Bistro Villacros si glumele de Ardeal

Un mit urban, colportat de cativa amici, spune ca mancarea ardeleneasca cea mai buna se mananca in bistroul "Cafe Villacross" din pasajul cu acelasi nume. Inauntru, amenajarea e modesta, dar calda, in tonuri de galben si caramiziu, cu fete de panza acoperind mesele, flori uscate si pereti drepti de rigips. Exista si o gluma, cam greoaie, cu o cabina telefonica pe stil englezesc interbelic mascand toaleta. In fine. Toate astea sunt pentru toamna si iarna, fiindca pe vara toata lumea se refugiaza pe terasa, la niste mese aerodinamice, cu scaune de aluminiu cromat. La ora cand am ajuns, 8.20, aglomeratia era maxima si doar un chelner se agita pe la mese, asa incat am asteptat o ora buna sa vina mancarea. Am avut, asadar, timp berechet sa consultam lista de bucate. Preturile nu sunt in nici un caz mici, ciorbele costa in jur de 7 lei, felul principal incepe de la 14 lei (minus mamaliga cu branza, care costa 9 lei). Specificul restaurantului oscileaza cam indecis intre ardelenesc si maghiar, felurile de mancare sunt destul de putine, dar toate astea nu conteaza, cand stii ca te afli intr-unul din locurile alea cu aspect modest, dar a carui bucatarie - spun cunoscatorii - sare de trei stele.
Soseste in fine ciorba de fasole cu ciolan, 7 lei,
intr-adevar, pe stil ardelenesc, cu tarhon in loc de leustean si dreasa cu lapte si ou, in loc de bulion. Gustul aminteste de cel de acasa, asta e clar - chiar daca tarhonul are gustul vag al tarhonului uscat, si nu pe acela aspru al tarhonului tinut in saramura. Pulpa de porc cu sos vanatoresc (14 lei) nu ma impresioneaza - carnea nu e condimentata in nici un fel, avand gust de carne fiarta si atat, iar sosul vanatoresc e bleg ca o Cola zero zahar, cu gust de bulion ingrosat cu faina. Papricasul de pui cu smantana si ciuperci (14 lei) e prea sarat si, in plus, aduce cu tocanita de pui ramasa de duminica. Ruloul haiducesc (12 lei) e un fel de shaorma cu pui trasa prin pesmet si fripta pana cand prinde o crusta crocanta deasupra. Crusta e crocanta, firisoarele de carne rumene, dar gustul dulceag de ketchup Tomi de alimentara compromite tot ansamblul. Tragand linia, nu-mi dau seama ce anume face faima ezoterica a acestui restaurant: prestigiul Ardealului, marca de calitate prin el insusi? Burlacii ardeleni rataciti in Capitala, ramasi cu nostalgia mancarurilor de acasa? Criza de restaurante cu specific transilvanean din Bucuresti? Nu-mi dau seama. M-am ridicat de la masa cu sentimentul vag al unei tepe de Ardeal, incluzand, la pachet, preturi relativ mari, ambianta modesta si mancare proasta.

---

Despre autor: