Razboiul in favoarea talibanilor

Despre motivatiile reale ale interventiei militare in Irak s-a scris enorm, imediat dupa ce a fost demontata minciuna enorma si destul de putin abil argumentata de serviciile de informatii americane si britanice, privind armele de distrugere in masa pe care Saddam Hussein le pregatea in presupuse uzine secrete. In disperare de cauza, pentru a se justifica cumva continuarea operatiunilor, s-a apelat la "doctrina interventiei umanitare", dublata de nobila intentie de a scapa poporul irakian de dominatia unui tiran sangeros. Credibil, iar tarile partenere, printre care si Romania, s-au raliat cauzei.
Numai ca aceleasi servicii de informatii n-au fost in stare, nici macar pe departe, sa prevada ca prelungirea ostilitatilor pe timp nedefinit avea sa produca un efect neasteptat si devastator, multiplicand geometric "sindromul tragatorului singuratic", caracteristic razboiului din Vietnam.
Atunci, in jungla, componentii uriasei masini de razboi americane erau terorizati de tragatorii izolati pe care trupele vietcong, dupa un atac fulgerator si o retragere imediata, ii lasau asezati in copaci cu un puscoci vechi si cateva gloante. Misiunea lor era de a ucide cat se putea de multi soldati americani in momentul cand acestia contraatacau, indicatia fiind sa vizeze cu predilectie ofiterii. Mare parte din tragatorii singuratici nu proveneau din trupele regulate vietcong, ci dintre taranii care li se alaturau, isterizati de covoarele de bombe americane care radeau nediscriminatoriu zone civile si militare.
Fenomenul se reproduce acum in Irak. De aceasta data, populatia civila irakiana este afectata direct de cele doua tabere care spun ca vor s-o salveze: pe de-o parte trupele americane si ce le-a mai ramas din fosta coalitie si, pe de alta, trupele rezistentei talibane sustinute de clericii locali. Situatie identica si in Afganistan si, incipient, dar foarte sigur, in Pakistan. Exact ca in Vietnam, nu e nevoie ca talibanii sa castige mari batalii, cele pe care de altfel nu le vor angaja niciodata. Fiecare mort american, fiecare tanc sau elicopter distrus este celebrat ca o mare victorie, tocmai pentru a impune populatiei inca o dovada a non-indistructibilitatii trupelor SUA. In fata masinii militare americane, talibanii au reluat solutia straveche a razboiului tribal, cea care, odinioara, a decimat literalmente trupele Imperiului Britanic in Afganistan.
In consecinta, nu succesul unei interventii militare americane asupra Iranului poate fi pus la indoiala. Consecinta victoriei poate fi dezastruoasa: reunirea focarelor actuale extrem de active ale razboiului tribal - Afganistan, Pakistan si Irak - cu unul in Iran si, toate acestea impreuna, cu retelele existente in alte tari din Orientul Apropiat.
Port-avioanele dispun de forta de destructie pentru anihilarea a orice in afara rezistentei tribale in munti, sustinuta activ de o populatie din ce in ce mai ostila si ostilizata in permanenta de forta mesajului religios islamist. Continuarea "in orb" a actualei linii de angajare si supra-angajare militara nu poate duce decat la agravarea situatiei. Cu beneficii zilnice in favoarea razboiului taliban.

---

Despre autor: