China, o lectie pentru Banca Mondiala

Recent, cotidianul China Daily a relatat pe prima pagina despre modul in care Paul Wolfowitz a folosit amenintari si insulte pentru a pune presiune pe inalti functionari ai Bancii Mondiale. Ziarul comenta ca Wolfowitz parca era unul din personajele "Clanului Soprano", serialul TV despre mafia italiana in America. In timp ce scandalul Wolfowitz era in plina desfasurare, China gazduia la Shanghai reuniunea Consiliului de Administratie al Bancii Africane de Dezvoltare (ADB). O metafora extrem de vie a lumii contemporane: Banca Mondiala prinsa intre coruptie si controverse, China - pe cale sa-si creasca prin actiuni inteligente statutul geopolitic printre tarile in curs de dezvoltare.
Forta Chinei se bazeaza evident pe succesul ei economic remarcabil. Intalnirea ADB a avut loc in districtul Pudong, zona din Shanghai cu cea mai rapida dezvoltare. Acum doar o generatie, Pudong era doar un imens teren viran, astazi este un centru ultramodern cu zgarie-nori, hoteluri de lux, parcuri, industrie si vaste cartiere rezidentiale. Economia Shanghaiului creste cu aproximativ 13% pe an si se dubleaza practic o data la fiecare cinci-sase ani. La tot pasul apar noi afaceri, inovatii si tineri intreprinzatori in goana dupa profit.
Am avut oportunitatea de a asista la intalniri de nivel inalt dintre oficialii chinezi si cei africani, programate cu ocazia reuniunii ADB. Sfaturile date de liderii chinezi omologilor africani erau rationale si mult mai practice decat cele pe care africanii le primesc indeobste de la Banca Mondiala.
Oficialii chinezi au subliniat rolul crucial al investitiilor publice, in special in agricultura si infrastructura, necesare pentru a pune bazele cresterii economice bazate pe sectorul privat. Intr-o economie rurala saraca, asa cum era China in anii '70 si cum cea mai mare parte Africii este astazi, unul din punctele cele mai importante pe agenda dezvoltarii este cresterea productivitatii fermelor agricole. Agricultorii au nevoie de beneficiile programelor de fertilizare si irigatie, dar si de seminte de mare productivitate - iar toate acestea au facut parte din reteta dezvoltarii Chinei.
Este nevoie de investitii si in alte doua sectoare-cheie: cai rutiere si electrificare. In absenta lor, o economie moderna nu poate exista. Chiar daca fermierii si-ar putea creste productivitatea, ei nu ar fi in masura sa duca produsele la oras, iar orasele nu ar putea realiza aprovizionarea zonelor rurale. Oficialii chinezi au descris eforturile istovitoare asumate pentru a se asigura ca reteaua de distributie a electricitatii si reteaua de transport rutier ajung in orice sat al Chinei.
Dar, fireste, liderii africani au fost cel mai incantati de urmatorul mesaj: China este gata sa acorde Africii o asistenta substantiala in agricultura, constructia de cai rutiere, electrificare, sanatate si educatie. Iar oficialii africani stiu deja ca toate acestea nu sunt vorbe goale. Peste tot in Africa, China finanteaza si deruleaza programe de infrastructura. In timpul reuniunii, reprezentantii Chinei au insistat asupra disponibilitatii lor de a acorda si asistenta in domeniul cercetarii agricole. Ei au descris noi soiuri de inalta productivitate, pe care China este dispusa sa le imparta cu tarile africane.
Toate aceste evolutii ilustreaza ce nu e in regula cu Banca Mondiala, chiar si lasand la o parte mandatul esuat al lui Wolfowitz. Spre deosebire de China, Banca Mondiala a uitat prea des lectiile elementare ale politicii de dezvoltare. Banca a preferat sa tina predici tarilor sarace si sa le forteze sa privatizeze infrastructura, in loc sa ajute aceste tari sa investeasca in infrastructura si in alte sectoare de importanta majora.
Esecul Bancii Mondiale a inceput in prima jumatate a anilor '80. Aflata sub imperiul ideologic al presedintelui american Ronald Reagan si primului ministru britanic Margaret Thatcher, Banca Mondiala a constrans tarile din Africa si din alte regiuni sarace sa reduca sau sa stopeze investitiile si prestatiile serviciilor guvernamentale. Timp de 25 de ani, Banca Mondiala a incercat sa elimine implicarea statului in agricultura, lasand astfel fermierii saraciti sa se lupte singuri. Rezultatul a fost un dezastru pentru Africa, unde productivitatea fermelor stagneaza de decenii. Banca a insistat asupra privatizarii sistemelor nationale de sanatate si a utilitatilor publice, precum sistemele de aprovizionare cu apa sau curent, ori retelele de transport. Ca urmare, aceste sectoare-cheie au ramas periculos de subfinantate.
O asemenea ideologie a pietei libere duse la extrem, denumita "ajustare structurala", nu tinea deloc cont de lectiile practice care decurgeau din succesele programelor de dezvoltare din China si restul Asiei. Strategia practica de dezvoltare admite ca investitiile publice in agricultura, sanatate, educatie si infrastructura sunt o completare necesara a investitiilor private. Banca Mondiala a comis o eroare, interpretand aceste investitii drept inamicul dezvoltarii sectorului privat.
De fiecare data cand ideologia sa esua, Banca Mondiala dadea vina pe coruptia, managementul defectuos sau lipsa de initiativa din tarile sarace. Aceasta a fost si abordarea lui Wolfowitz. In loc sa se concentreze pe asistenta catre statele sarace, pentru a le ajuta sa-si imbunatateasca infastructura, el a lansat o cruciada impotriva coruptiei. Ironia sortii a facut ca pozitia sa sa devina de nesustinut o data cu dezvaluirile legate de propria sa conduita gresita. Banca Mondiala isi poate recapata relevanta doar daca va tine din nou cont de experienta practica si va pune din nou accentul pe finantarea programelor de investitii publice in sectoare prioritare - exact asa cum se pregateste China sa actioneze.
Vestea buna este ca guvernele din Africa incep sa priceapa mesajul despre modul in care pot impulsiona cresterea economica si ca in acest proces ele primesc un ajutor vital din partea Chinei si a altor actori, mai putin tributari ideologiei extreme a pietei libere decat Banca Mondiala. La reuniunea de la Shanghai, multe din guvernele africane prezente si-au declarat intentia de a actiona curajos, de a investi in infrastructura, de a moderniza agricultura, sanatatea publica si sistemul de educatie.
Dezastrul Wolfowitz ar trebui sa reprezinte pentru Banca Mondiala semnalul de a se trezi si de a se elibera de controlul ideologic. Daca acest lucru se va intampla, Banca poate redeveni fidela viziunii curajoase a unei lumi bazate pe impartirea prosperitatii - viziunea care a dus la infiintarea sa dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Jeffrey Sachs este profesor de stiinte economice, director al Institutului Pamantului de la Universitatea Columbia si consilier special al secretarului general ONU Kofi Annan in problema Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (Millennium Development Goals, MDG).

Copyright: Project Syndicate, 2007.
www.project-syndicate.org

---

Despre autor: