Lecturi la tava  - Memorii 3  Bine spunea cineva ca toti oamenii de putere ar trebui sa ia parte macar o datape an la o inmormantare. Lectie de desertaciune, deprinderea timpurie a lui ars moriendi impreuna cu ars vivendi si ars amandi, iti pune in echilibru vanitatea cu ispitele si cenzurile, masurandu-ti nemasura.   In acelasi sens ma gandesc ca, pentru artisti, ganditori si oameni de cultura ar fi extrem de instructiv sa se vada macar o data in viata prinsi in insectarul memorialistic al politicienilor. Vanatorul vanat, cum ar veni. Asta mai ales cand politicianul - ins analitic si rafinat, facand figura aparte intr-un context grobian, calibanic - devine el insusi, la un moment dat, scriitor si prada politica, fie din intamplare, fie din sastiseala fata de sistem, debordat fiind de uratenia si fatala deriziune ce caracterizeaza finalul oricarei experiente socialiste.  Iata, bunaoara, Memoriile lui Dumitru Popescu ("Dumnezeu"). Mai indigeste, suparator de auto-flatant-compatimitoare (Am fost si cioplitor de himere), ori mai picant-folositoare (Elefantii de portelan), ele castiga infinit prin sagacitatea si plasticitatea revelatorie atunci cand se aplica pe cazuri, fizionomii si destine culturale. Aproape octogenar acum, Dumitru Popescu a condus Scanteia tineretului (1956-1960) si TVR (1971-1972, 1976-1981), fiind, practic, vreo douazeci de ani seful culturii in Romania (adjunct ministerial intre 1962-1965, presedintele CCES, 1971-1976). In 1981, dupa mai multe conflicte, directe sau indirecte, post 1977, cu Ceausestii, e tras "pe linia a doua", rector la "Stefan Gheorghiu" ("academia de boi", in limbajul epocii), ultimul deceniu ceausist livrandu-l intens creatiei literare (v. mai cu seama trilogia Pumnul si palma, compusa intre 1984-1988 din Muzeul de ceara, Vitralii incolore si Cenusa din ornic).  La Editura Curtea Veche, volumul al treilea din Cronos autodevorandu-se este dedicat "artelor in mecenatul etatist". Bun titlu, cinic ricanant din punctul dumnealor de vedere. Adica din acea sarcastica definitie hruscioviana a literaturii: partidul n-are decat sa intinda palma plina cu graunte, ca, mai devreme sau mai tarziu, scriitorii vor veni singuri la ea, din proprie foame si initiativa.  PROFITOR. Un Mircea Horia Simionescu, fost sef de cabinet al lui Dumitru Popescu, dotat cu "o ingratitudine si o lipsa de eleganta descalificante moral. Se leapada de imaginea profitorului, pe care  nu i-o reproseaza nimeni, si-si incropeste una de oropsit revoltat, nici aceasta ceruta, doar pentru ca asa-i dicteaza caracterul". Ochii lui Aurel Baranga, "desi aposi, aveau acea vioiciune de rozator de padure. stia sa-si intretina ca nimeni altul imaginea in ochii persoanelor influente". Titus Popovici (v. episodul Lumini si umbre, p.22), "marcat de frica si de tot felul de complexe", "paralizat, ca noi toti de altfel, de o doza buna de oportunism politic". Nicolae Manolescu, "barbat volubil, degajat, imposibil de intimidat de asa-zisa sacralitate a puterii, pregatit mai degraba sa dea lectii decat sa asculte, inscriindu-se in dialog mai degraba polemic, avand pentru toate contraargument". Adrian Marino, care "ma vizita de doua ori pe an, prezentandu-mi rapoarte" asupra revistei Cahiers Roumains da€™Ã©tudes littéraires. Al. Rosetti bine prins in trei tuse: "Exaland involuntar parfumul indicibil al culturii rafinate", cu "o usoara tristete cinica" si o "autoironie ingaduitoare". Romul Munteanu, "ochitor grabit, ca pistolarul sigur ca, daca nu nimereste locul vital de la primul glont, e pierdut". Verdicte la fel de bine inchegate veti gasi despre tot ce va sa zica epoca D. R. Popescu la Uniunea Scriitorilor, ca si despre razboiul civil-literar dintre partidele Marin Preda si Eugen Barbu, asupra caruia voi starui duminica viitoare.