Ororile comunismului, vazute din penitenciare

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a acuzat de genocid 210 de fosti comandanti ai inchisorilor comuniste, facand in acest sens o sesizare cu scopul ca acestia sa fie cercetati penal de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie Sectia Parchetelor Militare.
Odata cu instraurarea comunismului in Romania, in 1945, se introduce in penitenciare un complex sistem de represiune impotriva tuturor persoanelor care se impotriveau noului regim. Coordonatorul acestor institutii malefice a fost chiar Directia Generala a Penitenciarelor (DGP), care se ocupa cu instrumentarea tratamentelor aplicate de catre comandantii de penitenciare, lagare si colonii de munca, loctiitorii lor, dar si ofiterii politici, responsabili cu "reeducarea" detinutilor. In timpul regimului comunist, in Romania, au existat 44 de penitenciare principale si 72 de lagare de munca fortata destinate detinutilor politici. Acestea erau impartite, dupa functia pe care o aveau, in mai multe tipuri precum: penitenciare de reeducare (se folosea tortura ca instrument de convertire la ideologia comunista), lagare de munca (Canalul Dunare-Marea Neagra sau coloniile de munca din Balta Brailei), inchisori de exterminare a elitei politice si intelectuale (Sighet, Galati, Pitesti, Brasov), inchisori de triaj si tranzit (Jilava, Vacaresti), penitenciare pentru minori, pentru femei si penitenciare spital.
In randul comandantilor penitenciarelor de represiune s-au numarat oameni educati in spiritul comunist "asigur partidul care m-a crescut si m-a educat, ca voi duce cu si mai multa perseverenta lupta contra dusmanilor poporului nostru muncitor si voi lovi fara crutare in ei" (scria intr-o autobiografie din 1951, la terminarea studiilor, Iosif Ion Ficior, cel care avea sa devina colonel in 1978 incununat de multe medalii si merite din partea PCR). Multi dintre acesti "justitiari" din cadrul penitenciarelor din Romania au fost coborati in grad, mustrati sau atentionati datorita comportamentelor agresive si violente, dar repusi in functii dupa o scurta perioada de timp.
Iosif Corpas, fost detinut in penitenciarul de la Periprava, condamnat la 4 ani si 6 luni petru trecerea frauduloasa a frontierei povesteste, in cartea sa, "Secvente din fostele inchisori politice" unul din momentele in care Ion Ficior (promovat comandant in 1960 datorita "rezultatelor bune") hotaraste sa ii "judece" pe detinutii care, din cauza foametei, mancau din porumbul pe care trebuiau sa-l recolteze. Comandantul isi alege cativa gardieni "speciali" si dupa ce ii aliniaza pe detinutii acoperiti la ochi de niste ochelari care aveau in locul lentilelor doua table negre, ii introduce pe acestia in interiorul unei baraci pentru o "judecata" ce presupunea bataie si tortura din partea "specialilor", dar si a lui Ion Ficior. Iosif Corpas isi aminteste cum, dupa ce au fost supusi unor tratamente inumane 30-40 de detinuti, comandantul penitenciarului a iesit din baraca, obosit si transpirat. Tot comandantul Ion Ficior era renumit pentru metodele de tortura pe care le aplica, el ajungand pana la a sari cu calul peste trupurile detinutilor.
Un alt militar acuzat de genocid este Florian Cormos. Acesta a fost pedepsit, dar si apreciat pentru activitatea sa in folosul PCR. Din Coloana de Munca Galesu Cernavoda, capitanul a predat comanda, dupa ce a scos detinutii pe timp de iarna la munca, dezbracati si desculti, dar si pentru ca in perioada in care a condus coloana a existat un numar foarte mare de decese in randul invinuitilor.
Printre vinovatii genocidului din penitenciare se afla insa si militarii care au participat prin complicitate, dar intr-un mod indirect, tolerand "reeducarea", tortura, munca fortata s.a.m.d. Cele mai folosite metode de tortura erau lovirea zonelor sensibile ale corpului, crucificarea, strivirea unghiilor sau bataile cu saci de nisip. Un alt abuz pe care-l savarseau gardienii era izolarea in conditii mizere si de infometare sau cazarea, adica suprapopularea celulelor cu scopul de a crea un disconfort total. Alimentatia si lipsa medicamentelor erau si ele pe ordinea de zi a "justitiarilor" penitenciarelor. Bolnavii de TBC nu obtineau medicatia necesara la timp sau chiar deloc.
In concluzie, cu ajutorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania, aflam inca o data ca ororile regimului comunist nu au avut limite, asta daca mai existau indoieli.

---

Despre autor: