Presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, a subliniat dupa incheirea consultarilor, intr-o conferinta de presa, ca a prezentat presedintelui prioritatile formatiunii sale si ale Guvernului, insistand ca "subiectele de tip politicianist sa fie lasate
Presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, a subliniat dupa incheirea consultarilor, intr-o conferinta de presa, ca a prezentat presedintelui prioritatile formatiunii sale si ale Guvernului, insistand ca "subiectele de tip politicianist sa fie lasate pe planul doi". Tariceanu a spus ca guvernul pe care-l conduce beneficiaza de o majoritate parlamentara stabila, deoarece "2/3 din Parlament, 206 voturi au fost in favoarea investirii guvernului cu care am venit contra 62 de voturi. Guvernul are un program pe baza caruia doreste sa-si duca obiectivele la bun sfarsit". Singurul punct de dezacord intre presedinte si premier a fost legat de semnificatiile referendumului din 19 mai si a rezultatelor acestuia. Seful executivului considera ca votul a consfintit "dezinteresul populatiei fata de jocurile politicianiste" si fara miza pentru "subiectele cu care romanul se confrunta". Premierul a reiterat faptul ca guvernul se concentreaza pe buna guvernare a tarii. "I-am vorbit presedintelui despre continuarea procesului de descentralizare, la sfarsitul lunii iunie executivul va prezenta un proiect pe educatie, pe sanatate, vrem ca aceasta crestere economica se evolueze in acelasi sens, dorim crearea de locuri de munca cat mai bine platite", a declarat Tariceanu. Reducerea taxelor si impozitelor, asa cum e prevazut in programul de guvernare, este o alta prioritate a guvernului. De asemenea, liderul PNL a pledat pentru necesitatea dialogului interinstitutional, dincolo de orice dispute personale. "Nu este prima data cand afirm ca este mai important ca institutiile sa functioneze. Este nevoie de un dialog si in acest spirit am mers la discutiile de la Palatul Cotroceni. Sunt obligat sa muncesc si sa initiez actiuni in favoarea cetatenilor si cred ca si presedintele urmareste acelasi lucru", a afirmat Tariceanu. Presedintele PNL si-a manifestat satisfactia pentru sprijinul acordat de presedintele Basescu celor doua proiecte initiate de liberali: votul uninominal si legea lustratiei. Premierul si presedintele au ajuns la un acord si in privinta legilor sigurantei nationale, seful statului acceptand, pina la urma, finantarea integrala de la buget a serviciilor secrete. In privinta organizarii alegerilor europarlamentare, liderul liberal si-a exprimat convingerea ca decizia de amanare a acestora a fost potrivita, in contextul in care acestea s-ar fi desfasurat simultan cu Referendumul. Totodata, Tariceanu a anuntat va avea consultari cu partidele parlamentare si cu presedintele Traian Basescu in vederea stabilirii datei alegerilor pentru Parlamentul European. Nici revizuirea Constitutiei nu a stranit divergente de opinii intre cele doua parti, liderul PNL declarandu-se in favoarea modificarii legii fundamentale care, datorita unor prevederi ambigue, a dus la blocarea relatiilor institutionale, prin neprecizarea clara a atributiilor.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.