu i-a placut, de pilda, premierul Ehud Barak (care acum candideaza din nou la sefia Partidului Muncii si ar putea redeveni prim-ministru).
Despre Amy Ayalon, fostul sef al serviciilor secrete interne (Shabak), Tenet are cuvinte de lauda. I-a pretuit corectitudinea, spiritul de sacrificiu. "Ii displaceau jocurile si fandoselile", scrie Tenet. De aceea nu a fost luat de Benjamin Netaniahu la tratativele de la Way. In locul sau, a participat la tratative adjunctul Israel Hasson (astazi deputat din partea Partidului de dreapta "Israel Beitenu" - "Israel Casa Noastra"). "Netanyahu l-a lasat acasa pentru ca stia ca Ayalon, ca si Itzhac Rabin, nu era in stare sa minta", scrie Tenet. In cursul tratativelor de la Way, Tenet l-a intrebat pe generalul Meir Dagan, seful Directiei anti-teroriste in cabinetul lui Netanyahu, (astazi seful Mossad), daca il cunoaste pe Amin El-Hindi, seful serviciului de informatii externe al lui Arafat. "Desigur, i-a raspuns Dagan. Vreme de doi ani am alergat dupa el ca sa-i trag un glont in cap". Tenet a zambit si i-a spus lui Dagan: "Acum ai putea sa-ti indeplinesti misiunea. Hindi se afla in camera invecinata."
Tratativele mincinoase Barak-Arafat
In 2000, americanii s-au straduit sa-i aduca la Camp David pe Ehud Barak si Yasser Arafat, pentru a semna un Tratat istoric pe care insa nu-l voiau in realitate nici unul, nici celalalt. "Am fost surprins, scrie Tenet, cand Barak, dupa prima zi de convorbiri, s-a retras la resedinta sa si n-a mai iesit de acolo". Tenet subliniaza: "Cu mult inaintea deschiderii Conferintei de la Camp David, CIA a ajuns la concluzia ca tratativele de pace nu au nici o sansa de reusita. Stiam ca in timp ce Barak a venit la Camp David din dorinta sa se ajunga la semnarea unui Tratat general de pace, Arafat nu avea o asemenea intentie. El sosise la Camp David doar pentru ca nu voise sa-l supere pe presedintele Clinton. Ambele parti, atat israelienii, cat si palestinienii, obisnuiau sa repete aceleasi lucruri spuse si raspuse la intalnirile anterioare. Stiam ca 40% din cele ce afirmau si unii, si ceilalti nu erau adevarate. Israelienii si palestinienii obisnuiau sa tipe unii la altii, nimic din atmosfera anglo-saxona nu domnea la aceste tratative".
Tenet se fereste sa dea dreptate deplina vreuneia dintre parti. Observatiile critice le imparte aproape egal, totusi, marturiseste: "Adevarul este ca-i iubesc pe israelieni. Dragostea lor de viata, tot ce au facut pentru a se auto-apara si pentru a-si construi o tara infloritoare, dar m-am legat si de lumea palestiniana, iar Yasser Arafat era o parte din aceasta lume".
Atacat si de neoconservatori, si de democrati
In memoriile sale, Tenet constientizeaza forta uriasa a tarii pe care o reprezinta si in jocul de-a uriasii si piticii da sa inteleaga care este locul fiecaruia. Totusi, el nu dezvaluie aproape niciodata strategiile CIA, in fruntea careia a stat sapte ani. Tenet a detinut si functia de sef al intregii comunitati informationale a Statelor Unite, cu cele 17 servicii speciale autonome ale sale. Nu a fost o perioada usoara si nici glorioasa. Esecuri dupa esecuri i-au zguduit autoritatea si i-au compromis gloria. CIA nu avea informatii suficiente despre pregatirile nucleare ale Pakistanului si Indiei si a aflat din presa despre experientele nucleare efectuate de cele doua mari puteri asiatice, in mai 1998. Patru luni mai tarziu, in septembrie 1998, teroristii Al-Queda aruncau in aer ambasadele americane din Tanzania si Kenia. Varful esecurilor CIA a fost atins cu prilejul atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, in inima colosului american, prin distrugerea Turnurilor Gemene. CIA a fost facuta responsabila de fluxul informatiilor false sau gresit interpretate utilizate de Casa Alba pentru declansarea Razboiului impotriva Irakului lui Saddam Hussein.
Memoriile lui George Tenet nu sunt scutite de critici acerbe, ele vin, paradoxal, din doua directii antagoniste: neo-conservatoare si democrate. Neo-conservatorii l-au mobilizat pe Douglas Johnston Faith, fost functionar superior la Ministerul Apararii SUA, sa-i demoleze lui Tenet cartea. Acesta s-a achitat pe deplin de misiune, intr-un articol publicat in "Wall Street Journal". Democratii nu s-au lasat mai prejos, criticand tacticile CIA de rapire din diferite tari a unor oameni banuiti de activitate terorista si transportarea lor in inchisori secrete, unde erau chinuiti pentru a li se smulge marturisiri. Tenet nu neaga, dar are explicatia sa: "Suntem in razboi".