Estimarile econometrice arata ca mai e loc pentru credite pe piata romaneasca, spune Florin Citu intr-un editorial aparut in Saptamana Financiara. Dar, cu toate ca volumul creditului e inca sub nivelul de echilibru, nu inseamna ca economia nu creste peste potential si ca deficitul de cont curent nu se adanceste la niveluri nesustenabile, adauga el. Cu alte cuvinte, desi mai e loc, modelele econometrice nu spun nimic despre viteza cu care trebuie sa se ajunga la echilibru. Iar daca BNR a impins de cinci ori in ultimele 16 luni data la care prevede ca excedentul de cerere va disparea din economie inseamna ca viteza cu care creste creditul a fost subestimata constant.

Continuand analiza lui Citu, se poate zice ca BNR n-a fost luata prin surprindere doar de dinamica imprumuturilor, ci si de amploarea aprecierii leului. O explicatie pentru plusul de viteza este ca la speculatorii traditionali (strainii si bancile) s-a adaugat o categorie pe care banca centrala n-a luat-o serios in calcul: importatorii. Or, acestia contracteaza linii de credit in valuta de la banci, le schimba in lei, asteapta sa scada cursul si abia intr-un tarziu revin la moneda in care fac importuri. Isi platesc cu intarziere furnizorii, pentru a achita cat mai putini lei in contul datoriilor in euro. Si importatorii nu doar ca asteapta sa se intareasca leul, ci chiar ii amplifica tendinta. Imprumuturile in devize vandute contra lei accelereaza atat cresterea creditului, cat si aprecierea monedei locale.

Deci, daca e sa ne intoarcem la riscurile expuse de Citu, la deficitul extern nesustenabil si la cresterea economica peste potential, observam ca ambele au legatura cu aprecierea leului pe seama creditului, fiindca pe de o parte se ieftinesc importurile, iar pe de alta se scumpesc imobilele - element cu din ce in ce mai mare influenta in cresterea PIB. Totusi, mai exista un factor, pe care bancherii prefera sa nu-l prea aduca in discutie: riscul de instabilitate financiara. Numai cine nu vrea nu vede ca importatorii si-au deschis pozitii speculative precum profesionistii in gestionarea riscului valutar. Mai mult, nu importatorii fac jocurile pe piata, ci capitalurile din afara. Daca strainii decid sa-si marcheze profiturile, importatorii vor fi luati prin surprindere. In masura in care speculeaza cursul cu bani de la banci, acestea din urma se vor pomeni ca nu li se vor mai inapoia creditele. Bancile vor trece la executarea garantiilor, dar nu vor putea evita o criza de lichiditati.

Daca BNR doreste sa adopte o atitudine preventiva, atunci ar trebui sa impuna bancilor care acorda astfel de credite provizioane. Ele vor fi constranse oricum sa le constituie atunci cand nu li se vor mai returna creditele acordate speculatorilor amatori. Ideea nu reprezinta inventia unui ziarist, ci e desprinsa dintr-o bucata de discurs al guvernatorului Isarescu, care asocia, in august 2005, riscul de criza financiara cu viteza de crestere a creditului in valuta: "O caracteristica a acestor crize este ca se manifesta ca o reactie in lant. In momentul in care se declanseaza, efectul se propaga rapid, si apoi orice interventie devine tardiva. BNR isi ia
in serios obiectivul privind stabilitatea financiara si actioneaza proactiv pentru descurajarea creditului in valuta care a ajuns la limita stabilitatii financiare.

Trebuie sa repet insa ca acest lucru nu inseamna nicidecum omorarea creditului in valuta, asa cum am citit frecvent in presa, ci numai aducerea lui in limite prudentiale. Cu alte cuvinte, urmarim acest obiectiv de durata, care este
chiar in interesul bancilor si al bancherilor, chiar daca unii dintre ei tipa ca din gura de sarpe ca nu le place".