Chiar daca nu va fi protejata de scutul american antiracheta, pe cale de a fi instalat in Cehia si Polonia, Romania va fi aparata de un scut similar, dar al NATO. Subiectul a fost discutat de secretarul general al Aliantei Nord-Atlantice, Jaap de Hoop Scheffer, cu presedintele George W. Bush. NATO intentioneaza sa construiasca o noua baza pentru apararea antiracheta, extinzand protejarea Europei fata de un atac cu rachete cu raza scurta si lunga de actiune. In felul acesta, vor fi acoperite si zonele neincluse in sistemul antiracheta american - in special Turcia, Bulgaria, Grecia, Romania, sudul Balcanilor si sudul Italiei. Ideea nu este noua, ea a circulat inca din 2002, dar va fi analizata concret abia la reuniunea din iunie, de la Oslo, a ministrilor de externe din NATO.
Potrivit agentiei Stratfor, una dintre problemele discutate de secretarul general NATO, Jaap de Hoop Scheffer, cu presedintele american, George W. Bush, in cadrul reuniunii pe care cei doi au avut-o la inceputul acestei saptamani in Texas, se refera la construirea unei baze "aliate" de aparare antibalistica, al carei scop principal sa fie protejarea zonei sudice si sud-est europene, deci si a Romaniei. "Scutul american", ale carui elemente, un radar si doua baterii de rachete de interceptie, vor fi amplasate in Cehia si Polonia, apara doar regiunea central vestica a Europei, lasand descoperit intregul flanc sudic al NATO: Turcia, Bulgaria, Grecia, Romania, sudul Balcanilor si sudul Italiei. NATO detine deja astfel de baze in Groenlanda si Marea Britanie. Potrivit Stratfor, ideea unui asemenea sistem de aparare a circulat inca din 2002, dar pana recent nu a fost luata in considerare suficient de serios. Discutia dintre de Hoop Scheffer si Bush a avut astfel menirea de a finaliza planurile referitoare la acest proiect pentru a fi prezentate la reuniunea din iunie, de la Oslo, a ministrilor de externe din tarile NATO. Romania considera necesara initiativa americana de instalare a scutului antiracheta in Europa de Est si s-a alaturat statelor ce sustin completarea acestuia cu unul complementar al NATO, care sa protejeze si sud-estul Europei. Adrian Cioroianu vede initiativa americana drept "necesara", din cauza amenintarilor ce provin dinspre tari mai putin predictibile. "Ne-am aflat printre cei care au sustinut principiul indivizibilitatii securitatii Aliantei, in sensul ca - din punctul nostru de vedere -scutul american, gandit pentru a proteja Alianta in fata rachetelor cu raza lunga de actiune, sa fie completat cu un scut al NATO, care sa se opuna la rigoarea rachetelor cu raza scurta si medie" a declarat, in aprilie, la Oslo, seful diplomatiei romane, subliniind necesitatea impletirii celor doua in scopul cresterii gradului de securitate a sud-estului Europei, zona in care se afla si Romania. Ciroianu subliniaza, in acelasi timp, necesitatea unui "dialog cat mai consecvent cu Rusia", in acest domeniu, care sa elimine "prejudecatile" de care se lovesc liderii de la Moscova.
Romania, sub "scutul" NATO
Chiar daca nu va fi protejata de scutul american antiracheta, pe cale de a fi instalat in Cehia si Polonia, Romania va fi aparata de un scut similar, dar al NATO. Subiectul a fost discutat de secretarul general al Aliantei Nord-Atlantice, Jaap de Hoo
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Romania, sub "scutul" NATO":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
