Ministerul ucrainean de Interne a afirmat sambata ca au fost ''blocati'' mii de militari din cadrul trupelor ministerului, care, condusi de comandantul lor, loial presedintelui Viktor Iuscenko, au incercat sa plece spre Kiev, in pofida ordinului ministrului lor, fidel guvernului premierului Viktor Ianukovici, informeaza AFP.

''Pe 26 mai, unitati ale trupelor Ministerului de Interne, formate din mii de persoane, au luat calea Kievului'', a afirmat ministerul mentionat, exprimandu-si ''preocuparea '' in legatura cu aceasta situatie.

La scurt timp, purtatorul de cuvant al ministerului, Konstantin Stogni, a declarat pentru AFP ca trupele au fost ''blocate'' si nu se mai pot deplasa, fara sa precizeze de unde veneau soldatii si unde au fost opriti.