Descendenta - Alexandru nu a continuat visul lui Grigoras, bunicul sau  Care poate fi viata urmasului unui mare nume al culturii romanesti, Grigoras Dinicu? La 66 de ani, pensionar, Alexandru Dinicu s-a dedicat unei pasiuni mai vechi: cresterea porumbeilor. Peretele plin de amintiri "comunica" insa si altceva: o istorie aparte, presarata cu oameni de talent, cu artisti care si-au predat stafeta de la suflet la suflet, ca si cum coardele viorilor se pot lungi printre secole, cuprinzand in imbratisarea lor familii intregi. Privind fotografiile inramate, coboram incet-incet in trecut. Alexandru Dinicu provine dintr-un mare neam de muzicanti, cei din familia lui fiind de patru generatii "doctori in pian". Este nepotul lui Grigoras Dinicu. Nascut in 1941, Alexandru Dinicu si-a pierdut la 8 ani bunicul si la 14 tatal pe Grigore Dinicu. A apucat totusi sa adulmece aerul celebritatii acestora. Povestirile lui te poarta intr-o epoca indepartata, parca ireala.  BRILIANT SI PLATINA. "Bunicul meu, Grigoras Dinicu, s-a nascut la 5 aprilie 1889, in mahalaua Scaune, situata intre Spitalul Coltea si Rosetti. De mic a inceput sa faca pregatire la vioara cu Mos Zamfir, un lautar celebru pe vremea aceea. Pe la 7-8 ani, Grigoras canta in urma carutei si incerca sa-i reproduca sunetele. Unchiul sau, Dimitrie Dinicu, profesor la violoncel, l-a bagat apoi in orchestra lui, ca sa faca muzica. Grigoras avea o mobilitate extraordinara a degetelor mainii. A fost al doilea roman, dupa George Enescu, care a cantat cu o vioara Amati, la Ateneu, un concert de Paganini. Fascinat de talentul sau, Ioan I. Dalles i-a facut cadou un briliant montat in platina."   AVENTURI LA MOSI. Usor melancolic, Alexandru Dinicu da viata trecutului. "George Enescu si Dimitrie Dinicu se plimbau odata pe la un targ de mosi. Printre alte distractii, exista pe atunci si un panou foarte mare, in fata caruia aparea cineva care mima cantatul la vioara. In spatele lui se ascundea insa altcineva care canta cu adevarat. La un moment dat, Enescu i-a spus lui Dinicu: «Maestre, asta parca ar fi nepotul dumitale, dupa stil!», referindu-se la muzica auzita. Acesta a replicat: «Nu se poate, nepotul meu e la studii». Dar era chiar Grigoras Dinicu. Unchiul sau s-a suparat crunt si a fost cat pe ce sa-l dea afara din orchestra", spune amuzat Alexandru Dinicu.  COPIL DIN FLORI. Acesta reinvie si amintirea lui Sile Dinicu. "A fost copilul din flori al lui Vasile Dinicu, unul dintre fratii lui Grigoras Dinicu. Acesta l-a si adoptat, pentru ca tatal sau natural nu avea posibilitatea sa mai creasca si alti copii. Sile a dirijat Orchestra Radio, dar a avut si compozitii foarte apreciate. Cu toate astea, nu a fost scutit de necazuri, avand la un moment dat o perioada de declin din cauza unei iubiri neimpartasite."  Cu o asemenea ascendenta, care putea fi traseul muzical al lui Alexandru Dinicu? "Nu unul foarte spectaculos", recunoaste acesta. "Am fost crescut de bunicii din partea mamei intr-o repulsie totala fata de cantat. Am luat prima oara cursuri de vioara cu Ionescu-Galati, iar rezultatul a fost o bataie strasnica de la parinti, asa ca m-am razgandit pe moment. Abia din 1957 am inceput sa particip la concursuri si sa iau premii. Am cantat pana in 1981, cand m-am retras, la Opereta, la Opera, la Sala Palatului si la Teatrul Evreiesc, si pe aproape orice scena din Bucuresti. Am urmat mereu motoul lui Grigoras Dinicu: «In amintirea mea, ganditi-va mereu la munca!»." "Vreau sa-l fac mare pe asta micu", mai adauga cu duiosie bunicul Alexandru Dinicu, privindu-si nepotelul de 3 ani. Asadar, harul lui Grigoras Dinicu dainuie inca peste generatii...