Cind un roman realizeaza ceva extrem de important cultural, lumea larga carpatina nu stie sa se bucure. Pentru ca nu prea stie despre ce e vorba.

S-au inaltat peste presa romaneasca osanale zgomotoase si amatoristice in cinstea lui Cristian Mungiu si a Palme d’Or-ului sau. Au fost amintiti Enescu, Brancusi, Cioran si alte citeva nume care le vin in minte analistilor cind vor sa se dea culturali. Mungiu a cistigat un premiu mult prea mare ca sa poata fi inghitit de presa noastra.

O alta reactie aberanta a fost complexul provincialului. Ma plictisesc teribil bocete gen „vai, noi, europenii rupti in fund, am cucerit inimile elitiste de la Cannes". E o atitudine umila, de fapt fals umila, care nu arata decit incredibila ignoranta in tot ce inseamna „arte". Nu am vazut filmul lui Mungiu, dar cred ca cele mai bune filme romanesti de dupa ’89 sint „Marfa si banii" (Puiu) si „Filantropica" (Nae Caranfil). Au fost premiate, s-a scris mult despre ele. Degeaba. Nu au atras public in cinematografe. Pentru ca si publicul seamana cu analistii sai. Iar asta nu o spun eu, ci studiile.

Avem astazi in aceeasi pagina un articol care prezinta citeva dintre rezultatele Barometrului de consum cultural pe 2006. Apare o observatie despre lipsa unei „clase de mijloc" in consumul cultural romanesc. Avem consumatori extrem de informati si consumatori complet paraleli care nu cumpara nimic. Aceasta gaura imensa dintre elite si mase e un fel de traducere ironica a haului romanesc dintre bogati si saraci.

N-as vrea sa asist la ironica situatie in care nici macar Cannes-ul sa nu poata aduce spectatori romani. Exista, de exemplu, multi oameni de calitate in provincie care nu mai au acele sali unde ar fi putut sa mearga.

Pina una, alta, spun cu tristete ca un film a cistigat un premiu imens (e mai mare decit Oscarul pentru film strain, apropo) si, din diverse motive, nu ne vom putea bucura de el. Nu avem resurse de consum cultural pentru asa ceva. Nu avem nici macar prea multi ziaristi care sa comenteze inteligent fenomenul de la Cannes. As fi vrut sa citesc analize sclipitoare ale filmului, ale valului romanesc. Prea putin! In schimb, am avut parte de ditirambi despre „boborul" roman care a fost rasplatit pentru cit a suferit.

Cristi Mungiu a cistigat premiul mai ales pentru el. Si-l felicit si ma bucur pentru el. Poporul roman insa n-a cistigat nimic. Ar trebui sa fie fiecare cistigat ca spectator. Nu se va intimpla. M-am saturat ca, de la o victorie a Stelei pina la un premiu elitist, sa urlam din toti bojocii despre destinul romanesc. Mai bine am baga in scoli filmul ca materie obligatorie.