Cei peste 2.000 de angajati ai Arpechim sunt implicati in procesul de inchidere a rafinariei, iar conducerea Petrom a contestat ieri decizia de suspendare a autorizatiei de mediu si analizeaza variante de achizitie carburanti, potrivit declaratiilor directorului de comunicare al Petrom, Dan Pazara. Potrivit acestuia, salariatii vor fi implicati in procesul de inchidere a rafinariei, ce ar putea dura de la cateva saptamani la o luna, si nu vor fi afectati pe termen scurt de suspendarea activitatilor."Salariatii Rafinariei Arpechim sunt implicati in procesul de inchidere a acesteia si pe termen scurt nu vor fi afectati de suspendarea activitatilor de procesare a petrolului", a spus Dan Pazara. El a mai aratat ca Petrom contesta situatia la Agentia regionala pentru Protectia Mediului Arges si a demarat deja procedurile pentru ca sa atace in instanta decizia acestei agentii. "Intai trebuie sa depunem contestatia si apoi sa ne ducem sa atacam decizia in instanta. Trebuie sa asteptam hotararea tribunalului sau ca agentia de mediu sa-si revoce decizia", a subliniat directorul de comunicare al companiei petroliere. Petrom a demarat procedura de inchidere temporara a rafinariei Arpechim, dupa ce Agentia pentru Protectia Mediului din Pitesti i-a suspendat autorizatia si anunta ca va incerca sa reduca impactul negativ asupra furnizarii de carburanti si produse petrochimice, dar si ca va ataca respectiva decizie.
Directorul Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului Arges, Marius Stanca, spune ca decizia de retragere a autorizatiei de mediu a rafinariei Arpechim a fost luata dupa patru runde de discutii cu reprezentantii Petrom. "Ne-au prezentat un grafic potrivit caruia investitiile ar fi trebuit finalizate in martie 2009, dar potrivit unei hotarari de guvern, termenul era sfarsitul anului 2006", a mentionat Stanca. Dan Pazara sustine ca va prezenta, pana la sfarsitul saptamanii, un plan de reducere a impactului inchiderii rafinariei si ca, pe termen scurt, angajatii rafinariei nu vor fi afectati, iar cu privire la o scumpire a produselor, este prea devreme sa se pronunte.
Inchiderea rafinariei Arpechim Pitesti provoaca, in lant, inchiderea a mai mult de jumatate din activitatea Oltchim, combinatul din Ramnicu-Valcea estimand pierderi lunare de 30 de milioane de euro, a declarat, ieri, agentiei NewsIn, directorul general al Oltchim, Costantin Roibu. "Cele doua combinate, Arpechim si Oltchim, depind unul de celalat. Inchiderea rafinariei va duce la inchiderea a mai mult de jumatate din activitatea Oltchim. Daca inainte aveam o cifra de afaceri lunara de 60 de milioane de euro, acum o sa avem sub 30 de milioane de euro", a explicat Roibu.
"Cel mai grav este faptul ca aceasta inchidere, venita peste noapte, ne face sa pierdem piata, sa ne pierdem clientii, contractele, lucruri pentru care am muncit in ultimii 15 ani", a punctat Roibu. El a mai aratat ca reducerea activitatilor Oltchim va afecta si furnizorii sai CET Govora si exploatarea miniera de sare si calciu.
Inchiderea Arpechim face victime
Cei peste 2.000 de angajati ai Arpechim sunt implicati in procesul de inchidere a rafinariei, iar conducerea Petrom a contestat ieri decizia de suspendare a autorizatiei de mediu si analizeaza variante de achizitie carburanti, potrivit declaratiilor
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Inchiderea Arpechim face victime":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
