Nimereala

Niste pantofi de-ai mei imi rod ciorapii la calcaie, dar care din ei sunt cu pricina nu stiu. Doar n-o sa m-apuc sa procedez stiintific si sa-i incalt pe rand. Ii incalt la nimereala. Intr-o zi m-am trezit cu calcaiul drept dezvelit. Personal, nu ma uit la calcaiele oamenilor. La barbati ma uit numai la fete, iar la femei si la sani. La femei ma mai uit si la cefe. Am ramas cu obiceiul asta din facultate. Amfiteatrul se umplea cu vreo doua sute de fete, iar noi, cei cativa baieti, care ne nimeriseram la Filologie, stateam in ultimele randuri si contemplam omoplati si cefe.

Din cauza ciorapului rupt aveam impresia ca toata lumea de pe bulevard tragea cu ochiul spre calcaiul meu drept. Am intrat, la nimereala, in primul magazin cu ciorapi si aici am dat peste un cunoscut, Avaduvitei, care m-a intrebat daca mergeam, ca si el, la vernisajul expozitiei lui Ababitei. Uite cum ne-am nimerit, a zis el, sa ne cumparam ciorapi din acelasi magazin si sa vedem aceeasi expozitie. Nu mi se parea ceva iesit din comun, mai ales ca galeria unde avea loc vernisajul se gasea chiar langa magazin, dar l-am insotit. Te-ai nimerit la fix, mi-a zis pictorul, fiindca criticul Amariutei, care ar fi trebuit sa spuna cateva cuvinte, si-a busit masina si e la politie. In alte imprejurari m-as fi simtit ofensat. Cum, adica, uiti sa ma inviti la vernisaj, dar, daca tot m-am nimerit sa vin, ma pui sa vorbesc in locul unuia in fata caruia te-ai ploconit ca sa vorbeasca la deschidere?! Totusi, am acceptat. Ciudat e ca am zis da tocmai pentru ca nimic din ce facea artistul nu-mi placea deloc.
Ca sa-l sanctionez pentru

necuviinta, am elogiat cu superlative publicul de gura-casca din sala, tigarile cu filtru, pardoseala de mozaic, magazinul Cora, rochiile doamnelor, clantele de la usi, ramele tablourilor, vremea de afara, Guvernul, am gasit chiar si cateva aprecieri simtite despre magazinul de ciorapi de alaturi.

Coplesiti de atatea superlative, oaspetii n-au observat ca nu spusesem nici un cuvant despre artist, iar artistul mi-a multumit fericit, de parca il ridicasem in slavi pe el. In psihologie, procedeul se cheama distragerea atentiei, iar la circ, hocus-pocus preparatus. In invalmaseala care s-a produs, cand s-au adus sandvisurile si bautura, artistul mi l-a prezentat pe un burtos cu degetele incarcate de inele. E domnul bancher Aciobanitei, a zis pictorul. Sincer vorbind, i-a zis burtosul cu ochii stralucind ca la o sedinta de spiritism, ma aflu pentru prima oara intr-o expozitie, m-am nimerit, cum s-ar zice, aici si m-ati cucerit. Cumpar toate lucrarile. Initial, plecasem de acasa sa-mi iau un inel cu briliante si diamante de la magazinul de bijuterii de alaturi, dar ati vorbit atat de convingator, incat simt c-a sosit momentul sa investesc in arta moderna. Care magazin de bijuterii, m-am mirat, ca alaturi e numai unul de ciorapi? Ei, n-ati nimerit dumneavoastra unde trebuie, m-a mustrat burtosul, asa cum iti certi un prieten cam aiurit, care a platit briliante si diamante si n-a observat ca negustorul i-a dat doar ciorapi. Contati pe mine, mi-a zis el, dandu-mi o carte de vizita, c-o sa va invat sa cumparati avantajos briliante si diamante.
Ce bine ca ne-a nimerit soarta la vernisajul asta! -am dat si eu burtosului cartea mea de vizita si acum astept sa ma invete sa cumpar avantajos diamante si briliante cu banii pentru o pereche de ciorapi.

---

Despre autor: