„There are a lot of artists who are more busy in trying to hide things than expressing themselves…" - asta-i combustibilul cu care functioneaza artista de 27 de ani, pe nume Ayo Ogunmakin, nascuta in Germania dintr-un tata emigrant nigerian si o mama tiganca (din Romania!). Asta ar fi cea mai facila prezentare la care am adauga, continuind sa fim ignoranti, ca, muzical vorbind, este ca si cum l-ai asculta pe Pavel Stratan in varianta feminina. Hai sa nu fim superficiali, nu din motive patriotarde, ci pentru ca albumul „Joyful" este un exercitiu de compasiune pe care s-ar putea sa-l practici.

Ayo a crescut intr-o comunitate de tigani din Germania; a petrecut ceva ani din copilarie in Nigeria; se intoarce in Germania, unde mama sa devine dependenta de heroina; la 21 de ani ajunge la Londra, unde incepe sa cinte prin cluburi; are apucaturi nomade, isi schimba rezidenta de la Londra la Paris si la New York (o fi stiind unde e Bucurestiul pe harta?); la Paris naste un baiat… Life is real (e a zecea piesa de pe album).

Mixul genetic se simte, daca esti atent, si in muzica lui Ayo: de la reggae la soul clasic, blues si folk, in tot melanjul asta de genuri vei recunoaste (sau nu) influenta unui Marvin Gaye, Bob Marley, Minnie Jackson, Jimmy Cliff sau a mai contemporanei Tracy Chapman. Totusi, originalitatea artistei vine din modestia cu care-si cinta jalea („Down on my knees", „Without you" si „How many times") combinata cu inocenta neprihanita a unei fete de la tara („And it’s supposed to be love" si „Only you") la care se adauga indirjirea muta de tip african („Help is coming" si „Never been").

Oricit am incercat sa introduc in ecuatia asta complexa care este Ayo si originea-i materna, nu mi-a venit in cap decit bine cunoscutul refren „In carute colorate trec tiganii", care nu va suna niciodata asa de bine precum piesele de pe „Joyful".