Gherila politica romaneasca continua ca o epopee medievala. Cliseele preluate parca din folclorul manualelor de istorie au ajuns la saturatie.

Lungul sir de hartuieli politice, punctate de ambuscade referendare, a intrat in faza bizantinismelor. Coloana otomana a partidelor „invadatoare" a fost macinata. Calugareniul referendumului a oprit ofensiva, dar nu a schimbat sortii luptei. Pornit in cautarea majoritatii ratacite, presedintele mobilizeaza „oastea cea mare", dar incepe si tratativele. Victorios, precum domnii aparatori ai crestinatatii, Traian Basescu s-a transformat nu doar intr-un presedinte de drept divin, purtator al legitimitatii providentiale, cum s-a declarat de Rusalii la Sibiu, ci si in aparatorul poporului. In numele acestuia a instituit republica de drept divin, un fel de dezvoltare naturala a vechilor „tari" medievale, dar si un raspuns la ideea nastrusnica a Fanarului liberal de a reinstaura monarhia constitutionala. In acest scenariu, oligarhii se potrivesc perfect ca inlocuitori contemporani ai marilor boieri tradatori, personaje haine ce iau calea Stambulului ori de cite ori puterea lor nelegitima este contestata de domn. Si comparatiile nu se opresc aici. Caci, precum in vechime, confuzia dintre politica si economie este la ordinea zilei, iar coruptia bintuie tara. Fanariotii noi, asemeni celor vechi, vlaguiesc poporul. Dar fanariotii, vestejiti de istoriografia romantica si cea nationalista ca expresii ale coruptiei structurale, au fost deschizatorii modernitatii. „Grecoteii cu nas subtire" au facut enorm si pentru „republica", pentru instaurarea unui spatiu public, si pentru modernizarea Romaniei.

Drumul spre inima poporului presupune uzul si abuzul de stereotipuri.

Si cum in epoca sondajelor de opinie vocea poporului s-a transformat in agenda publicului, lupta pentru controlul posttranzitiei ia mai nou si forma bataliei pentru controlul agendei. Pentru unii e un adevar ce nu mai trebuie demonstrat: presedintele si-a asumat o agenda publica maximala, partidele una minimala. Adevarul trebuie insa intotdeauna demonstrat, caci nu e definitiv, cu atit mai mult pe un teren imprevizibil precum politica. Iar temele prin care presedintele a luat formal pulsul partidelor inainte de a se adresa Parlamentului vizeaza formule pentru constituirea unei majoritati prezidentiale. Si problema scrutinului uninominal, si legea lustratiei, si formarea majoritatii transparente, dar mai ales modificarea Constitutiei sint solutii partiale la marea dilema a majoritatii. Cum insa agenda nu exista prin sine, ci se formeaza in urma dezbaterilor, aducerea temelor in atentia publicului devine cruciala. Poate si din acest motiv o tema riscanta precum lustratia, care a creat deja o imagine dezastruoasa gemenilor Kaczynski si Poloniei, ramine un subiect prioritar? Lustratia, mai mult decit celelalte teme, separa apele. Si cum apele sint tulburi, un astfel de criteriu discriminant ar pune simbolic ordine in lucrurile politice de pe la noi. Si cum lustratia insemna cindva o ceremonie de limpezire rituala, nu o epurare, republica s-ar purifica. Insa, tot simbolic, ceva a lipsit din discutiile de la Cotroceni: cetateanul.