Actorul american Armand Assante va veni la premiera filmului "California Dreamin' (nesfarsit)", in regia regretatului Cristian Nemescu, ce va avea loc astazi seara, la CinemaPRO, de la ora 19.30. "Voi veni si la premiera filmului din Bucuresti, din respect pentru Cristi si pentru acest film exceptional", a anuntat actorul la cea de-a 60-a editie a Festivalului de la Cannes, unde primul si ultimul lungmetraj al lui Nemescu a castigat premiul Un Certain Regard. La premiera romaneasca vor pasi pe covorul rosu, alaturi de Armand Assante, actorii Razvan Vasilescu, Maria Dinulescu, Alex Margineanu, Ion Sapdaru, Andi Vasluianu, precum si alti membri ai echipei. "Am fost de-a dreptul emotionat de ceremonia de la Cannes. Prima data din cauza incarcaturii emotionale a filmului si apoi in momentul in care s-au aprins luminile, iar eu si Razvan ne-am ridicat in picioare", a spus Assante dupa ceremonia de decernare a premiului. "Reactia publicului a fost una de-a dreptul miscatoare la adresa filmului si la adresa dragului nostru prieten si coleg, Cristian Nemescu. Andrei Boncea, Razvan si cu mine stateam nemiscati in timp ce aplauzele pareau sa dureze o eternitate. Am fost foarte emotionati de victoria lui Cristi si de faptul ca el trebuia sa fie acolo, alaturi de noi. Un moment extrem de puternic, pe care nu-l voi uita niciodata", a adaugat actorul american. (D.M.)