Vestea ca tanarul regizor Cristian Mungiu a castigat mult-ravnitul trofeu Palme d'Or m-a bulversat in asa masura, incat nici nu m-am putut bucura la inceput. Mi se parea ireal. Acum m-am obisnuit cu ideea si parca mi-e putin rusine ca nu i-am acordat spatii mai largi inainte sa castige trofeul, desi ziarul nostru a consemnat faptul ca se numara printre favoriti. Dar, pana la urma, succesul lui n-a stat in mainile presei din Romania si nici nu s-a luptat cu noi sa-l finantam. In schimb, ma umple de revolta faptul ca cei care l-au situat pe Mungiu pe locul 10 la concursul pentru scenarii si pe locul 4 in clasamentul final se felicita acum ca au avut inspiratia sa-i finanteze filmul. CNC-ul se bate cu pumnul in piept ca uite cat de buni sunt ei, au adus Romania pe cele mai inalte culmi ale succesului in materie de cinematografie, prin toate masurile pe care le-au adoptat. Au uitat brusc faptul ca au vrut sa-l dea in judecata pe Mungiu pentru ca acesta avusese curajul sa declare ca „cea mai mare parte a bugetului de finantare se duce spre filme facute strict pentru interesul producatorilor si al celor care le finanteaza.