Majoritatea institutiilor internationale care au notificat BNR furnizarea de servicii in mod direct in Romania sunt interesate sa acorde credite, sa atraga depozite si sa ofere servicii de consultanta pentru firme, cele mai multe fiind inregistrate i
Majoritatea institutiilor internationale care au notificat BNR furnizarea de servicii in mod direct in Romania sunt interesate sa acorde credite, sa atraga depozite si sa ofere servicii de consultanta pentru firme, cele mai multe fiind inregistrate in Marea Britanie, potrivit bancii centrale, relateaza Mediafax. Un numar de 51 de institutii de credit si patru institutii emitente de moneda electronica au notificat BNR furnizarea de servicii in mod direct in Romania. Dintre institutiile de credit, 45 de banci doresc sa acorde credite, incluzand printre altele imprumuturile de consum, ipotecare, factoring cu sau fara regres, finantarea tranzactiilor comerciale, inclusiv forfetare, in timp ce 41 de banci si-au anuntat intentia de a atrage depozite si alte fonduri rambursabile.
Totodata, 34 de banci vor sa desfasoare servicii de consultanta cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri si alte aspecte legate de afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni si achizitii si prestarea altor servicii de consultanta, potrivit datelor BNR.
Din totalul celor 55 de institutii, 16 sunt inregistrate in Marea Britanie, sapte in Austria, cinci in Irlanda, cate patru in Germania, Olanda si Franta, trei in Ungaria, cate doua in Gibraltar, Luxemburg si Danemarca si cate una in Belgia, Malta, Cipru, Liechtenstein, Italia si Grecia.
Lista operatiunilor care pot reprezenta activitati ale institutiilor straine in Romania cuprinde 19 rubrici, pe langa cele mentionate fiind incluse leasing financiar, operatiuni de plati, emitere si administrare de mijloace de plata, emitere de garantii si asumare de angajamente, tranzactionare in cont propriu si/sau pe contul clientilor de derivate, valuta sau instrumente ale pietei monetare. De asemenea, institutiile ar putea participa la emisiunea de valori mobiliare si pot desfasura operatiuni de administrare de portofolii si consultanta legata de aceasta.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.